HOTĂRÂRE nr. 3 din 2 august 2012 asupra contestaţiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu
Pe rol se află examinarea contestaţiei formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, cu privire la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.
Contestaţia a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.221 din 31 iulie 2012 şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.2891/2012.
Curtea, având în vedere că sesizările din dosarele nr. 1.2911/2012-1.2941/2012, formulate de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti, au ca obiect contestarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.2911/2012-1.2941/2012 la Dosarul nr. 1.2891/2012, care este primul înregistrat.
Sesizările au fost înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 5.221 din 31 iulie 2012, respectiv nr. 5.250-5.253 din 1 august 2012.
În Dosarul nr. 1.2911/2012 a fost depusă, cu nr. 5.257 din 1 august 2012, o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de domnul Ionel Neamţu. Acesta solicită Curţii să îi considere cererea de intervenţie ca fiind făcută în interesul autorilor sesizării din Dosarul nr. 1.2911/2012 în cazul în care o cerere de intervenţie în nume propriu nu este admisibilă.
De asemenea, în Dosarul nr. 1.2921/2012, a fost depusă, împreună cu adresa de înaintare a sesizării, o cerere prin care se solicită ca un parlamentar să susţină motivele sesizării în faţa Curţii Constituţionale la termenul fixat pentru dezbateri.
În motivarea sesizărilor formulate, autorii acestora susţin, în esenţă, următoarele:
1. Prevederile în vigoare la data declanşării procedurii referendumului, deci aplicabile acesteia, sunt cele ale Legii nr. 3/2000, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012. Prin urmare, aplicarea unor prevederi legale intrate în vigoare ulterior declanşării procedurii referendumului ar fi contrară dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind neretroactivitatea legii.
Potrivit legii în vigoare la data declanşării procedurii, demiterea Preşedintelui României era aprobată dacă întrunea majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.
Autorii sesizării susţin că, potrivit reglementărilor internaţionale incidente în cauză, în special recomandărilor Comisiei de la Veneţia - cuprinse în Codul de bune practici în materie de referendum -, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, instituirea cvorumului de participare la referendum este contrară normelor internaţionale şi europene referitoare la drepturile politice ale omului, asimilând persoanele care se abţin de la exprimarea votului cu partizanii votului negativ, ceea ce este de natură a împiedica libera exprimare a persoanei.
2.1. În condiţiile în care Curtea va constata că prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 sunt aplicabile cu privire la referendumul din 29 iulie 2012, se învederează acesteia să solicite, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, informaţii de la Biroul Electoral Central, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la starea operaţiunilor de actualizare a listelor electorale permanente, având în vedere că numărul persoanelor înscrise în acestea se află în contradicţie cu rezultatele provizorii ale recensământului desfăşurat în anul 2011. Se susţine că potrivit acestui recensământ populaţia României este de 20.254.866 persoane, din care 19.042.936 reprezintă populaţia stabilă, 910.264 persoane plecate pe perioadă îndelungată şi 301.666 persoane temporar prezente.
Se arată că aceste date coincid până aproape de identitate cu datele deţinute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, numărul celor asiguraţi fiind de 20.459.558 persoane. Se mai susţine că, potrivit adresei Institutului Naţional de Statistică nr. 4.725 din 26 iulie 2012, ponderea populaţiei minore din totalul populaţiei României este de 18,3%, respectiv 3.891.082 copii şi tineri sub 18 ani. În aceste condiţii, potrivit Institutului Naţional de Statistică, ponderea persoanelor cu drept de vot este de 81,7% din total, adică 16.548.225 persoane, iar potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate numărul populaţiei cu drept de vot ar fi de 16.715.458 persoane. În aceste condiţii, numărul real de voturi necesar pentru validarea referendumului ar fi fie de 8.274.112 + 1, potrivit Institutului Naţional de Statistică, fie de 8.357.729 + 1, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Mai mult, potrivit datelor Ministerului Administraţiei şi Internelor, există un număr de 622.144 de cărţi de identitate expirate, ceea ce înseamnă că numărul persoanelor cu drept de vot care se puteau prezenta legal la urne trebuie diminuat cu acest număr. Se mai estimează, de către autorii sesizării, că peste 1.000.000 de cetăţeni români au renunţat la această cetăţenie, şi-au stabilit domiciliul în străinătate sau au decedat în străinătate, astfel încât nu pot fi înscrişi pe listele electorale permanente.
De asemenea, se susţine că din totalul persoanelor înscrise pe listele electorale, şi anume 18.308.612, numai 15.714.403 posedă cărţi de identitate, despre restul neputându-se preciza numeric câte au buletine de identitate, dacă mai sunt cetăţeni români sau dacă sunt în viaţă ori decedaţi.
Autorii sesizări învederează şi faptul că, prin Decizia nr. 682 din 25 iunie 2012, Curtea Constituţională deşi a reţinut că populaţia României a scăzut considerabil, Biroul Electoral Central se raportează la un număr al persoanelor cu drept de vot de 18.308.612, număr chiar mai mare decât cel reţinut de Curtea Constituţională în Hotărârea nr. 5 din 23 mai 2007 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 19 mai 2007 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatelor acestuia, respectiv 18.301.309, sau în Hotărârea nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României, respectiv 17.842.103.
În continuare se arată că, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a stabilit că unul dintre motivele de neconstituţionalitate a "Legii uninominalului" este generat de faptul că aceasta creează condiţii pentru creşterea numărului de parlamentari în condiţiile în care numărul populaţiei "a scăzut dramatic". Este, în consecinţă, absurd să se susţină faptul că deşi populaţia ţării a scăzut cu 2 milioane de locuitori, numărul alegătorilor a crescut cu 500.000 de persoane.
Se consideră că datele oficiale sunt neactualizate în privinţa cetăţenilor cu drept de vot, întrucât primarii au preluat "pur şi simplu listele cu cetăţeni de la «Serviciile de evidenţă informatizată a persoanei» din cadrul Ministrului Administraţiei şi Internelor, transformându-le pe acestea în mod incorect şi nerealist în liste electorale permanente, generând [... ] la nivel naţional un număr fictiv de cetăţeni cu drept de vot". Spre exemplificare, autorii sesizării fac referire la situaţia existentă în judeţele Caraş-Severin, Constanţa şi Vrancea.
În concluzie, susţin că, în acest mod, a fost denaturată voinţa cetăţenilor români, exprimată cu ocazia referendumului din 29 iulie 2012.
2.2. Lipsa întocmirii corespunzătoare a listelor de alegători din diaspora de către Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei, procesul de votare haotic la centrele de vot din străinătate, lipsa de informare a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu privire la drepturile lor electorale, neluarea în considerare a acestor cetăţeni şi netipărirea, în consecinţă, a unui număr corespunzător de buletine de vot, a făcut imposibilă prezentarea la urne a 50% plus unul din numărul total al cetăţenilor români cu drept de vot.
Se mai susţine că instanţa constituţională trebuie să invalideze referendumul pentru imposibilitatea prezentării şi exercitării dreptului de vot pentru cei 6 milioane de cetăţeni români din diaspora care nu au fost trecuţi pe listele electorale şi reluarea procesului de votare în termen de 3 luni, conform caracterului general de desfăşurare unanim acceptat în Uniunea Europeană privind validarea acestuia fără limitare şi cu votul majoritar al celor prezenţi.
3. Se susţine că boicotarea deschisă a referendumului de către unele forţe politice reprezintă un abuz de drept în sensul art. 57 din Constituţie. O atare conduită nu poate avea rezultatul urmărit, respectiv infirmarea rezultatelor referendumului, un abuz de drept neputând produce efecte în plan constituţional. Boicotul referendumului realizat atât prin declaraţii publice, cât şi prin acţiuni concrete a împiedicat exercitarea liberă a dreptului la vot al cetăţenilor, ceea ce a determinat lipsirea de efecte juridice a voturilor celorlalţi cetăţeni români care s-au prezentat la consultarea populară. Se susţine că formaţiuni politice, precum Partidul Democrat Liberal şi Uniunea Democrată Maghiară din România au acţionat împotriva scopului lor constituţional, respectiv acela de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor cu respectarea suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei. O atare conduită este contrară, prin urmare, prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 2 coroborat cu art. 36 şi art. 57, precum şi ale art. 52 alin. (1).
4. Se susţine că dispoziţiile Constituţiei nu impun o condiţie de prezenţă la vot pentru validarea referendumului, Curtea Constituţională făcând referire la această condiţie doar pentru a se asigura că decizia luată prin referendum nu este impusă de o minoritate nesemnificativă. În condiţiile în care se acceptă ideea de cvorum obligatoriu de participare, se ajunge la situaţia absurdă în care, din lipsă de cvorum, 7.360.000 de cetăţeni cu drept de vot nu îl pot demite pe Preşedintele României, dar, în condiţii de cvorum, 4.557.155 să îl poată demite. Se ignoră, astfel, votul imensei majorităţi, respectiv a celor care au votat "Da" la referendumul organizat la data de 29 iulie 2012.
Sunt invocate, de asemenea, considerente care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 420 din 3 mai 2007 şi nr. 682 din 25 iunie 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (2) şi art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat informaţii suplimentare de la Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Institutul Naţional de Statistică, prin Adresa comunicată sub semnătura preşedintelui acesteia şi înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5270 din 1 august 2012, a arătat următoarele:
a) Conform programului de desfăşurare a Recensământului populaţiei şi al locuinţelor 2011, rezultatele recensământului se publică sub titlul de date provizorii, preliminare şi definitive.
b) în timp ce rezultatele provizorii şi preliminare sunt prevăzute a fi publicate în anul 2012 (rezultatele provizorii au fost date publicităţii la 2 februarie 2012), datele definitive vor fi publicate în semestrul II 2013, după care vor fi transmise Comisiei Europeană.
c) În prezent, rezultatele provizorii nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă a populaţiei în vârstă de 18 ani şi peste. Aceste date statistice devin disponibile odată cu datele definitive, cu precizarea că ele nu corespund criteriilor de stabilire a populaţiei cu drept de vot.
d) În sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot în sensul legislaţiei în vigoare la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică.
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin adresa comunicată sub semnătura Ministrului delegat pentru Administraţie şi locţiitorului Ministrului Administraţiei şi Internelor, a transmis Curţii Constituţionale răspunsul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, răspuns semnat de directorul acesteia. Adresa a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.271 din 1 august 2012, raportându-se următoarele:
a) în copiile listelor electorale permanente utilizate la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din data de 29 iulie 2012, întocmite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în domeniul electoral, au fost înscrise un număr de 18.292.514 persoane.
b) Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, a Legii nr. 35/2008 şi a Legii nr. 67/2004 actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primarul unităţii administrativ-teritoriale împreună cu serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, care funcţionează în subordinea consiliilor locale (în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare).
Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin adresa comunicată sub semnătura ministrului delegat pentru administraţie şi a locţiitorului ministrului administraţiei şi internelor, a transmis Curţii Constituţionale unele precizări suplimentare ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, răspuns semnat de directorul acesteia. Adresa menţionată a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.273 din 1 august 2012 şi cuprinde următoarele precizări:
a) Începând cu anul 2004, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a mai avut competenţa de actualizare a listelor electorale permanente, aceasta fiind de competenţa exclusivă a autorităţilor publice locale.
b) Ca administrator al bazei de date, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control al datelor procesate de autorităţile publice locale. Conform prevederilor legale în vigoare, competenţa de verificare a acestora aparţine exclusiv Autorităţii Electorale Permanente.
Autoritatea Electorală Permanentă, prin adresa comunicată sub semnătura preşedintelui acesteia şi înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.297 din 1 august 2012, a arătat următoarele:
a) Autoritatea Electorală Permanentă nu a avut atribuţii privind întocmirea şi actualizarea listelor electorale utilizate la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012.
b) Situaţia numărului total al alegătorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente a fost comunicată Biroului Electoral Central de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date prin Adresa nr. 3.456.054 din 27 iulie 2012, disponibilă pe pagina de internet a Biroului Electoral Central la rubrica Statistici.
c) Pentru implementarea Registrului electoral, proiect iniţiat de Autoritatea Electorală Permanentă, sunt necesare resurse umane şi financiare, de care în prezent această instituţie nu dispune, precum şi de o perioadă de timp cuprinsă între 1 şi 4 ani.
d) Potrivit prevederilor pct. 11 al anexei la Hotărârea Guvernului nr. 683/2012, reactualizarea listelor electorale permanente trebuia realizată de primari şi serviciile de evidenţă informatizată a persoanei până cel mai târziu la 10 iulie 2012.
În concluzie se arată că, până la operaţionalizarea Registrului electoral, Autoritatea Electorală Permanentă nu deţine date proprii din care să rezulte numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

CURTEA,

examinând contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti, cererea de intervenţie formulată, informaţiile comunicate de Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă, dovezile depuse, în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie şi ale art. 1, 10 şi 46-47 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizărilor formulate.
I. Având în vedere conţinutul sesizărilor formulate, Curtea Constituţională califică sesizările cu care a fost învestită ca fiind contestaţii care intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale prevăzută de art. 146 lit. i) din Constituţie.
II. Cererea de intervenţie în nume propriu nu este admisibilă în această procedură, astfel încât, potrivit voinţei autorului, Curtea urmează a califica cererea ca fiind una de intervenţie în interesul autorilor contestaţiei din Dosarul nr. 1.2911/2012.
III. În ceea ce priveşte cererea prin care se solicită ca un parlamentar să susţină motivele sesizării la termenul fixat pentru dezbateri, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 46, art. 47 şi art. 52 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate în temeiul art. 146 lit. i) din Constituţie cu privire la procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia, nu prevede o fază a dezbaterilor publice, la care să fie citaţi sau invitaţi autorii sesizării. Dezbaterea şi deliberarea asupra contestaţiilor formulate au loc în Plenul Curţii Constituţionale şi se desfăşoară în şedinţă de consiliu.
IV.1. Curtea constată că procedura referendumului a fost declanşată prin Hotărârea Parlamentului nr. 33/2012 privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, care a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 6 iulie 2012, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 457 din 6 iulie 2012.
La momentul adoptării acestei hotărâri, 6 iulie 2012, prevederile art. 10 din Legea nr. 3/2000, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 5 iulie 2012, aveau următoarea redactare: Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum."
Prin Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012, Curtea Constituţională, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, a constatat că aceasta este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Pe cale de consecinţă, Decizia Curţii Constituţionale a circumstanţiat soluţia legislativă a prevederile art. 10 din Legea nr. 3/2000, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care erau în vigoare, acestea urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv în interpretarea dată de Curte. Legea în cauză a fost promulgată şi a devenit Legea nr. 131/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 17 iulie 2012, care, la art. 10, prevede că "Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate".
Ulterior, Parlamentul a luat în dezbatere legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi, ţinând seama de Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 10 iulie 2012, a adoptat Legea nr. 153/2012, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2012. Astfel, prin articolul unic pct. 1 din legea de aprobare, s-au abrogat prevederile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012.
Curtea constată că ulterior declanşării procedurii referendumului au survenit mai multe evenimente legislative de natură să modifice cadrul legal de desfăşurare a acestei proceduri. Astfel, atât Legea nr. 131/2012 pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cât şi Legea nr. 153/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului au adus mai multe modificări Legii nr. 3/2000. Pe lângă cele care vizează aspecte de ordin organizatoric, cele mai importante modificări privesc:
- eliminarea derogării în ceea ce priveşte referendumul privind demiterea Preşedintelui României de la aplicarea prevederilor cu caracter general cuprinse în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 care reglementau cvorumul de validitate a referendumului:
- stabilirea programului de vot, respectiv scrutinul se va deschide la ora 7,00 şi se va încheia la ora 23,00.
Cu privire la materia cvorumului de participare necesar validării referendumului naţional şi a majorităţii de vot necesare demiterii Preşedintelui României, Curtea reţine că de la apariţia sa şi până la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 731 din 10 iulie 2012, Legea nr. 3/2000 a suferit mai multe modificări, astfel:
- prima formă a legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, prevedea la art. 5 alin. (2) că "Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electoralei ar la art. 10 că "Demiterea Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale";
- ulterior, art. 10 din Legea nr. 3/2000 a fost modificat prin Legea nr. 129/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007, stabilind că "Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum";
- o nouă modificare a survenit prin Legea nr. 62/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care a modificat art. 10 în sensul că "Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale".
- în fine, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a operat o nouă modificare asupra dispoziţiilor art. 10, care au dobândit următorul cuprins: "Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum."
Din perspectiva acestor evoluţii legislative, Curtea aminteşte că în Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat în 2007, Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) a recomandat statelor asigurarea unei stabilităţi în ceea ce priveşte legislaţia în această materie. Or, stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, iar modificarea frecventă a normelor şi caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul " astfel că trebuie evitată modificarea frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de referendum a aspectelor sale fundamentale. Luând în discuţie, în acest context, forţa juridică a dispoziţiilor acestui cod, invocat de autorii sesizării, Curtea reţine că într-adevăr acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele - care se caracterizează ca aparţinând acestui tip de regim - îşi pot manifesta opţiunea liberă în materie de referendum, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, şi a drepturilor de natură politică, în special. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a subliniat necesitatea stabilităţii legilor în materia electorală şi în materia referendumului, ca expresie a principiului securităţii juridice.
Curtea constată că modificările aduse legii referendumului, prin Legea nr. 153/2012, în ceea ce priveşte eliminarea derogării referitoare la referendumul privind demiterea Preşedintelui României de la aplicarea prevederilor cu caracter general cuprinse în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 care reglementau cvorumul de validitate a referendumului, nu constituie rezultatul unei opţiuni arbitrare a legiuitorului, care să cadă sub incidenţa Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.
Aşa fiind, prevederile Legii nr. 3/2000, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012, care prevedeau că "Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum" nu mai puteau fi aplicate de nicio autoritate publică implicată în procedura referendumului aflată în curs de desfăşurare. Or, intervenţia imediată a legiuitorului a fost în deplină concordanţă cu exigenţele constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi a fost menită să preîntâmpine apariţia unor grave probleme legate de stabilirea cadrului legal aplicabil procedurii pendinte a referendumului. Susţinerea inaplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 731 din 10 iulie 2012 procedurii referendumului din data de 29 iulie 2012, pe motiv că această procedură a fost declanşată la o dată anterioară pronunţării deciziei prin care instanţa constituţională sancţiona o anumită interpretare a normelor legale aplicabile acestei proceduri, ar echivala, pe de o parte, cu lipsirea de efecte juridice a actului jurisdicţional al Curţii, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor art. 147 din Constituţie, şi, pe de altă parte, cu acceptarea unei situaţii de neconceput, respectiv ca procedura referendumului să fie guvernată de dispoziţii legale care şi-au pierdut legitimitatea constituţională, în vădită contradicţie cu principiile statului de drept şi al supremaţiei Constituţiei, prevăzute de art. 1 din Legea fundamentală.
În ceea ce priveşte intervalul orar de vot, Curtea reţine că extinderea acestuia de la 12 ore (în forma iniţială a Legii nr. 3/2000, referendumul se desfăşura între orele 8,00 şi 20,00) la 16 ore (în urma modificării operate prin Legea nr. 153/2012, referendumul se desfăşoară între orele 7,00 şi 23,00) reprezintă voinţa legiuitorului de a asigura o prezenţă cât mai mare la vot a cetăţenilor, corelativ cu instituirea cvorumului care asigură valabilitatea referendumului (a se vedea şi Decizia nr. 735 din 24 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012).
Pe de altă parte, Curtea nu poate să nu remarce faptul că în situaţia în care ar da curs celor solicitate de autorii sesizării, respectiv ar constata aplicabilitatea prevederilor în vigoare la data declanşării procedurii referendumului, şi anume a prevederilor Legii nr. 3/2000, aşa cum aceasta fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012, soluţia pe care Curtea Constituţională ar pronunţa-o în ceea ce priveşte respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmarea rezultatelor acestuia ar fi tot aceea de invalidare a referendumului, întrucât programul de desfăşurare a acestuia a fost în afara cadrului legal în vigoare. Astfel, dacă s-ar reţine aplicabilitatea dispoziţiilor în vigoare la data declanşării procedurii, scrutinul ar fi trebuit să se desfăşoare în intervalul orar 8,00-20,00. Or, dispoziţiile legii modificatoare, fiind de ordine publică, au fost de imediată aplicare, astfel că referendumul s-a deschis la ora 7,00 şi s-a încheiat la ora 23,00,
Aşadar, Curtea nu poate reţine aplicabilitatea pro parte a legii în vigoare la data declanşării procedurii referendumului şi pro parte a legii care a intervenit ulterior, astfel că, din această perspectivă, susţinerea autorilor sesizării sfidează logica juridică.
Dealtfel, Legea nr. 153/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost supusă controlului a priori de constituţionalitate, Curtea Constituţională constatând conformitatea acesteia cu Legea fundamentală.
2.1. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia "stabilirea validării sau invalidării referendumului prin raportare la date «oficiale», dar neactualizate, privind numărul cetăţenilor cu drept de vot are ca efect denaturarea voinţei cetăţenilor români, exprimată cu ocazia acestui referendum", Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 36 din Constituţie, autorităţile statului au obligaţia de a asigura exercitarea dreptului la vot tuturor cetăţenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor, inclusiv, cu excepţia persoanelor debile sau alienate mintal, puse sub interdicţie sau condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii, Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, prevede la art. 21 întocmirea Registrului electoral, care reprezintă o bază de date centralizată în care sunt înscrişi toţi cetăţenii români, inclusiv cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au împlinit vârsta de 18 ani, cu drept de vot. Înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se va face pe baza evidenţei existente la Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, utilizată la eliberarea paşapoartelor cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, precum şi a datelor deţinute de Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit dispoziţiilor art. 22 din aceeaşi lege, Autoritatea Electorală Permanentă întocmeşte, păstrează şi actualizează în permanenţă, până la data de 31 martie a fiecărui an, Registrul electoral. La nivelul fiecărui judeţ şi sector al municipiului Bucureşti, Registrul electoral care cuprinde alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale este păstrat şi actualizat de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, precum şi Direcţia generală de paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor pun la dispoziţia Autorităţii Electorale Permanente datele şi informaţiile necesare întocmirii şi actualizării Registrului electoral."
Prevederile art. 25 din lege stabilesc că: "Listele electorale cuprind cetăţenii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral. Ele sunt permanente sau suplimentare" iar art. 26 alin. (1) prevede că: "Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de către primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, după caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de către biroul teritorial al Autorităţii Electorale Permanente care funcţionează la nivelul judeţului pe teritoriul căruia se află localitatea."
De asemenea, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, "Reactualizarea listelor electorale permanente se face de către primari [... ] în termen de cel mult 5 zile de la data stabilirii zilei referendumului".
De altfel, aşa cum rezultă şi din Adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor, înregistrată cu nr. 5.271 din 1 august 2012, "actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primarul unităţii administrativ-teritoriale împreună cu serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, care funcţionează în subordinea consiliilor locale (în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare)". În cauza de faţă, potrivit aceleiaşi adrese a Ministerului Administraţiei şi Internelor, în copiile listelor electorale permanente utilizate la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din data de 29 iulie 2012, întocmite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în domeniul electoral, a fost înscris un număr de 18.292.514 persoane.
Pe de altă parte, Curtea reţine că Institutul Naţional de Statistică, pornind de la datele recensământului populaţiei şi pe baza fenomenelor demografice (natalitatea şi mortalitatea) şi de migraţie (emigraţia şi imigraţia), calculează şi publică date privind populaţia stabilă la datele de 1 ianuarie şi 1 iulie ale fiecărui an. În noţiunea de populaţie stabilă sunt cuprinşi cetăţenii români, străini sau fără cetăţenie cu domiciliul în România plecaţi în străinătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni: la lucru, în căutarea unui loc de muncă, la studii, în interes de afaceri etc. (persoane plecate pe o perioadă îndelungată), precum şi cetăţenii străini sau fără cetăţenie veniţi în România pentru o perioadă mai mică de 12 luni (persoane temporar prezente).
Analizând comparativ cele două tipuri de înregistrări întocmite de autorităţile publice competente, Curtea constată că nu există o suprapunere între numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente şi numărul persoanelor care alcătuiesc populaţia stabilă aflată pe teritoriul României.
De altfel, prin Adresa Institutului Naţional de Statistică nr. 5.270 din 1 august 2012, se precizează că "în prezent, rezultatele provizorii (nr. ale recensământului populaţiei şi al locuinţelor) nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă, implicit a populaţiei în vârstă de 18 ani şi peste. Aceste date statistice devin disponibile odată cu datele definitive, cu precizarea că ele nu corespund criteriilor de stabilire a populaţiei cu drept de vot". Mai mult, "în sistemul statisticii oficiale din România, nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot, în sensul legislaţiei în vigoare, la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică".
În ceea ce priveşte susţinerile autorilor sesizării prin trimitere la datele deţinute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, din care rezultă un anumit număr al persoanelor asigurate, Curtea reţine, de asemenea, că nici aceste înregistrări oficiale nu sunt relevante din perspectiva stabilirii numărului cetăţenilor cu drept de vot. Curtea nu contestă veridicitatea înregistrărilor deţinute de autoritatea publică, însă din punctul de vedere care interesează în cauza de faţă, numărul asiguraţilor în sistemul public de sănătate nu poate constitui un reper în determinarea cu exactitate a numărului de persoane care la data desfăşurării referendumului îndeplineau condiţiile legale pentru a fi înscrise în listele electorale permanente.
În fine, referitor la numărul persoanelor cu drept de vot reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, acesta apare menţionat în toate actele jurisdicţionale în care Curtea şi-a exercitat competenţele în materie electorală şi în materia referendumului, variind de la an la an, în funcţie de datele oficiale, transmise de birourile electorale centrale. Fluctuaţia acestor cifre nu face decât să demonstreze că există o preocupare a autorităţilor publice de a reactualiza periodic listele electorale permanente.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine argumentele autorilor contestaţilor în sensul că la stabilirea numărului de cetăţeni cu drept de vot să se aibă în vedere alte date decât cele cuprinse în listele electorale permanente, singurele care întrunesc toate criteriile prevăzute de lege pentru stabilirea populaţiei cu drept de vot.
2.2. Curtea constată că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, listele electorale permanente "se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite" şi vizează subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional. Curtea reţine că în urma adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 29 august 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 323/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009, prin art. I pct. 32 a fost abrogată teza a doua a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 35/2008, text care prevedea că "listele electorale permanente ce cuprind cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se întocmesc de către Autoritatea Electorală Permanentă şi vor sta la baza delimitării secţiilor de votare ce vor fi organizate în străinătate". Aşadar, Autoritatea Electorală Permanentă nu mai întocmeşte asemenea liste, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate având în schimb dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe liste electorale suplimentare. Astfel, potrivit art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege, în listele electorale suplimentare vor fi trecuţi cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate că domiciliază într-o ţară din colegiul uninominal respectiv, cetăţenii români care arată că au reşedinţa într-o ţară din colegiul uninominal respectiv prin prezentarea paşaportului simplu sau, în cazul statelor membre ale Uniunii Europene, şi a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate, precum şi persoanele care votează conform dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din lege, şi anume personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare.
Raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.
3. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, referendumul naţional constituie "forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român", însă legea nu prevede obligaţia cetăţenilor de a participa la referendum, ci dreptul acestora. De altfel, Constituţia consacră dreptul de vot, şi nu obligaţia de a vota (a se vedea, în acest sens, şi Comentariul general nr. 25 referitor la art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - Dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice, drepturile electorale şi dreptul de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice, comentariu realizat de Comitetul Drepturilor Omului). De aceea, acest drept este inclus în titlul II capitolul II al Constituţiei - intitulat Drepturile şi libertăţile fundamentale, şi nu în titlul II capitolul III - îndatoririle fundamentale; aşadar, ţine de voinţa fiecărui cetăţean de a decide în mod liber dacă îşi exercită acest drept. Acesta nu poate fi obligat să îl exercite sau, dimpotrivă, să nu îl exercite, din moment ce art. 30 alin. (2) din Constituţie garantează libertatea conştiinţei.
Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta, mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.
Astfel cum s-a arătat mai sus, singura condiţionare este aceea ca exercitarea sau neexercitarea dreptului la vot să nu fie impusă, ci să ţină de resortul intern al fiecărei persoane.
Or, în campania pentru referendum, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 3/2000, "partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masă". Partidele politice pot să îndemne sau, din contră, să nu îndemne cetăţenii să voteze, ambele aspecte ale dreptului la vot contribuind la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Ceea ce însă partidele politice nu pot întreprinde este obligarea cetăţenilor la a vota sau, din contră, la a nu vota, întrucât numai în acest caz dreptul la vot este golit de conţinut.
Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum, însă textul nu impune obligativitatea votului, lăsând cetăţeanului deplina libertate de a participa sau nu la alegeri ori la referendum şi de a-şi exprima opţiunile în modul în care consideră că este potrivit.
În jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 martie 1972, pronunţată în Cauza X împotriva Austriei, s-a arătat că o persoană nu poate fi constrânsă să aleagă un candidat sau altul aflat pe buletinul de vot, numai în acest caz încălcându-se dreptul de a alege.
Desfăşurarea campaniei pentru referendum trebuie să se facă în limitele şi în cadrul legii şi ai Constituţiei, încălcarea acestora putând face obiectul unei răspunderi contravenţionale sau penale, după caz, în condiţiile legii. Or, neparticiparea la vot, având în vedere cele mai sus expuse, nu este susceptibilă de a atrage în accepţiunea Constituţiei astfel de sancţiuni, neputând fi calificată în niciun fel ca fiind contravenţie sau infracţiune.
În fine, Curtea constată că art. 52 alin. (1) din Constituţie, invocat în susţinerea contestaţiei, nu are incidenţă în cauză, textul constituţional vizând dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică; însă în cauză nu sunt invocate aspecte care să ţină de acţiuni sau inacţiuni ale vreunei autorităţi publice.
4. Prin cererea formulată, practic, se solicită Curţii Constituţionale validarea referendumului în condiţiile în care cerinţa de cvorum nu a fost îndeplinită. Or, în accepţiunea art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 3/2000, cvorumul de participare şi majoritatea de vot sunt două condiţii care trebuie întrunite în mod cumulativ pentru a se ajunge la demiterea Preşedintelui României (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012). Mai mult, o atare cerinţă există şi cu privire la validarea celorlalte tipuri de referendum (în privinţa referendumului pentru revizuirea Constituţiei, a celui consultativ sau a celui local).
Susţinerea autorilor contestaţiei poate fi comparată mutatis mutandis cu modul de adoptare a legilor ordinare: în această procedură legislativă cvorumul de şedinţă este reprezentat de majoritatea membrilor Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz (art. 67 din Constituţie), iar majoritatea de vot este reprezentată de majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră [art. 76 alin. (2) din Constituţie]. Astfel, în această procedură, ceea ce susţin autorii excepţiei ar fi ca o lege ordinară să poată fi adoptată în lipsă de cvorum, dar cu o majoritate care reprezintă jumătate plus unu din cvorumul legal de şedinţă, ceea ce este inadmisibil. Pentru a fi adoptată o lege ordinară, în mod cumulativ, trebuie îndeplinite condiţiile de cvorum şi de majoritate de vot.
Prin urmare, o majoritate de voturi în sensul demiterii Preşedintelui României nu îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate în lipsa cvorumului necesar pentru desfăşurarea referendumului.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. i) din Constituţie, precum şi ale art. 11 alin. (1) lit. B.c) şi art. 46- 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, contestaţii formulate de Liga Internaţională a Românilor, cu sediul în Bucureşti, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului cu sediul în Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Dezbaterile au avut loc la data de 2 august 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistraţi-asistenţi-şefi,

Mihaela Senia Costinescu

Benke Karoly

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 546 din data de 3 august 2012