Rasfoire documente

Regulamentul 713/27-mai-2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1484/95 în ceea ce priveşte stabilirea preţurilor reprezentative în sectorul cărnii de pasăre şi în cel al ouălor, precum şi pentru ovalbumină

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020

Regulamentul 714/28-mai-2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/466 în ceea ce priveşte utilizarea unei documentaţii electronice pentru efectuarea controalelor oficiale şi a altor activităţi oficiale şi în ceea ce priveşte perioada de aplicare a măsurilor temporare

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020

Decizia 715/25-mai-2020 privind verificarea conturilor agenţiilor de plăţi din statele membre referitoare la cheltuielile finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exerciţiul financiar 2019

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020

Rectificare din 29-mai-2020 la Decizia nr. 2/2020 a Comitetului pentru comerţ UE-Singapore din 27 aprilie 2020 privind interpretarea, în temeiul articolului 16.1 alineatul (4) litera (d), a articolelor 10.17 şi 10.22 din Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi Republica Singapore în ceea ce priveşte modificările aduse protecţiei indicaţiilor geografice pentru vinuri, băuturi spirtoase, produse agricole şi produse alimentare înregistrate în Singapore [2020/644]

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020

Rectificare din 29-mai-2020 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/628 al Comisiei din 8 aprilie 2019 privind modelele de certificate oficiale pentru anumite animale şi mărfuri şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/759 cu privire la aceste modele de certificate

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020

Regulamentul 712/25-mai-2020 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun

publicat in Jurnalul Oficial 167L din 2020