DECIZIE nr. 276 din 8 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 9.020/327/2012 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 758D/2013.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită refacerea procedurii de citare, deoarece numiţii Michael Gudu, Ruxandra Antoche şi Victor Dujinschi, deşi părţi în cauză, nu au fost citaţi.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, deoarece persoanele nominalizate nu sunt părţi în dosarul în care a fost invocată excepţia.
5. Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respinge cererea astfel formulată, deoarece, deşi în citativul iniţial transmis Curţii Constituţionale figura numitul Michael Gudu, din nota telefonică întocmită la data de 15 ianuarie 2014 rezultă că acea parte a fost scoasă din cauză. Celelalte două persoane indicate de autor în cerere nu au fost niciodată părţi în cauza de faţă.
6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
7. Prin Încheierea din 15 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.020/327/2012, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă "dreptul constituţional privitor la egalitatea în drepturi" şi "dreptul la apărare prin încălcarea Constituţiei şi a Legii nr. 47/1992 care stipulează atât posibilitatea ca instanţa de judecată să sesizeze Curtea Constituţională, precum şi dreptul ca parte în dosar să sesizez instanţa de judecată pentru a o înainta Curţii Constituţionale".
9. Totodată, autorul mai arată că prevederile "art. 281 din Codul de procedură penală se află în contradicţie cu art. 30 alin. (1) lit. c) şi alin. (4)" din Codul de procedură penală.
10. Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece textul nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu aduce restrângeri nepermise unor drepturi sau libertăţi.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 281 - Competenţa Curţii de Apel şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 - Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară, ambele din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul conţinut:
- Art. 281: "Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă;
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531, art. 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;
b1) infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia;
b2) infracţiunile săvârşite de magistraţi asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului.
c) - abrogat;
d) - alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e) - abrogat;
f) - abrogat;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.
6. soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute delege."
- Art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4: "(1) Competenţa după teritoriu este determinată de: [...]
c) locul unde locuieşte făptuitorul; [...]
Prin «locul săvârşirii infracţiunii» se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia."
16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată în Dosarul nr. 9.020/327/2012 al Judecătoriei Tulcea ce are ca obiect o plângere formulată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, plângere ce a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 21 decembrie 2012. După respingerea succesivă a două cereri de recuzare formulate de Gabriela Spătaru, la data de 23 mai 2013 aceasta a formulat o cerere de strămutare care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 443/36/2013. La data de 26 septembrie 2013 această din urmă instanţă, prin Decizia penală nr. 121, a respins ca nefondată cererea de strămutare astfel formulată. Drept urmare, la data de 15 octombrie 2013 Gabriela Spătaru a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 din Codul de procedură penală.
18. Aşa fiind, se poate desprinde concluzia că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are niciun fel de legătură cu soluţionarea cauzei în care aceasta a fost invocată, deoarece soluţionarea plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată nu este indisolubil legată de caracterul constituţional al dispoziţiilor criticate. Prin urmare nu sunt respectate exigenţele prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra [...] unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]."
19. În subsidiar, Curtea constată că, în prezentul dosar, autorul excepţiei invocă neconstituţionalitatea textelor de lege criticate raportate la egalitatea în drepturi şi la dreptul la apărare, fără să formuleze o motivare din care să rezulte în ce constă contrarietatea faţă de prevederile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate" şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.696 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 şi art. 30 alin. 1 lit. c) şi alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 9.020/327/2012 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 487 din data de 1 iulie 2014