Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2015
Jurnalul Oficial 60L din 04-Mar-2015
Regulamentul 341/20-feb-2015
de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte modelele pentru transmiterea anumitor informaţii către Comisie
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 344/17-feb-2015
de reînnoire a Acordului de cooperare în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei între Comunitatea Europeană şi Ucraina
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 348/02-mar-2015
privind coerenţa anumitor obiective incluse în planurile naţionale sau în planurile blocurilor funcţionale de spaţiu aerian, prezentate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu obiectivele de performanţă la nivelul Uniunii pentru cea de-a doua perioadă de referinţă
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Regulamentul 342/02-mar-2015
de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 798/2008 în ceea ce priveşte rubrica referitoare la Statele Unite din lista cu ţări terţe, teritorii, zone sau compartimente din care anumite produse obţinute de la păsări de curte pot fi importate în Uniune sau pot tranzita Uniunea în contextul riscului de gripă aviară înalt patogenă, în urma apariţiei unor focare în statele Idaho şi California
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Regulamentul 343/03-mar-2015
de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 345/02-mar-2015
de modificare a Deciziilor 2009/563/CE, 2009/564/CE, 2009/578/CE, 2010/18/CE, 2011/263/UE, 2011/264/UE, 2011/382/UE şi 2011/383/UE în vederea prelungirii perioadei de valabilitate a criteriilor ecologice de acordare a etichetei ecologice a UE pentru anumite produse
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 346/09-feb-2015
de acordare a unei derogări solicitate de Regatul Unit în privinţa Irlandei de Nord în conformitate cu Directiva 91/676/CEE a Consiliului privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 347/02-mar-2015
privind incoerenţa anumitor obiective incluse în planurile naţionale sau în planurile blocurilor funcţionale de spaţiu aerian, prezentate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 549/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu obiectivele de performanţă la nivelul Uniunii pentru cea de-a doua perioadă de referinţă şi formularea de recomandări pentru revizuirea obiectivelor respective
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Decizia 349/02-mar-2015
de modificare a anexei II la Decizia 2007/777/CE în ceea ce priveşte rubrica referitoare la Statele Unite ale Americii din lista de ţări terţe sau părţi ale ţărilor terţe din care se autorizează introducerea în Uniune de produse din carne şi stomacuri, vezici şi intestine tratate, în contextul riscului de gripă aviară înalt patogenă, în urma apariţiei unor focare în statele Idaho şi California
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015
Rectificare din 04-mar-2015
la Regulamentul (CE) nr. 1107/96 al Comisiei din 12 iunie 1996 privind înregistrarea indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 60L din 2015