Nr. crt. | Termenul de realizare a acţiunii, potrivit prevederilor Legii nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau potrivit Legii nr. 288/2015 | Descrierea acţiunii | Autoritatea sau persoana care realizează acţiunea | Modalitatea de realizare a acţiunii |
0 | 1 | 2 | 3 | 4 |
1. | Cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării: 12 septembrie 2016 Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor | Guvernul | Prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor |
2. | Odată cu stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 12 septembrie 2016 Art. 114 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor | Guvernul | Prin hotărâri ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I |
3. | Cu o zi înainte de tragerea la sorţi: 13 septembrie 2016 Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Anunţarea datei, orei şi locului desfăşurării şedinţei pentru tragerea la sorţi a judecătorilor în Biroul Electoral Central | Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie | Comunicare scrisă către partidele politice parlamentare Prin presa scrisă şi audiovizuală |
4. | În cea de a treia zi de la stabilirea datei alegerilor: 14 septembrie 2016 Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea judecătorilor în Biroul Electoral Central | Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie | În şedinţă publică, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie |
5. | Până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale: 14 septembrie 2016 Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 288/2015 | Depunerea cererilor pentru înscrierea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare sau cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă | Alegătorii cu domiciliul în ţară şi cu reşedinţa în străinătate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate | În scris la misiunea diplomatică sau oficiul consular |
6. | În termen de 24 de ore de la primirea cererilor pentru înscrierea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare, cel mai târziu la data de: 15 septembrie 2016 Art. 43 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a cererilor pentru înscrierea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare | Misiunile diplomatice sau oficiile consulare | Prin mijloace electronice |
7. | În termen de 24 de ore de la învestire: 15 septembrie 2016 Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central şi a locţiitorului acestuia | Judecătorii Biroului Electoral Central | Prin vot secret |
8. | În termen de 24 de ore de la alegerea preşedintelui Biroului Electoral Central, 16 septembrie 2016 Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea Biroului Electoral Central cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare şi al organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, precum şi cu reprezentantul desemnat de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor | | Proces-verbal |
9. | În termen de două zile de la constituirea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de: 17 septembrie 2016 Art. 11 alin. (9) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare, obligatoriu pentru toate birourile şi oficiile electorale | Biroul Electoral Central | Prin hotărâre ce se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I |
10. | În cel mult 24 de ore de la data constituirii Biroului Electoral Central 17 septembrie 2016 Art. 50 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numărului alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi a numărului minim întreg nerotunjit de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor la nivel naţional, precum şi în fiecare circumscripţie electorală | Autoritatea Electorală Permanentă | În scris |
11. | În cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de: 18 septembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
12. | În cel mult 5 zile de la data expirării termenului de depunere a cererilor pentru înscrierea în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă, cel mai târziu la data de: 18 septembrie 2016 Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 | Verificarea datelor furnizate de către alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care a formulat o solicitare de înscriere în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă şi înscrierea acestuia, dacă este cazul, în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă | Misiunile diplomatice şi oficiile consulare, prin persoanele autorizate conform legii | |
13. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 19 septembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central | Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie | Prin hotărâre definitivă |
14. | În termen de 48 de ore de la data expirării termenului pentru verificarea şi înscrierea în Registrul electoral a alegătorilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă, cel mai târziu la data de: 20 septembrie 2016 Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 288/2015 | întocmirea şi tipărirea listelor electorale pentru votul prin corespondenţă | Autoritatea Electorală Permanentă | |
15. | În termen de 5 zile de la înfiinţarea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de: 20 septembrie 2016 Art. 57 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a alianţei electorale | Partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale asociate la nivel naţional | În scris |
16. | În termen de 24 de ore de la data întocmirii şi tipăririi listelor electorale pentru votul prin corespondenţă, cel mai târziu la data de: 21 septembrie 2016 Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 288/2015 | Punerea listelor electorale pentru votul prin corespondenţă la dispoziţia Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. | Autoritatea Electorală Permanentă | |
17. | În termen de 24 de ore de la depunerea protocolului de constituire a alianţei electorale, cel mai târziu la data de: 21 septembrie 2016 Art. 57 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Admiterea sau respingerea protocolului de constituire a alianţei electorale | Biroul Electoral Central | Prin decizie, în şedinţă publică |
18. | În termen de 24 de ore de la pronunţarea deciziei de admitere sau respingere a protocolului, cel mai târziu la data de: 22 septembrie 2016 Art. 57 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Contestarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei Biroului Electoral Central de admitere sau, după caz, de respingere a protocolului de constituire a alianţei electorale | Orice persoană fizică sau juridică interesată sau, după caz, semnatarii protocolului | În scris |
19. | În termen de 24 de ore de la înregistrarea contestaţiei, cel mai târziu la data de: 23 septembrie 2016 Art. 57 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Pronunţarea asupra contestaţiilor împotriva deciziei Biroului Electoral Central de admitere sau, după caz, de respingere a protocolului de constituire a alianţei electorale | Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie | Prin hotărâre definitivă |
20. | În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitărilor de înscriere în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare, până cel mai târziu la data de: 27 septembrie 2016 Art. 44 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Actualizarea Registrului electoral cu datele din cererile de înscriere în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opţiunea pentru votul la secţia de votare | Persoanele împuternicite, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente | |
21. | Cu cel puţin 48 de ore înainte de tragerea la sorţi, cel mai târziu la data de: 30 septembrie 2016 Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a datei şedinţei în care se va efectua tragerea la sorţi a judecătorilor în biroul electoral de circumscripţie | Preşedintele tribunalului | Prin publicare în presă |
22. | În termen de 21 de zile de la începerea perioadei electorale, cel mai târziu la data de: 2 octombrie 2016 Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea judecătorilor în biroul electoral de circumscripţie | Preşedintele tribunalului | În şedinţă publică, prin tragere la sorţi dintre judecătorii în exerciţiu ai tribunalului |
23. | În termen de 24 de ore de la data desemnării judecătorilor în biroul electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 3 octombrie 2016 Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Alegerea preşedintelui biroului electoral de circumscripţie şi a locţiitorului acestuia | Judecătorii biroului electoral de circumscripţie | Prin vot secret |
24. | În termen de 24 de ore de la data desemnării judecătorilor în biroul electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 3 octombrie 2016 Art. 13 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea reprezentanţilor Autorităţii Electorale Permanente în birourile electorale de circumscripţie | Autoritatea Electorală Permanentă | Prin hotărâre |
25. | În termen de 24 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripţie: 4 octombrie 2016 Art. 50 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea către birourile electorale de circumscripţie a numărului alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi a numărului minim întreg nerotunjit de semnături necesar pentru susţinerea candidaturilor la nivel naţional, precum şi în fiecare circumscripţie electorală | Biroul Electoral Central | |
26. | În termen de 3 zile de la data constituirii biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, cel mai târziu la data de: 5 octombrie 2016 Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 288/2015 | Punerea listelor electorale din străinătate pentru votul prin corespondenţă la dispoziţia biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Autoritatea Electorală Permanentă | Pe bază de proces-verbal |
27. | În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 5 octombrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind modul de formare şi componenţa biroului electoral de circumscripţie | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
28. | În termen de 48 de ore de la data constituirii birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 5 octombrie 2016 Art. 13 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numelui şi prenumelui reprezentanţilor în birourile electorale de circumscripţie | Partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au un grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului | În scris |
29. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 6 octombrie 2016 Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind modul de formare şi componenţa biroului electoral de circumscripţie | Biroul Electoral Central | Prin decizie definitivă |
30. | În termen de 24 de ore de la data expirării termenului pentru comunicarea numelui şi prenumelui reprezentanţilor partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului în birourile electorale de circumscripţie: 6 octombrie 2016 Art. 13 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea birourilor electorale de circumscripţie cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului, în ordinea numărului de deputaţi şi de senatori | Birourile electorale de circumscripţie | Proces-verbal |
31. | În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a biroului electoral de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 8 octombrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind completarea biroului electoral de circumscripţie | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
32. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 9 octombrie 2016 Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind completarea biroului electoral de circumscripţie | Biroul Electoral Central | Prin decizie definitivă |
33. | În termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 11 octombrie 2016 Art. 56 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Prezentarea la Biroul Electoral Central a listei de membri cuprinzând un număr de cel puţin 15% din numărul total al cetăţenilor care, la ultimul recensământ, s-au declarat ca aparţinând minorităţii respective | Alte organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale decât cele reprezentate în Parlament, legal constituite, care sunt de utilitate publică | În scris |
34. | În termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 11 octombrie 2016 Art. 23 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea localităţilor din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi a numărului acestora către Ministerul Afacerilor Externe | Autoritatea Electorală Permanentă | În scris |
35. | Cel mai târziu cu 60 de zile înainte de data alegerilor, termen-limită: 12 octombrie 2016 Art. 52 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAŢI ŞI A CANDIDATURILOR INDEPENDENTE PENTRU SENAT ŞI CAMERA DEPUTAŢILOR ÎN CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ PENTRU CETĂŢENII ROMÂNI CU DOMICILIUL SAU REŞEDINŢA ÎN AFARA ŢĂRII DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAŢI AI ORGANIZAŢIILOR CETĂŢENILOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE PENTRU TOATE CIRCUMSCRIPŢIILE ELECTORALE | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri | În scris, în 4 exemplare |
36. | În termen de 48 de ore de la data depunerii listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv În termen de 48 de ore de la data depunerii listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, cel mai târziu la data de: 14 octombrie 2016 Art. 59 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Admiterea sau respingerea candidaturilor | Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării Biroul Electoral Central | Prin decizie, ce se afişează Se întocmesc procese-verbale din care rezultă data şi ora afişării |
37. | În termen de cel mult 48 de ore de la restituirea celor două exemplare ale fiecărei propuneri de candidatură, cel mai târziu la data de: 14 octombrie 2016 Art. 58 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Înregistrarea la Tribunalul Bucureşti a unuia dintre exemplarele fiecărei propuneri de candidatură restituite de biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv de către Biroul Electoral Central | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | La solicitarea depunătorului |
38. | În termen de cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de acceptare a candidaturii, cel mai târziu la data de: 16 octombrie 2016 Art. 59 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central de acceptare a unei candidaturi | Cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale | În scris |
39. | În cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 16 octombrie 2016 Art. 59 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central de respingere a unei candidaturi | Candidatul sau competitorii electorali care au propus candidatura respectivă | În scris |
40. | În termen de 5 zile de la data până la care se pot propune candidaturile pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, cel mai târziu la data de: 16 octombrie 2016 Art. 13 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor în Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | În scris |
41. | În termen de 48 de ore de la data expirării termenului pentru comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare, în Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării: 18 octombrie 2016 Art. 13 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Proces-verbal |
42. | În termen de 48 de ore de la înregistrarea contestaţiei formulate împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 18 octombrie 2016 Art. 59 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii | Tribunalul Bucureşti | Prin hotărâre |
43. | În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, cel mai târziu la data de: 20 octombrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind completarea Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
44. | În termen de 48 de ore de la pronunţarea hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 20 octombrie 2016 Art. 59 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Declararea apelului împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii | Cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale Candidatul sau competitorii electorali care au propus candidatura respectivă | În scris |
45. | În termen de cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiilor, cel mai târziu la data de: 21 octombrie 2016 Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind completarea Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | Biroul Electoral Central | Prin decizie definitivă |
46. | În termen de 48 de ore de la înregistrarea apelului împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 22 octombrie 2016 Art. 59 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv a Biroului Electoral Central, de admitere sau de respingere a candidaturii | Curtea de Apel Bucureşti | Prin hotărâre definitivă |
47. | După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugă termenele prevăzute la art. 59 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cel mai târziu la data de: 23 octombrie 2016 Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE A CANDIDATURILOR PENTRU CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ PENTRU CETĂŢENII ROMÂNI CU DOMICILIUL SAU REŞEDINŢA ÎN AFARA ŢĂRII CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE A CANDIDATURILOR ORGANIZAŢIILOR CETĂŢENILOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE PENTRU TOATE CIRCUMSCRIPŢIILE ELECTORALE | Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării Biroul Electoral Central | Proces-verbal Afişare la sediu a candidaturilor definitive |
48. | În termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor: 24 octombrie 2016 Art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente către Biroul Electoral Central | Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Prin orice mijloc |
49. | În cel mult 24 de ore de la data constatării rămânerii definitive a candidaturilor: 24 octombrie 2016 Art. 60 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea candidaturilor la nivel naţional ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale către toate birourile electorale de circumscripţie | Biroul Electoral Central | Prin orice mijloc de comunicare |
50. | Cu 24 de ore înainte de tragerea la sorţi, cel mai târziu la data de: 24 octombrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a datei, locului şi orei tragerii la sorţi în vederea stabilirii ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinele de vot care vor fi folosite în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Prin afişare, la sediul biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării |
51. | În cel mult 24 de ore de la comunicarea de către Biroul Electoral Central a candidaturilor la nivel naţional ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale către toate birourile electorale de circumscripţie. 25 octombrie 2016 Art. 60 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Adoptarea deciziei prin care se dispune prefectului municipiului Bucureşti întocmirea machetelor buletinelor de vot care vor fi folosite în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | |
52. | În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, cel mai târziu la data de: 25 octombrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în prezenţa a câte unui reprezentant al tuturor competitorilor electorali din respectiva circumscripţie | Prin tragere la sorţi |
53. | Imediat după tragerea la sorţi: 25 octombrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind rezultatul tragerii la sorţi a ordinii pe buletinul de vot pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | În scris |
54. | De îndată după formularea contestaţiei: 25 octombrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind rezultatul tragerii la sorţi | Biroul electoral de circumscripţie | Prin decizie definitivă |
55. | În termen de 48 de ore de la data expirării termenului de adoptare a deciziei prin care se dispune prefectului municipiului Bucureşti întocmirea machetelor buletinelor de vot: 27 octombrie 2016 Art. 63 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, în vederea avizării conforme a acestora | Prefectul municipiului Bucureşti | Prin orice mijloc de comunicare |
56. | Cel mai târziu cu 45 de zile înainte de data alegerilor, termen-limită: 27 octombrie 2016 Art. 52 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAŢI ŞI A CANDIDATURILOR INDEPENDENTE PENTRU SENAT ŞI CAMERA DEPUTAŢILOR ÎN CIRCUMSCRIPŢIILE ELECTORALE DIN ŢARĂ | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | În scris, în 4 exemplare |
57. | Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor, cel mai târziu la data de: 27 octombrie 2016 Art. 42 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Depunerea la primarul unităţii administrativ-teritoriale de reşedinţă a cererii de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă din ţară | Alegătorul înscris în Registrul electoral cu adresa de domiciliu | Prin poştă sau personal |
58. | În cel mult 24 de ore de la data solicitării avizului conform privind machetele buletinelor de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării: 28 octombrie 2016 Art. 63 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Emiterea avizului conform privind machetele buletinelor de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Autoritatea Electorală Permanentă | În scris |
59. | De îndată ce a fost primit avizul conform privind machetele buletinelor de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării: 28 octombrie 2016 Art. 63 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Transmiterea copiei machetei fiecărui tip de buletin de vot către biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Prefectul municipiului Bucureşti | În scris |
60. | În termen de 48 de ore de la data depunerii listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară, cel mai târziu la data de: 29 octombrie 2016 Art. 59 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 208/2015. cu modificările şi completările ulterioare | Admiterea sau respingerea candidaturilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în circumscripţiile electorale din ţară | Biroul electoral de circumscripţie | Prin decizie, ce se afişează Se întocmesc procese-verbale din care rezultă data şi ora afişării |
61. | În termen de cel mult 48 de ore de la restituirea celor două exemplare ale fiecărei propuneri de candidatură, cel mai târziu la data de: 29 octombrie 2016 Art. 58 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Înregistrarea la tribunalul în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală a unuia dintre exemplarele fiecărei propuneri de candidatură restituite de biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, respectiv de către Biroul Electoral Central | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | La solicitarea depunătorului |
62. | Timp de 48 de ore de la data comunicării de către prefect a machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, până cel mai târziu la data de: 30 octombrie 2016 Art. 63 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a copiei machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Prin afişare, la sediul biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării |
63. | În termen de cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de acceptare a candidaturii, cel mai târziu la data de: 31 octombrie 2016 Art. 59 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de acceptare a unei candidaturi | Cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale | În scris |
64. | În cel mult 48 de ore de la afişarea deciziei de respingere a candidaturii: 31 octombrie 2016 Art. 59 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de respingere a unei candidaturi | Candidatul sau competitorii electorali care au propus candidatura respectivă | În scris |
65. | În termen de 5 zile de la data până la care se pot propune candidaturile pentru circumscripţiile electorale din ţară: 31 octombrie 2016 Art. 13 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare, în birourile electorale de circumscripţie din ţară | Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | În scris |
66. | În termen de 3 zile de data stabilirii machetelor buletinelor de vot pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării: 1 noiembrie 2016 Art. 13 din Legea nr. 288/2015 | Imprimarea buletinelor de vot prin corespondenţă pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării | Prin grija prefectului municipiului Bucureşti, de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial" | |
67. | Cu cel puţin 40 de zile înainte de ziua alegerilor, cel mai târziu la data de: 1 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea şi depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri | În scris |
68. | Până cel mai târziu cu 40 de zile înaintea datei alegerilor: 1 noiembrie 2016 Art. 68 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de solicitări către posturile de radiodifuziune şi de televiziune publice şi private sau, după caz, studiourile teritoriale ale acestora | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | În scris |
69. | În termen de 48 de ore de la data expirării termenului pentru comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare, în birourile electorale de circumscripţie: 2 noiembrie 2016 Art. 13 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea birourilor electorale de circumscripţie din ţară cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare | Birourile electorale de circumscripţie | Proces-verbal |
70. | În termen de 48 de ore de la înregistrarea contestaţiei împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de admitere sau de respingere a unei candidaturi, cel mai târziu la data de: 2 noiembrie 2016 Art. 59 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de admitere sau de respingere a candidaturii | Tribunalul | Prin hotărâre |
71. | În termen de 48 de ore de la pronunţarea hotărârii tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de admitere sau de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 4 noiembrie 2016 Art. 59 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Declararea apelului împotriva hotărârii tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de admitere sau de respingere a candidaturii | Cetăţenii cu drept de vot, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale Candidatul sau competitorii electorali care au propus candidatura respectivă | În scris |
72. | În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale de circumscripţie din ţară, cel mai târziu la data de: 4 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind completarea birourilor electorale de circumscripţie din ţară | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
73. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 5 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale de circumscripţie din ţară | Biroul Electoral Central | Prin decizie definitivă |
74. | În cel mult 5 zile de la data depunerii semnelor electorale, cel mai târziu la data de: 5 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Înregistrarea sau respingerea înregistrării semnelor electorale | Biroul Electoral Central | Prin decizie |
75. | În termen de 48 de ore de la înregistrarea apelului împotriva hotărârii tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie din ţară de admitere sau de respingere a candidaturii, cel mai târziu la data de: 6 noiembrie 2016 Art. 59 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii tribunalului prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei biroului electoral de circumscripţie de admitere sau de respingere a candidaturii | Curtea de Apel | Prin hotărâre definitivă |
76. | În termen de 3 zile de la înregistrarea sau respingerea înregistrării semnului electoral, cel mai târziu la data de: 7 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind înregistrarea semnelor electorale | Orice persoană | În scris |
77. | După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, la care se adaugă termenele prevăzute la art. 59 alin. (1), (2), (7) şi (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cel mai târziu la data de: 7 noiembrie 2016 Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE A CANDIDATURILOR PENTRU CIRCUMSCRIPŢIILE ELECTORALE DIN ŢARĂ | Birourile electorale de circumscripţie | Proces-verbal Afişare la sediu a candidaturilor definitive |
78. | În termen de 24 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor: 8 noiembrie 2016 Art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente către Biroul Electoral Central | Birourile electorale de circumscripţie | Prin orice mijloc |
79. | În termen de două zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară: 8 noiembrie 2016 Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numelui şi prenumelui reprezentanţilor în Biroul Electoral Central ai partidelor politice care nu sunt reprezentate în Parlament, alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora care participă la alegeri | Partidele politice care nu sunt reprezentate în Parlament, alianţele politice şi alianţele electorale ale acestora care participă la alegeri | În scris |
80. | Cu 24 de ore înainte de tragerea la sorţi, cel mai târziu la data de: 8 noiembrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a datei, locului şi orei tragerii la sorţi în vederea stabilirii ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot în circumscripţiile electorale din ţară | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Prin afişare, la sediul biroului electoral de circumscripţie |
81. | După primirea comunicărilor de la birourile electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de: 8 noiembrie 2016 Art. 12 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Centralizarea numărului de candidaturi definitive depuse de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de către candidaţii independenţi | Biroul Electoral Central | |
82. | În termen de 24 de ore de la întocmirea situaţiei centralizate a candidaturilor definitive, cel mai târziu la data de: 9 noiembrie 2016 Art. 12 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea situaţiei centralizate a candidaturilor definitive către comisia specială a Senatului şi a Camerei Deputaţilor pentru atribuirea timpilor de antenă, precum şi către Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune | Biroul Electoral Central | În scris |
83. | În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor în circumscripţiile electorale din ţară, cel mai târziu la data de: 9 noiembrie 2016 Art. 61 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea ordinii în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinul de vot în circumscripţiile electorale din ţară | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Prin tragere la sorţi |
84. | Imediat după tragerea la sorţi 9 noiembrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind rezultatul tragerii la sorţi a ordinii pe buletinul de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri şi candidaţii independenţi | În scris |
85. | De îndată după formularea contestaţiei: 9 noiembrie 2016 Art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind rezultatul tragerii la sorţi a ordinii pe buletinul de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară | Biroul electoral de circumscripţie | Prin decizie definitivă |
86. | În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitărilor de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă din ţară, cel mai târziu la data de: 9 noiembrie 2016 Art. 44 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Actualizarea Registrului electoral cu datele din cererile de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă din ţară | Persoanele autorizate de către primari | |
87. | După stabilirea ordinii pe buletinele de vot care vor fi utilizate în circumscripţiile electorale din ţară: 9 noiembrie 2016 Art. 60 alin. (3) şi art. 61 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Adoptarea deciziei prin care se dispune prefectului întocmirea machetelor buletinelor de vot care vor fi utilizate în circumscripţiile electorale din ţară | Biroul electoral de circumscripţie | |
88. | În termen de 24 de ore de la expirarea termenului pentru comunicarea numelui şi prenumelui reprezentanţilor în Biroul Electoral Central ai partidelor politice care nu sunt reprezentate în Parlament, alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora care participă la alegeri 9 noiembrie 2016 Art. 11 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora care participă la alegeri | Preşedintele Biroului Electoral Central, în prezenţa membrilor Biroului Electoral Central şi a persoanelor delegate de partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale care au comunicat reprezentanţii | Proces-verbal |
89. | În termen de 30 de zile de la data comunicării localităţilor din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare: 9 noiembrie 2016 Art. 23 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea sediilor secţiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiile consulare, dacă acestea funcţionează în locaţii diferite şi a institutelor culturale din străinătate | Autoritatea Electorală Permanentă | Prin hotărâre cu avizul Ministerului Afacerilor Externe |
90. | În cel mult 3 zile de la data înregistrării contestaţiei privind înregistrarea semnelor electorale, cel mai târziu la data de: 9 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea semnelor electorale | Tribunalul Bucureşti | Prin hotărâre definitivă |
91. | În cel mult 24 de ore de la pronunţarea hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia privind înregistrarea semnelor electorale, cel mai târziu la data de: 10 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea către părţi şi Biroul Electoral Central a hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia | Tribunalul Bucureşti | În scris |
92. | În termen de 24 de ore de la primirea comunicării datelor privind candidaturile definitive, transmise de Biroul Electoral Central, cel mai târziu la data de: 10 noiembrie 2016 Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Calculul timpilor de antenă care revin partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri | Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune | |
93. | A doua zi după expirarea termenului de comunicare a hotărârii prin care a fost soluţionată contestaţia privind înregistrarea semnelor electorale, cel mai târziu la data de: 11 noiembrie 2016 Art. 62 alin. (9) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a semnelor electorale | Biroul Electoral Central | Prin publicare pe pagina proprie de internet şi în Monitorul Oficial al României, Partea I |
94. | În cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de completare a Biroului Electoral Central cu reprezentanţii partidelor politice neparlamentare, alianţelor politice şi alianţelor electorale ale acestora care participă la alegeri, cel mai târziu la data de: 11 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind modul de completare a Biroului Electoral Central | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
95. | Până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei votării: 11 noiembrie 2016 Art. 20 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării secţiilor de votare, precum şi a sediilor acestora | Primarii, cu ajutorul prefecţilor | Prin publicaţii în care se indică şi locul de desfăşurare a votării |
96. | Până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor: 11 noiembrie 2016 Art. 12 din Legea nr. 288/2015 | Trimiterea documentelor necesare pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă către alegători | Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. | |
97. | În termen de 48 de ore de la data expirării termenului de adoptare a deciziei prin care se dispune prefectului întocmirea machetelor buletinelor de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară, cel mai târziu la data de: 11 noiembrie 201 Art. 63 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară, în vederea avizării conforme a acestora | Prefectul | Prin orice mijloc de comunicare |
98. | Până la începerea campaniei electorale: Art. 79 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea şi asigurarea locurilor speciale pentru afişajul electoral | Primarii | Prin dispoziţie |
99. | Cu 30 de zile înainte de ziua votării: 11 noiembrie 2016 Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE | | |
100. | În cel mult 24 de ore de la data solicitării: 12 noiembrie 2016 Art. 63 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Emiterea avizului conform privind machetele buletinelor de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară | Autoritatea Electorală Permanentă | În scris |
101. | De îndată ce a fost primit avizul conform privind machetele buletinelor de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară, cel mai târziu la data de: 12 noiembrie 2016 Art. 63 alin. (5) din Legea nr. 208/2015. cu modificările şi completările ulterioare | Transmiterea copiei machetei fiecărui tip de buletin de vot către birourile electorale de circumscripţie din ţară | Prefectul | În scris |
102. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 12 noiembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind modul de completare a Biroului Electoral Central | Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie | Prin hotărâre definitivă |
103. | În termen de cel mult 5 zile de la data expirării termenului pentru stabilirea sediilor secţiilor de votare din străinătate, cel mai târziu la data de: 13 noiembrie 2016 Art. 49 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | întocmirea, tipărirea şi transmiterea către biroul electoral pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării a listelor electorale permanente din străinătate | Autoritatea Electorală Permanentă | |
104. | Timp de 48 de ore de la data comunicării de către prefect a machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară, până cel mai târziu la data de: 14 noiembrie 2016 Art. 63 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a copiei machetei fiecărui tip de buletin de vot pentru circumscripţiile electorale din ţară | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Prin afişare, la sediul biroului electoral de circumscripţie |
105. | Cu 20 de zile înainte de data alegerilor: 21 noiembrie 2016 Art. 13 alin. (10) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea preşedintelui oficiului electoral şi a locţiitorului acestuia | Preşedintele Tribunalului Bucureşti | Prin tragere la sorţi pe funcţii, dintre judecătorii în exerciţiu ai judecătoriei sectorului |
106. | Cu 20 de zile înainte de data alegerilor, cel mai târziu la data de: 21 noiembrie 2016 Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 288/2015 | Primirea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă | Alegătorii care au optat să voteze prin corespondenţă | |
107. | În 24 de ore de la data desemnării magistraţilor în oficiile electorale: 22 noiembrie 2016 Art. 13 alin. (11) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în oficiile electorale | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri | În scris |
108. | În 24 de ore de la data expirării termenului de desemnare a preşedintelui oficiului electoral şi a locţiitorului acestuia: 22 noiembrie 2016 Art. 13 alin. (12) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea oficiilor electorale cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente | Oficiile electorale | În scris |
109. | În termen de 24 de ore de la data expirării termenului pentru Comunicarea numelor şi prenumelor reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în oficiile electorale: 23 noiembrie 2016 Art. 13 alin. (13) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Completarea oficiului electoral cu reprezentanţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri în Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti | Oficiul electoral | Proces-verbal |
110. | În cel mult 48 de ore de la constituirea oficiului electoral, cel mai târziu la data de: 23 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind modul de formare şi componenţa oficiului electoral | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
111. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 24 noiembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind modul de formare şi componenţa oficiului electoral | Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti | Prin decizie definitivă |
112. | Cu 48 de ore înainte de tragerea la sorţi: 24 noiembrie 2016 Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Anunţarea şedinţei publice pentru tragerea la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora. | Autoritatea Electorală Permanentă | Prin publicare în presă |
113. | În cel mult 48 de ore de la completarea oficiului electoral, cel mai târziu la data de: 25 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind completarea oficiului electoral | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
114. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 26 noiembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind completarea oficiului electoral | Biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti | Prin decizie definitivă |
115. | Cu 15 zile înainte de ziua votării: 26 noiembrie 2016 Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia | Autoritatea Electorală Permanentă | În şedinţă publică, prin tragere la sorţi, pe funcţii, din Corpul experţilor electorali |
116. | Cu 15 zile înainte de data alegerilor: 26 noiembrie 2016 Art. 15 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 8 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 288/2015 | Desemnarea preşedintelui biroului electoral pentru votul prin corespondenţă Luarea măsurilor pentru asigurarea pazei sediilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă | Autoritatea Electorală Permanentă Preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă | În şedinţă publică, prin tragere la sorţi, pe funcţii, din Corpul experţilor electorali |
117. | Cu 15 zile înainte de data alegerilor: 26 noiembrie 2016 Art. 63 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Imprimarea buletinelor de vot | Prefecţii | |
118. | Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei alegerilor: 26 noiembrie 2016 Art. 89 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Depunerea cererilor de acreditare la Autoritatea Electorală Permanentă | Asociaţia sau fundaţia care doreşte să îşi desemneze observatori interni, respectiv instituţia mass-media care doreşte să îşi desemneze reprezentanţi | |
119. | În cel mult două zile de la data expirării termenului pentru desemnarea preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 27 noiembrie 2016 Art. 15 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea către biroul electoral de circumscripţie, respectiv către oficiul electoral, în cazul municipiului Bucureşti, a listei reprezentanţilor în birourile electorale ale secţiilor de votare | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri | În scris, sub forma unui tabel |
120. | În cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de desemnare a preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare şi a locţiitorului acestuia, cel mai târziu la data de: 28 noiembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
121. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 29 noiembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora | Birourile electorale de circumscripţie Oficiile electorale de sector | Prin decizie definitivă |
122. | În 48 de ore de la data expirării termenului de comunicare către biroul electoral de circumscripţie, respectiv către oficiul electoral, în cazul municipiului Bucureşti, a listei reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în birourile electorale ale secţiilor de votare: 29 noiembrie 2016 Art. 15 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu care se face completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie, respectiv preşedintele oficiului electoral, în cazul municipiului Bucureşti | În prezenţa reprezentanţilor partidelor politice în biroul electoral de circumscripţie sau în oficiul electoral respectiv |
123. | În două zile de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, cel mai târziu la data de: 30 noiembrie 2016 Art. 15 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Comunicarea către primari, prin intermediul instituţiilor prefectului, a componenţei birourilor electorale ale secţiilor de votare aflate în raza teritorială a localităţilor acestora | Preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Prin orice mijloc |
124. | În cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, cel mai târziu la data de: 1 decembrie 2016 Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de contestaţii privind completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi | În scris |
125. | Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor, dar nu mai târziu de 24 de ore de la solicitare: 1 decembrie 2016 Art. 49 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Punerea la dispoziţia partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, a unui extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data naşterii şi domiciliul, precum şi secţia de votare la care au fost arondaţi, pe suport electronic sau hârtie | Primarul | La cererea şi pe cheltuiala competitorilor electorali, pe suport electronic sau pe suport hârtie |
126. | Cu cel puţin 10 zile înainte de data alegerilor, cel mai târziu la data de: 1 decembrie 2016 Art. 63 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | CONFECŢIONAREA ŞTAMPILELOR CU MENŢIUNEA "VOTAT" | Ministerul Afacerilor Interne | |
127. | În termen de cel mult două zile de la înregistrare, cel mai târziu la data de: 2 decembrie 2016 Art. 19 alin (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiilor privind completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare | Birourile electorale de circumscripţie | Prin decizie definitivă |
128. | Cu cel puţin 5 zile înaintea datei alegerilor: 6 decembrie 2016 Art. 89 alin. (11) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Depunerea cererilor de acreditare a delegaţilor partidelor politice la birourile electorale de circumscripţie | Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu au reprezentanţi în birourile electorale ale secţiilor de votare | În scris |
129. | Până cel mai târziu cu 3 zile înaintea datei alegerilor: 8 decembrie 2016 Art. 49 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Întocmirea şi tipărirea listelor electorale permanente, în două exemplare | Primarii | |
130. | Până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv: 8 decembrie 2016, ora 24,00 Art. 9 alin. (3) şi art. 14 alin. (5) din Legea nr. 288/2015 | Termenul-limită pentru livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă | Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. | |
131. | 10 decembrie 2016, ora 7,00 Art. 6 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE | | |
132. | În preziua votării: 10 decembrie 2016 Art. 14 alin. (1) lit. g), art. 18 lit. b), art. 63 alin. (6) şi art. 81 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Predarea către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare a următoarelor materiale necesare votării: - buletinele de vot, în pachete sigilate; - ştampilele electorale; - listele electorale permanente; - formularele pentru încheierea proceselor-verbale; - alte tipizate şi materiale. Predarea către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare a două buletine de vot, câte unul pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, anulate de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Primarii Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, cu sprijinul logistic din partea Ministerului Afacerilor Externe | Pe bază de borderou/proces-verbal de predare-primire, cuprinzând felul şi numărul de exemplare |
133. | Cu o zi înainte de alegeri: 10 decembrie 2016 Art. 18 lit. b) şi art. 63 alin. (7) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Afişarea la loc vizibil, la sediul secţiei de votare, a câte două exemplare din buletinele de vot, vizate şi anulate de preşedintele biroului electoral de circumscripţie | Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare | |
134. | În ajunul zilei alegerilor: 10 decembrie 2016, ora 18,00 Art. 81 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Prezentarea la sediul secţiei de votare Luarea măsurilor pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare şi a pazei în jurul localului de vot, precum şi îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare | Preşedintele şi membrii biroului electoral al secţiei de votare Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare | |
135. | În ziua alegerilor: 11 decembrie 2016, ora 6,00 Art. 82 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Verificarea de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor acreditate, a urnelor de vot, a listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor electorale Consemnarea în fiecare proces-verbal de consemnare a rezultatului votării, a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente, a numărului pachetelor de buletine de vot, separat pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi a numărului ştampilelor cu menţiunea "VOTAT" Închiderea şi sigilarea urnelor de vot prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare. | Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor acreditate | |
136. | 11 decembrie 2016, ora 7,00 Art. 82 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | ÎNCEPEREA VOTĂRII | | |
137. | 11 decembrie 2016, ora 21,00 Art. 82 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | ÎNCHEIEREA VOTĂRII | | |
138. | După încheierea votării: Art. 92 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Verificarea stării sigiliilor de pe urnele de votare, sigilarea fantei urnelor de votare şi introducerea ştampilelor cu menţiunea "VOTAT" într-un plic care se sigilează prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare Anularea buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, numărarea voturilor, încheierea proceselor-verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat | Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa persoanelor acreditate şi a celorlalţi membri ai biroului electoral al secţiei de votare | Procese-verbale |
139. | În ziua votării: 11 decembrie, după ora 21,00 Art. 16 din Legea nr. 288/2015 | Desigilarea urnelor de vot, desigilarea plicurilor interioare şi numărarea voturilor prin corespondenţă | Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă | |
140. | În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 12 decembrie 2016, ora 21,00 Art. 93 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Predarea către biroul electoral de circumscripţie, respectiv oficiul electoral sau misiunea diplomatică ori consulatul României din ţara în care a fost organizată secţia de votare, a dosarelor, sigilate şi ştampilate, cuprinzând rezultatele votării în secţia de votare, însoţite de listele electorale utilizate la secţia de votare respectivă | Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare însoţit, la cerere, de reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din biroul electoral al secţiei de votare, candidaţii sau persoanele acreditate conform legii | Proces-verbal Transportul se face cu pază militară. |
141. | În cel mult 48 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 13 decembrie 2016, ora 24,00 Art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Formularea de cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală | Competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă | Cerere motivată, însoţită de dovezile pe care se întemeiază, adresată Biroului Electoral Central |
142. | În cel mult 3 zile de la data înregistrării cererii de anulare a alegerilor: 15 decembrie 2016 Art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea cererii de anulare a alegerilor | Biroul Electoral Central | Decizie |
143. | În termen de 24 de ore de la data aducerii la cunoştinţă publică a deciziei Biroului Electoral Central privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor: 16 decembrie 2016 Art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Contestarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei Biroului Electoral Central privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor | Competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă | |
144. | În termen de cel mult 3 zile deja data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: 18 decembrie 2016 Art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor | Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie | Hotărâre definitivă |
145. | După primirea dosarelor cuprinzând rezultatele votării de la birourile electorale ale secţiilor de votare Art. 94 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Încheierea, separat pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor, a câte unui proces-verbal cuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală şi candidat independent şi înaintarea acestora în termen de 24 de ore la Biroul Electoral Central | Biroul electoral de circumscripţie | Procese-verbale |
146. | După primirea proceselor-verbale încheiate de către birourile electorale de circumscripţie cuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală şi candidat independent Art. 12 alin. (1) lit. g) şi art. 94 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Stabilirea listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral, precum şi a listei celor care nu au întrunit pragul electoral Comunicarea către birourile electorale de circumscripţie şi aducerea la cunoştinţă publică a listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral, precum şi a listei celor care nu au întrunit pragul electoral în termen de 24 de ore de la constatare | Biroul Electoral Central | Proces-verbal Prin orice mijloc de comunicare |
147. | După primirea listei partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au întrunit pragul electoral şi a listei celor care nu au întrunit pragul electoral Art. 94 alin. (4)-(6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Repartizarea mandatelor de parlamentar (etapa I) la nivelul circumscripţiei electorale. Stabilirea numărului de voturi valabil exprimate rămase neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, pe competitori electorali, precum şi a mandatelor ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie, şi transmiterea acestor date la Biroul Electoral Central | Biroul electoral de circumscripţie | Proces-verbal |
148. | După primirea proceselor-verbale de la toate birourile electorale de circumscripţie, Art. 94 alin. (6)-(8) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Repartizarea mandatelor de parlamentar (etapa a II-a) la nivel naţional şi desfăşurarea acestora pe circumscripţii electorale. Transmiterea rezultatelor către birourile electorale de circumscripţie | Biroul Electoral Central | Proces-verbal |
149. | În termen de cel mult 48 de ore de la primirea de la Biroul Electoral Central a comunicării referitoare la desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor repartizate centralizat la nivel naţional Art. 94 alin. (9) şi art. 95 alin. (1)-(3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Atribuirea mandatelor de deputat şi senator la nivelul fiecărei circumscripţii electorale Transmiterea la Biroul Electoral Central a dosarului sigilat, ştampilat şi semnat de membrii biroului electoral, cuprinzând procesele-verbale, pentru Camera Deputaţilor şi Senat, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare şi de la oficiile electorale | Biroul electoral de circumscripţie | Proces-verbal Sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne |
150. | În termen util Art. 97 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare | Aducerea la cunoştinţă publică a rezultatelor alegerilor | Biroul Electoral Central | Prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă |