HOTĂRÂRE nr. 375 din 18 mai 2016 privind aprobarea normativelor de cheltuieli pentru organizarea la Bucureşti, în perioada 7-8 iulie 2016, a celei de-a XX-a Adunări Generale a Organizaţiei Intraeuropene a Administraţiilor Fiscale, în contextul asigurării de către România a preşedinţiei organizaţiei pentru mandatul iulie 2015-iulie 2016
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă normativele de cheltuieli pentru organizarea de către Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, la Bucureşti, în perioada 7-8 iulie 2016, a celei de-a XX-a Adunări Generale a Organizaţiei Intraeuropene a Administraţiilor Fiscale, în 2016, în contextul asigurării de către România a preşedinţiei organizaţiei pentru mandatul iulie 2015-iulie 2016.
Art. 2
(1)Finanţarea cheltuielilor necesare organizării şi desfăşurării evenimentului se suportă din prevederile bugetare aprobate Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru anul 2016, capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 20 "Bunuri şi servicii", în limita sumei de 605.000 lei.
(2)Prin derogare de la prevederile cap. 1 pct. 4 şi cap. 2 pct. 5 lit. B din Normele privind organizarea în ţară a acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 privind normele de organizare în ţară a acţiunilor de protocol, cu modificările ulterioare, în scopul organizării şi desfăşurării activităţii prevăzute la art. 1 se aprobă:
a)organizarea a trei mese oficiale;
b)invitarea în ţară a unui număr de maximum 15 persoane care au deţinut funcţia de preşedinte sau secretar executiv al Organizaţiei Intraeuropene a Administraţiilor Fiscale (I.O.T.A.), de la înfiinţare şi până în prezent.
(3)Pentru invitaţii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) se pot suporta cheltuieli de cazare în structuri de cazare de maximum 5 stele şi cheltuieli de transport internaţional la clasa economic.
(4)Normativele de cheltuieli pentru acţiunea menţionată la art. 1 sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3
Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală răspund, în conformitate cu prevederile legale, de modul de utilizare a sumelor aferente organizării acţiunii prevăzute la art. 1.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

p. Ministrul afacerilor externe,

Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

ANEXĂ: NORMATIVELE DE CHELTUIELI pentru organizarea celei de-a XX-a Adunări Generale a Organizaţiei Intraeuropene a Administraţiilor Fiscale, în perioada 7-8 iulie 2016, la Bucureşti

Nr. crt.

Tip acţiune/cheltuieli*)

Limită maximă

1.

Masă oficială ziua 1 (6 iulie)

300 lei

2.

Masă oficială ziua 2 (7 iulie)

300 lei

3.

Masă oficială ziua 3 (8 iulie)

300 lei

*) Pentru celelalte tipuri de cheltuieli se aplică dispoziţiile legale în vigoare.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 401 din data de 26 mai 2016