ORDONANŢĂ nr. 12 din 27 ianuarie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.3 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Articol unic
Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 4
(1) Poartă titlul de arhitect absolventul cu diplomă sau alt document echivalent eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute de statul român, care îndeplinesc criteriile minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programul de studii universitare de arhitectură din domeniul de licenţă arhitectură, prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 469/2015 pentru aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare şi acreditare pentru programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină veterinară, Arhitectură.
(2) Este interzisă utilizarea titlului de arhitect de către persoanele care nu deţin această calificare profesională în baza unui titlu oficial de calificare.
(3) Poartă titlul de arhitect de interior absolventul cu diplomă de arhitect de interior obţinută în specializarea arhitectură de interior la o instituţie acreditată de învăţământ superior din România."
2.La articolul 5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Poartă titlul de arhitect şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre ale Spaţiului Economic European, precum şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, absolvenţi cu diplomă de licenţă sau cu alt document echivalent eliberat de instituţiile de învăţământ superior de arhitectură recunoscute în unul dintre statele menţionate şi care îndeplinesc condiţiile minime de formare pentru profesia de arhitect prevăzute în legislaţia statului de origine, cu respectarea prevederilor art. 46 din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 255 din 30 septembrie 2005, denumită în continuare Directiva 2005/36/CE.
(2) Poartă titlul de arhitect şi absolvenţii, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, cetăţeni ai statelor membre ale Spaţiului Economic European şi cetăţeni ai Confederaţiei Elveţiene, cu diplomă de licenţă sau alt document echivalent obţinut în cadrul unor programe sociale ori ca urmare a absolvirii unor cursuri superioare cu frecvenţă parţială în domeniul arhitecturii şi care au dobândit nivelul minim necesar de cunoştinţe, deşi nu au fost respectate condiţiile referitoare la durata minimă a studiilor prevăzute în legislaţia statului de origine, cu respectarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Directiva 2005/36/CE. Aceste persoane trebuie să aibă o experienţă profesională de minimum 7 ani sub îndrumarea unui arhitect cu drept de semnătură ori alt drept echivalent sau a unei firme de arhitectură şi să promoveze un examen de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenul final pentru obţinerea diplomei sau a altui document echivalent, cu respectarea prevederilor art. 46 alin. (1) lit. b) din Directiva 2005/36/CE."
3.După articolul 12 se introduc două noi articole, articolele 121 şi 122, cu următorul cuprins:
"Art. 121
(1) Pentru recunoaşterea calificării de arhitect sau a dreptului de semnătură pe teritoriul României, Ordinul Arhitecţilor din România se asigură că toate cerinţele, procedurile şi formalităţile legate de accesul la aspecte reglementate de prezenta lege pot fi îndeplinite de la distanţă şi prin mijloace electronice, în condiţiile legislaţiei în vigoare, şi informează inclusiv prin mijloace electronice despre toate cerinţele, procedurile şi formalităţile privind accesul la aspecte reglementate ale profesiei de arhitect în România.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul desfăşurării stagiilor profesionale sau a procedurilor de evaluare a cunoştinţelor, aptitudinilor şi experienţei profesionale relevante.
Art. 122
(1) În cazul în care există îndoieli justificate, Ordinul Arhitecţilor din România poate solicita autorităţilor competente din statele membre de stabilire să furnizeze orice informaţie relevantă pentru legalitatea stabilirii şi buna conduită a prestatorului de servicii, precum şi absenţa unor sancţiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. În cazul în care Ordinul Arhitecţilor din România decide să verifice calificările profesionale ale prestatorului de servicii de arhitectură, poate solicita informaţii privind cursurile de formare absolvite în măsura necesară pentru evaluarea diferenţelor semnificative care pot avea efecte negative asupra sănătăţii sau siguranţei publice. Schimbul de informaţii respectă prevederile legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Ordinul Arhitecţilor din România, în calitate de autoritate competentă, realizează schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale cu caracter profesional dispuse împotriva arhitecţilor membri, cu respectarea datelor cu caracter personal, prin alertă în cadrul Sistemului de informare al pieţei interne - IMI, cel târziu în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime sau în parte a exercitării profesiei de arhitect sau a dreptului de semnătură. Aceste informaţii se limitează la identitatea persoanei, profesia în cauză, informaţii cu privire la autoritatea sau instanţa care a adoptat hotărârea privind restrângerea sau interdicţia, sfera de aplicare a restricţiei şi perioada în cursul căreia se aplică restricţia sau interdicţia."
4.La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"(21) Stagiul profesional se poate efectua integral sau parţial într-un alt stat membru sau, după caz, într-un stat terţ."
5.La articolul 14, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Condiţiile efectuării stagiului pe teritoriul României în vederea dobândirii experienţei profesionale practice, drepturile şi obligaţiile arhitectului stagiar, precum şi cele ale Ordinului Arhitecţilor din România faţă de acesta, orientările cu privire la organizarea şi recunoaşterea stagiilor profesionale efectuate într-un alt stat membru sau într-un stat terţ sunt reglementate prin Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
6.La articolul 14, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Recunoaşterea stagiului profesional, efectuat parţial sau integral într-un stat membru sau într-un stat terţ, nu înlocuieşte cerinţa prevăzută la art. 11 alin. (6) privind dobândirea dreptului de semnătură."
7.Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 52
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi cu prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care nu sunt contrare prevederilor prezentei legi."
8.Menţiunea privind transpunerea normelor din dreptul Uniunii Europene se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Prezenta lege transpune prevederile art. 3 alin. (1) lit. d), art. 3 alin. (3), art. 4, art. 6 (parţial), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 47, art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 54, art. 55a, art. 56 alin. (2), art. 56a alin. (2) şi art. 57a alin. (1) şi (2) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 255 din 30 septembrie 2005, modificată prin Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne ("Regulamentul IMI"), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 354 din 28 decembrie 2013."
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Gabriel Liviu Ispas,

secretar de stat

Ministrul afacerilor externe

Lazăr Comănescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 68 din data de 29 ianuarie 2016