Cont nou
Autentificare
Cautare noua
Rasfoire documente
Monitoare oficiale
Istoric Judiciar
Rasfoire documente
Legislatia Uniunii Europene
2011
Jurnalul Oficial 188L din 19-iul-2011
Regulamentul 687/18-iul-2011
privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane şi entităţi în vederea combaterii terorismului şi de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 şi (UE) nr. 83/2011
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/427/PESC/18-iul-2011
de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Afganistan
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Regulamentul 688/18-iul-2011
de derogare, pentru anul 2011, de la Regulamentul (CE) nr. 501/2008, prin stabilirea unui calendar suplimentar pentru prezentarea şi selecţionarea programelor de informare şi promovare a fructelor şi a legumelor proaspete pe piaţa internă şi în ţările terţe
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/423/PESC/18-iul-2011
privind măsuri restrictive împotriva Sudanului şi a Sudanului de Sud şi de abrogare a Poziţiei comune 2005/411/PESC
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/430/PESC/18-iul-2011
de actualizare a listei persoanelor, grupurilor şi entităţilor care fac obiectul articolelor 2, 3 şi 4 din Poziţia comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/420/UE/12-iul-2011
privind încheierea Protocolului de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a contribuţiei financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului încheiat între Uniunea Europeană şi Republica Democratică Sao Tome şi Principe
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Regulamentul 689/18-iul-2011
de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Regulamentul 690/18-iul-2011
de modificare a preţurilor reprezentative şi a valorilor taxelor suplimentare de import pentru anumite produse din sectorul zahărului, stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 867/2010 pentru anul de comercializare 2010/11
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/421/PESC/18-iul-2011
de punere în aplicare a Deciziei 2010/145/PESC de reînnoire a măsurilor stabilite în sprijinul punerii efective în aplicare a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPII)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/422/PESC/18-iul-2011
de punere în aplicare a Deciziei 2010/603/PESC privind noi măsuri în sprijinul unei puneri în aplicare efective a mandatului Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPII)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/424/PESC/18-iul-2011
de numire a unui Reprezentant Special al Uniunii Europene pentru regiunea sud-mediteraneeană
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/425/PESC/18-iul-2011
de prelungire a mandatului Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Asia Centrală
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/426/PESC/18-iul-2011
de numire a Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/428/PESC/18-iul-2011
de sprijinire a activităţilor Biroului pentru probleme de dezarmare al Organizaţiei Naţiunilor Unite în vederea punerii în aplicare a Programului de acţiune al ONU pentru prevenirea, combaterea şi eradicarea comerţului ilicit cu arme de calibru mic şi armament uşor sub toate aspectele sale
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/429/PESC/18-iul-2011
privind poziţia Uniunii Europene cu privire la cea de A şaptea conferinţă de examinare a statelor părţi la Convenţia privind interzicerea dezvoltării, fabricării şi stocării armelor bacteriologice (biologice) sau cu toxine şi distrugerea acestora (BTWC)
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011
Decizia 2011/431/UE/11-iul-2011
privind o contribuţie financiară din partea Uniunii la programele de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului ale statelor membre pentru anul 2011
Deschide
publicat in
Jurnalul Oficial 188L din 2011