DECIZIE nr. 235 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioniţa Cochinţu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de GoodMills România - S.A. din Pantelimon, judeţul Ilfov (fostă S.C. Titan - S.A.), în Dosarul nr. 21.139/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.265D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 22 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 21.139/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de GoodMills România - S.A. din localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov (fostă S.C. Titan - S.A.), într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii cu privire la decizia de concediere.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat contravine art. 16 din Constituţie, deoarece instituie un privilegiu pentru liderii sindicali, în condiţiile în care aceştia se află în aceeaşi situaţie ca şi alţi salariaţi ale căror posturi sunt desfiinţate şi care urmează a fi disponibilizaţi. Deşi liderii sindicali au un statut special, în sensul că sunt aleşi în vederea apărării intereselor salariaţilor, în ceea ce priveşte situaţia obiectivă a desfiinţării postului ocupat, ei se află într-o situaţie analogă cu ceilalţi salariaţi care nu ocupă funcţii sindicale, deoarece concedierea nu are nicio legătură cu activitatea sindicală desfăşurată în calitatea lor de reprezentanţi ai salariaţilor. Mai mult, aceeaşi calitate de apărători ai angajaţilor o au şi reprezentanţii salariaţilor, aleşi în condiţiile art. 221 şi următoarele din Codul muncii, care însă nu beneficiază de acest privilegiu, singura interdicţie la concedierea acestora fiind cea prevăzută de art. 226 din Codul muncii, respectiv faptul că nu pot fi concediaţi "pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi".
6. Totodată, arată că, de altfel, însăşi Curtea Constituţională a reţinut, în mod indirect, în considerentele Deciziei nr. 383 din 23 martie 2011, faptul că o diferenţă de tratament între protecţia conferită liderilor de sindicat şi cea conferită reprezentanţilor aleşi ai salariaţilor creează o situaţie cu efecte discriminatorii. Deşi în jurisprudenţa sa anterioară Curtea Constituţională a reţinut că protecţia sporită acordată liderilor de sindicat are "caracterul unei garanţii legale împotriva eventualelor acţiuni de constrângere, de şantaj sau de reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului", aceasta a vizat concedierea dispusă pentru motive ce au legătură cu exercitarea mandatului de către liderii sindicali. Or, dispoziţiile de lege criticate instituie o interdicţie absolută la concediere, pentru orice ipoteză dintre cele prevăzute la art. 61 şi art. 65 din Codul muncii, singura excepţie fiind concedierea disciplinară pentru abateri grave sau repetate.
7. În cazul de faţă este vorba despre o situaţie obiectivă, respectiv desfiinţarea locului de muncă ocupat de către salariatul care în acelaşi timp ocupă şi o funcţie sindicală, fără a avea nicio legătură cu exercitarea mandatului de lider sindical, aceasta cu atât mai mult cu cât, în speţă, desfiinţarea postului a avut loc anterior înfiinţării sindicatului şi dobândirii calităţii de lider sindical de către reclamant. Ca mijloc de protecţie şi ca o garanţie suficientă, legea reglementează posibilitatea salariatului de a contesta decizia de concediere în faţa instanţei judecătoreşti, iar dacă se va proba că adevăratul motiv al concedierii îl reprezintă activitatea sindicală, atunci instanţa va putea anula decizia în temeiul altor prevederi legale, cum ar fi: art. 59 din Codul muncii, art. 220 alin. (2) din Codul muncii şi art. 10 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011.
8. De altfel, însăşi Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1971 instituie o protecţie a liderilor sindicali care să aibă în vedere exercitarea mandatului, iar nu o protecţie absolută. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.276 din 12 octombrie 2010, prin care s-a arătat că este neconstituţională "o măsură care nu instituie un raport just de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit''.
9. Caracterul absolut al protecţiei prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii are în vedere toate tipurile de concediere (cu excepţia celei disciplinare), şi anume: cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile; cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului; cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat; cazul desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Or, toate aceste situaţii au caracter obiectiv, unele fiind constatate de alte organe ale statului, caracter ce poate fi verificat de instanţele judecătoreşti în cadrul contestării deciziei de concediere. Însă, din modul de redactare a dispoziţiilor de lege criticate rezultă că nu se poate dispune concedierea unui lider de sindicat în niciuna din ipotezele menţionate.
10. Totodată, se susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 referitor la dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, deoarece prin instituirea imunităţii la concediere a liderilor sindicali este afectat dreptul la protecţie în caz de concediere a celorlalţi salariaţi care se află în aceeaşi situaţie obiectivă. Astfel, prin privilegiul instituit de prevederile criticate se afectează în esenţa sa dreptul salariatului la protecţie împotriva concedierii, deoarece pot exista situaţii în care, potrivit criteriilor obiective, un anumit salariat nu ar trebui selectat în vederea concedierii, ci liderul sindical.
11. De asemenea, se arată că dispoziţiile criticate contravin şi art. 44 alin. (1) din Constituţie privind protecţia proprietăţii private, deoarece, în situaţia obiectivă în care locul de muncă ocupat de salariatul lider sindical este desfiinţat, în mod automat dispar şi atribuţiile aferente acelui post, astfel încât salariatul nu mai are cum să presteze activitate pentru angajator, lipsind obiectul muncii. În condiţiile în care salariatul nu acceptă un alt post vacant compatibil cu pregătirea sa profesională sau dacă un astfel de post nu există în cadrul unităţii, prin interdicţia de concediere prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii angajatorul nu poate înceta contractul de muncă, rămânând în continuare obligat să îi plătească salariul respectivului angajat. Mai gravă este situaţia în care salariatul este declarat inapt fizic sau psihic, situaţie în care îi este interzis angajatorului să îl folosească pentru vreo activitate. Or, prin obligarea angajatorului de a menţine un salariat care nu mai prestează munca, dar faţă de care este obligat să îi plătească salariul, în virtutea unui contract de muncă activ, este afectat în esenţa sa dreptul de proprietate al angajatorului. În acest context menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.276 din 12 octombrie 2010.
12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că prevederile legale criticate sunt elaborate cu respectarea dispoziţiilor Constituţiei.
13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următorul cuprins: "(1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: [...] g) pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârşite de către acel salariat;".
18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi ale art. 44 alin. (1) privind protecţia proprietăţii private.
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale.
20. Pentru a ajunge la această soluţie, Curtea, aplicând considerentele de principiu statuate în jurisprudenţa sa cu privire la principiul proporţionalităţii, a constatat că limitarea activităţii economice a angajatorului, prin interdicţia de a concedia persoanele care ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical, este justificată de interesul asigurării libertăţii sindicale prin protejarea acelor salariaţi care au rol de reprezentare, promovare şi apărare a drepturilor şi intereselor profesionale şi economice ale salariaţilor, scopul reglementării prevăzute de art. 60 alin. (1) lit. g) fiind unul legitim. Măsura de limitare este adecvată, fiind capabilă să ducă la îndeplinirea scopului protejării activităţii sindicale şi este necesară pentru îndeplinirea acestui scop. Însă, întrucât dispoziţiile criticate prezumă absolut existenţa unei legături între motivul de concediere şi activitatea sindicală, fără a lăsa posibilitatea angajatorului de a concedia salariatul care ocupă şi o funcţie eligibilă într-un organism sindical, pentru motive care nu ţin de activitatea sindicală, această soluţie legislativă impune angajatorului o sarcină nerezonabilă şi excesivă în raport cu obiectivul care trebuie atins-protecţia libertăţii sindicale, neexistând astfel un just echilibru între interesele concurente. Prin urmare, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată nu este proporţională cu obiectivul urmărit prin limitarea activităţii economice a angajatorului. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, prin interzicerea de a concedia persoanele care ocupă funcţii eligibile într-un organism sindical, în cazurile în care concedierea nu are legătură cu activitatea sindicală, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind activitatea economică.
21. Totodată, Curtea a menţionat că, în consecinţă, instanţele judecătoreşti, în cadrul analizării legalităţii deciziei de concediere a unui salariat care are şi o funcţie eligibilă într-un organism sindical, sunt cele care examinează dacă există vreo legătură între motivul de concediere avut în vedere (prevăzut la art. 61 - motive care ţin de persoana salariatului sau art. 65 - motive care nu ţin de persoana salariatului, din Codul muncii) şi îndeplinirea mandatului pe care salariatul care ocupă o funcţie eligibilă în cadrul organismului sindical l-a primit de la salariaţii din unitate, angajatorului revenindu-i, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina de a dovedi legalitatea deciziei de concediere. În cazul în care se constată vreo legătură între motivul de concediere şi activitatea de îndeplinire a mandatului pe care salariatul care ocupă o funcţie eligibilă într-un organism sindical l-a primit de la salariaţii din unitate, decizia de concediere a acestuia este nelegală, în baza art. 220 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia, "Pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate".
22. Faţă de această jurisprudenţa, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", şi reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale (încheierea din 22 iunie 2015) şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.
23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de GoodMills România - S.A. din Pantelimon, judeţul Ilfov (fostă S.C. Titan - S.A.), în Dosarul nr. 21.139/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 478 din data de 28 iunie 2016