ORDIN nr. 108 din 14 iulie 2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat
În temeiul art. 21 alin. 4 şi art. 25 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezentul ordin stabileşte:
a)condiţiile şi procedurile pentru realizarea următoarelor măsuri de sprijin:
1.menţinerea în funcţii militare a personalului militar care a fost:
(1)(i) încadrat în gradul III de invaliditate de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisia de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă, denumită în continuare Comisie, înfiinţată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI);
(2)(ii) clasat apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi este apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii;
2.rechemarea în activitate şi numirea în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile a fostului personal militar trecut în rezervă ca urmare a încadrării în gradul III de invaliditate sau clasării apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisie;
3.înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI a copiilor personalului militar, clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;
4.numirea în funcţii militare, respectiv în funcţii civile în unităţi ale MAI, a copiilor aflaţi în întreţinerea personalului militar, clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi a soţului/soţiei acestuia;
b)domeniile de activitate în care pot fi menţinute în activitate sau, după caz, numite în funcţii militare ori încadrate în funcţii civile, persoanele prevăzute la lit. a) pct. 1 şi 2;
c)componenta, organizarea şi atribuţiile Comisiei.
Art. 2
(1)În sensul prezentului ordin, termenii utilizaţi au următoarele înţelesuri:
a)personal militar rănit - personal militar clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară, ca urmare a rănirii printr-un accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;
b)personal militar rănit compatibil - personal militar rănit, care nu a fost trecut în rezervă:
1.(i) încadrat în gradul III de invaliditate, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisie; sau
2.(ii) clasat apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi este apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii;
c)fost personal militar rănit - persoana trecută în rezervă, încadrată în gradul III de invaliditate sau clasată apt limitat pentru serviciul militar ca urmare a rănirii printr-un accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;
d)personal militar decedat - personalul militar care şi-a pierdut viaţa ca urmare a unui accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;
e)soţul personalului militar - soţul/soţia personalului militar decedat sau a personalului militar rănit;
f)unităţi ale MAI - structuri organizatorice ale MAI care dispun de stat de organizare prevăzut cu funcţii militare şi/sau cu funcţii civile;
g)unitatea MAI interesată:
1.structura organizatorică a MAI în care îşi desfăşoară/şi-a desfăşurat activitatea personalul militar rănit sau, după caz, personalul militar decedat;
2.structura organizatorică a MAI care a preluat activitatea celor prevăzute la pct. 1 sau, dacă nu mai există, eşalonul superior al structurii desfiinţate;
h)şeful direct - inspectorul general/similar, conducătorul unităţii aparatului central al MAI sau conducătorul unităţii subordonate unei unităţi a aparatului central;
i)post vacant:
1.atunci când se referă la personalul militar rănit compatibil sau fostul personal militar rănit: postul căruia îi sunt asociate sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi corespunzătoare domeniilor de activitate stabilite potrivit prezentului ordin;
2.atunci când se referă la copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar sau la soţul personalului militar - postul care ar putea fi ocupat de aceştia, în condiţiile prezentului ordin;
j)lista posturilor vacante compatibile - lista cu posturile ale căror cerinţe de ocupare corespund studiilor, experienţei şi calificării beneficiarilor prezentului ordin;
k)restantul morfofuncţional - procentul de capacitate adaptativă a unei persoane, aflată în invaliditate, care îi permite desfăşurarea activităţilor de autoîngrijire, autoconducere şi autoservire, a activităţilor cotidiene, precum şi a unor activităţi profesionale, calculat potrivit formulei: 100% - incapacitate adaptativă (I.A.);
l)incapacitatea adaptativă (I.A.) - limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural şi social, generate de tulburări morfologice şi funcţionale diverse şi exprimate procentual în cadrul unui sistem de cuantificare din capacitatea adaptativă normală.
(2)În sensul prezentului ordin, abrevierile de mai jos se utilizează cu următoarele înţelesuri:
a)personal militar rănit compatibil (gr. III) - personalul militar rănit compatibil prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (i);
b)personal militar rănit compatibil (AL) - personalul militar rănit compatibil prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (ii).
Art. 3
(1)Măsurile de sprijin prevăzute de prezentul ordin se acordă la cerere.
(2)Nu pot fi formulate cereri în condiţiile prezentului ordin, în situaţia în care invaliditatea sau decesul a intervenit ca urmare a săvârşirii, cu intenţie, a unei fapte prevăzute de legea penală, pentru care personalul militar a fost condamnat definitiv.
(3)Copiii personalului militar pot formula cerere pentru acordarea unei singure măsuri de sprijin.
(4)Beneficiarii măsurilor de sprijin care trec în rezervă/îşi încetează raporturile muncă la cerere sau din motive imputabile acestora, precum şi copiii personalului militar exmatriculaţi din instituţii de învăţământ ale MAI nu mai pot formula altă cerere în condiţiile prezentului ordin.
Art. 4
(1)Din decizia medicală emisă de comisia de expertiză medico-militară teritorială şi avizată de Comisia centrală de expertiză medico-militară, denumită în continuare decizie medicală avizată, solicitată ca document justificativ, trebuie să rezulte că încadrarea în gradul III de invaliditate sau clasarea ca apt limitat pentru serviciul militar are ca legătură de cauzalitate un accident de muncă cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare.
(2)Din certificatul-decizie medicală emis în baza reglementărilor legale privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări, denumit în continuare certificat-decizie medicală, solicitat ca document justificativ, trebuie să rezulte că încadrarea în gradul III de invaliditate şi clasarea ca apt limitat pentru serviciul militar sau, după caz, decesul au ca legătură de cauzalitate un accident survenit în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
CAPITOLUL II: Menţinerea în activitate în funcţii militare a personalului militar rănit compatibil şi numirea în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile a fostului personal militar rănit
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune
SUBSECŢIUNEA 0:
Art. 5
Domeniile de activitate în care personalul militar rănit compatibil poate fi menţinut în activitate sau în care fostul personal militar rănit poate fi numit în funcţii militare ori încadrat în funcţii civile sunt următoarele:
a)asigurare logistică/tehnico-materială;
b)financiar-contabil;
c)asistenţă medicală;
d)asistenţă juridică;
e)informare şi relaţii publice;
f)resurse umane;
g)învăţământ, formare profesională, cercetare ştiinţifică;
h)analiză, studii, planificare;
i)comunicaţii şi tehnologia informaţiei;
j)secretariat şi informaţii clasificate;
k)organizare, management operaţional;
l)exploatare tehnică;
m)control intern;
n)inspecţia de prevenire, pentru structurile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;
o)psihologie.
Art. 6
(1)Cererea se depune la secretariatul unităţii MAI interesate, împreună cu documentele cerute pentru fiecare categorie de solicitant, şi se soluţionează în maximum 45 de zile de la data înregistrării.
(2)Cererea trebuie să cuprindă şi opţiunile cu privire la domeniile de activitate, stabilite conform art. 5, unităţile MAI, localităţile sau/şi regiunile geografice în care solicitantul acceptă să fie menţinut în activitate sau, după caz, numit într-o funcţie militară ori încadrat într-o funcţie civilă.
(3)În situaţia fostului personal militar rănit, cererea trebuie să cuprindă şi opţiunea cu privire la tipul de funcţie în care acesta solicită să fie numit/încadrat, respectiv militară sau civilă.
Art. 7
(1)Documentele care trebuie depuse odată cu cererea privind menţinerea în activitate în funcţii militare, în fotocopie, sunt:
a)actul de identitate;
b)decizia medicală avizată;
c)formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM).
(2)Documentele care trebuie depuse odată cu cererea privind numirea în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile, în fotocopie, sunt:
a)actul de identitate;
b)cea mai recentă decizie medicală avizată sau, după caz, certificatul-decizie medicală;
c)formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM) sau, după caz, procesul-verbal de cercetare a evenimentului;
d)decizia de pensionare.
Art. 8
Cererea se soluţionează favorabil sau se clasează.
SUBSECŢIUNEA 1: Soluţionarea favorabilă a cererii
Art. 9
(1)Menţinerea în activitate în funcţii militare a personalului militar rănit compatibil (gr. III) sau numirea în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile a fostului personal militar rănit se face prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului direct.
(2)Menţinerea în activitate în funcţii militare a personalului militar rănit compatibil (AL) se face prin ordin potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.
(3)Actele subsecvente ordinului de menţinere în activitate prevăzute la alin. (1) şi (2) se emit potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.
Art. 10
(1)Menţinerea în activitate se face dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)personalul militar a depus o cerere pentru menţinerea în activitate, în condiţiile prezentului ordin, anterior trecerii în rezervă;
b)postul ocupat de către personalul militar rănit compatibil este în unul dintre domeniile prevăzute la art. 5 sau există un post vacant;
c)personalul militar rănit compatibil sau fostul personal militar rănit îndeplineşte cerinţele de ocupare prevăzute în fişa postului, cu excepţia celei referitoare la aptitudinea medicală;
d)există avizul favorabil al Comisiei, în cazul personalului personalul militar rănit compatibil (gr. III), sau atribuţiile din fişa postului sunt compatibile cu recomandările medicului de medicina muncii înscrise în fişa de aptitudine, în cazul personalului militar rănit compatibil (AL).
(2)Rechemarea în activitate în vederea numirii în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile se face fără examen sau concurs, dacă:
a)fostul personal militar rănit a depus cerere pentru numirea într-o funcţie, în condiţiile prezentului ordin, ulterior trecerii în rezervă;
b)există un post vacant;
c)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. c);
d)există avizul favorabil al Comisiei;
e)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, de legislaţia muncii, precum şi condiţiile şi criteriile prevăzute de actele normative privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI.
Art. 11
(1)Postul vacant se identifică de către structura de resurse umane ce deserveşte unitatea MAI interesată, denumita în continuare structura de resurse umane interesată, care desfăşoară, succesiv, în funcţie de opţiunile exprimate în cerere potrivit art. 6 alin. (2) şi (3), următoarele activităţi:
a)verificarea existenţei unui post vacant în unitatea MAI interesată;
b)iniţierea demersurilor de aprobare a suplimentării statului de organizare al unităţii MAI interesate, pentru crearea unui post vacant;
c)consultarea altor unităţi ale MAI - la nivelul inspectoratului general/similar sau, după caz, al Direcţiei generale management resurse umane, pentru verificarea existenţei unui post vacant.
(2)Prevederile alin. (1) lit. b) se aplică numai pentru cererile privind menţinerea în activitate.
(3)Comunicarea postului vacant, realizată de unitatea MAI consultată potrivit alin. (1) lit. c), trebuie însoţită şi de fişa postului aferentă.
Art. 12
În situaţia în care au fost identificate posturi vacante, structura de resurse umane interesată analizează cererea din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor de ocupare prevăzute în fişa postului şi prezintă şefului unităţii MAI interesate un referat, care cuprinde şi lista posturilor vacante compatibile.
Art. 13
(1)În termen de două zile lucrătoare de la data prezentării listei posturilor vacante compatibile şi a fişei posturilor respective, solicitantul îşi exprimă, în scris, opţiunea privind ocuparea unui post vacant.
(2)Opţiunea exprimată potrivit alin. (1) se aduce la cunoştinţa unităţilor MAI consultate care au comunicat existenţa unor posturi vacante, în termen de cel mult 10 zile.
Art. 14
(1)Posturile vacante identificate şi comunicate de unităţile MAI consultate potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) nu mai pot face obiectul unei alte proceduri de ocupare, până la primirea informării prevăzute la art. 13 alin. (2).
(2)Comunicarea postului vacant identificat constituie un acord de principiu al unităţii MAI consultate, pentru ocuparea acelui post potrivit necesităţilor MAI.
SUBSECŢIUNEA 2: Clasarea cererii
Art. 15
Cererea se clasează, printr-un raport motivat, în următoarele situaţii:
a)nu a fost identificat niciun post vacant;
b)solicitantul nu îndeplineşte cerinţele de ocupare prevăzute în fişa postului;
c)solicitantul nu îşi exprimă acordul cu privire la ocuparea unui post vacant;
d)personalul militar rănit compatibil (gr. III) sau fostul personal militar rănit a fost declarat "inapt" la evaluarea psihologică;
e)personalul militar rănit compatibil (gr. III) sau fostul personal militar rănit a primit un aviz nefavorabil de la Comisie;
f)personalul militar rănit compatibil (AL) nu a primit confirmarea aptitudinii în muncă de la medicul de medicina muncii, respectiv fişa de aptitudine eliberată este concluzionată inapt temporar/inapt.
SECŢIUNEA 2: Dispoziţii comune pentru personalul militar rănit compatibil (gr. III) şi fostul personal militar rănit
Art. 16
De la data exprimării opţiunii prevăzute la art. 13 alin. (1), solicitantul poate fi programat pentru efectuarea evaluării psihologice de către Centrul de Psihosociologie al MAI.
Art. 17
Structura de resurse umane interesată transmite Comisiei cererea depusă de personalul militar rănit compatibil (gr. III) sau de fostul personal militar rănit, declarat "apt" psihologic, împreună cu documentele prevăzute la art. 7, precum şi fotocopii ale următoarelor documente:
a)referatul prevăzut la art. 12;
b)fişa postului vacant pentru care a optat solicitantul;
c)fişa de identificare a factorilor de risc profesional pentru funcţia pe care urmează a fi menţinut personalul militar rănit compatibil sau numit fostul personal militar rănit, completată de persoana responsabilă cu securitatea şi sănătatea în muncă;
d)rezultatul evaluării psihologice.
Art. 18
Avizul Comisiei, favorabil menţinerii în activitate sau rechemării în activitate în vederea numirii în funcţii militare ori încadrării în funcţii civile, cererea şi întreaga documentaţie, precum şi propunerea şefului direct se înaintează de structura de resurse umane interesată la Direcţia generală management resurse umane, care iniţiază demersurile necesare emiterii ordinului ministrului afacerilor interne.
SECŢIUNEA 3: Dispoziţii speciale pentru personalul militar compatibil (gr. III)
Art. 19
Cererea pentru menţinerea în activitate în funcţii militare se depune în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei medicale avizate.
Art. 20
Pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data soluţionării acesteia, personalul militar rănit compatibil (gr. III) se află în concediu medical, fără a se depăşi durata maximă a concediului medical prevăzut de lege.
Art. 21
(1)Trecerea în rezervă a personalului militar rănit compatibil încadrat (gr. III) se realizează, potrivit art. 85 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, la data avizării deciziei medicale de încadrare în gradul III de invaliditate de către Comisia centrală de expertiză medico-militară, atunci când intervine una dintre situaţiile care determină clasarea cererii, potrivit art. 15 alin. (1).
(2)Trecerea în rezervă a personalului militar rănit compatibil încadrat (gr. III) se realizează, potrivit art. 85 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, la data împlinirii duratei maxime a concediului medical prevăzut de lege dacă aceasta a intervenit înainte de soluţionarea cererii de menţinere în activitate. În acest caz, procedurile demarate pentru soluţionarea cererii privind menţinerea în activitate se continuă în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 4: Dispoziţii speciale pentru personalul militar rănit compatibil (AL)
Art. 22
Cererea pentru menţinerea în activitate în funcţii militare se depune în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei medicale avizate.
Art. 23
Menţinerea în activitate a personalului militar rănit compatibil (AL) se face pe postul ocupat sau, după caz, pe un post vacant identificat din domeniile de activitate prevăzute la art. 5, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii.
Art. 24
(1)În situaţia în care personalul militar rănit compatibil (AL) nu poate fi menţinut în activitate pe postul ocupat, pe perioada cuprinsă între data depunerii cererii şi data soluţionării acesteia, se pune la dispoziţia unităţii, potrivit prevederilor legale.
(2)Pe perioada punerii la dispoziţie, personalului militar compatibil (AL) îi vor fi stabilite atribuţii, conform recomandărilor din decizia medicală, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii.
Art. 25
(1)Înainte de prezentarea referatului prevăzut la art. 12, structura de resurse umane interesată transmite situaţia posturilor vacante identificate, fişele posturilor şi fişele de identificare a factorilor de risc profesional pentru acestea, însoţite de documentele prevăzute la art. 7 alin. (1), la structura competenta de medicina muncii.
(2)Medicul de medicina muncii stabileşte posturile vacante identificate care sunt compatibile cu starea de sănătate a personalului militar şi le comunică structurii de resurse umane interesate, pentru încheierea procedurii prevăzute la art. 12.
Art. 26
Opţiunea exprimată potrivit art. 13 alin. (1) se transmite structurii competente de medicina muncii, în vederea eliberării fişei de aptitudine.
Art. 27
(1)Trecerea în rezervă a personalului militar rănit compatibil clasat apt limitat pentru serviciul militar se realizează, potrivit art. 85 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, la data avizării deciziei medicale de clasare apt limitat pentru serviciul militar de către Comisia centrală de expertiză medico-militară, în situaţia în care acesta nu a depus o cerere de menţinere în activitate, la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, potrivit art. 85 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, sau a intervenit clasarea cererii, în condiţiile art. 15.
(2)Trecerea în rezervă a personalului militar rănit compatibil clasat apt limitat pentru serviciul militar se realizează, potrivit art. 85 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, la data împlinirii duratei maxime de punere la dispoziţie, în condiţiile legii, dacă aceasta a intervenit înainte de soluţionarea cererii de menţinere în activitate. În acest caz, procedurile demarate pentru soluţionarea cererii privind menţinerea în activitate se continuă, în mod corespunzător.
CAPITOLUL III: Înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI a copiilor personalului militar
Art. 28
(1)Copiii personalului militar rănit ori decedat pot fi înmatriculaţi într-o instituţie de învăţământ a MAI, la cererea acestora, adresată ministrului afacerilor interne.
(2)Înmatricularea se realizează în anul I de studii/studii universitare de licenţă, la data începerii anului şcolar/universitar, cu respectarea cifrei de şcolarizare.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pot fi transferaţi în instituţiile de învăţământ ale MAI şi, ulterior, înmatriculaţi, pe parcursul anului şcolar/universitar şi/sau în alţi ani de studii, cu respectarea reglementărilor în domeniu, exclusiv elevii/studenţii instituţiilor de învăţământ cu profil/specializări similare celor în care se transferă.
Art. 29
(1)Înmatricularea într-o instituţie de învăţământ a MAI se realizează în situaţia în care, cumulativ, copilul personalului militar:
a)îndeplineşte condiţiile generale şi criteriile specifice pentru admiterea într-o instituţie de învăţământ a MAI, conform reglementărilor legale în vigoare;
b)promovează probele eliminatorii organizate la unităţile teritoriale: examinarea medicală şi evaluarea psihologică;
c)promovează probele eliminatorii la concursul de admitere: contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice.
(2)Pentru definitivarea transferului prevăzut la art. 28 alin. (3), copilul personalului militar trebuie să promoveze şi examenele de diferenţă, dacă este cazul.
(3)Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) se verifică potrivit calendarului şi procedurii de recrutare şi selecţie pentru admiterea în instituţia de învăţământ a MAI, similar celorlalţi candidaţi.
Art. 30
Dosarul de recrutare conţine, pe lângă documentele prevăzute de actele normative în vigoare pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI, şi următoarele documente, depuse în fotocopie:
a)formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM) sau, după caz, procesul-verbal de cercetare a evenimentului;
b)decizia medicală avizată sau certificatul-decizie medicală, emis(ă) pe numele personalului militar rănit sau personalului militar decedat;
c)certificatul de deces al personalului militar decedat, dacă este cazul.
Art. 31
Copiii personalului militar sunt scutiţi de la plata taxelor prevăzute pentru înscrierea, admiterea, înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI.
Art. 32
Direcţia generală management resurse umane monitorizează modul de aplicare a prevederilor prezentului capitol şi, după caz, rezervă cifrele de şcolarizare pentru copiii personalului militar,
CAPITOLUL IV: Numirea în funcţii militare sau încadrarea în funcţii civile, a copiilor personalului militar rănit ori decedat şi a soţului acestuia
Art. 33
(1)Copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar rănit ori decedat, precum şi soţul acestuia pot fi numiţi în funcţii militare sau încadraţi în funcţii civile, fără examen sau concurs, în unităţi ale MAI, dacă îndeplinesc condiţiile legale.
(2)Condiţiile care trebuie îndeplinite de copiii personalului militar rănit ori decedat şi de soţul acestuia sunt cele prevăzute de Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, de legislaţia muncii, precum şi cele prevăzute de actele normative privind activitatea de management resurse umane în unităţile MAI.
Art. 34
(1)Cererea privind numirea în funcţii militare sau încadrarea în funcţii civile, formulată de copiii personalului militar rănit ori decedat sau de soţul acestuia se depune la secretariatul unităţii MAI interesate.
(2)Cererea prevăzută la alin. (1) trebuie însoţită de următoarele documente:
a)actul de identitate al solicitantului;
b)decizia medicală avizată sau certificatul-decizie medicală, emisă/emis pe numele personalului militar rănit ori decedat, după caz;
c)certificatul de deces al personalului militar decedat, dacă este cazul;
d)formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM) sau, după caz, procesul-verbal de cercetare a evenimentului;
e)documente din care să reiasă gradul de rudenie cu personalul militar rănit ori decedat, precum: certificat de naştere al copilului, certificat de căsătorie etc.;
f)curriculum vitae, însoţit de documentele care atestă studiile sau formarea profesională;
g)certificat de cazier judiciar.
(3)Cererea şi documentele prevăzute la alin. (2) fac parte din dosarul de recrutare, constituit potrivit reglementărilor în domeniul resurselor umane aplicabile în MAI.
Art. 35
În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, structura de resurse umane interesată verifică dosarul de recrutare şi, după caz, solicită completarea acestuia, prin depunerea documentelor necesare.
Art. 36
(1)După încheierea activităţilor prevăzute la art. 34, structura de resurse umane interesată prezintă şefului unităţii MAI interesate dosarul de recrutare, însoţit de un referat cuprinzând situaţia personalului militar rănit ori decedat rezultată din verificările efectuate în dosarul personal al acestuia.
(2)În termen de 30 de zile de la data prezentării documentelor prevăzute la alin. (1), structura de resurse umane interesată identifică posturile vacante existente la nivelul unităţii MAI interesate şi întocmeşte lista posturilor vacante compatibile.
(3)Atunci când, potrivit alin. (2), sunt identificate mai multe posturi vacante, şeful unităţii MAI interesate stabileşte, în funcţie de necesităţile de personal, priorităţile de ocupare a posturilor vacante.
Art. 37
În situaţia în care la nivelul unităţii MAI interesate nu există niciun post vacant, identificarea postului vacant se realizează cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c) şi art. 12-14.
Art. 38
(1)De la data exprimării opţiunii pentru ocuparea unui post, copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar rănit ori decedat sau soţul acestuia, după caz, pot fi programaţi pentru susţinerea verificărilor din punct de vedere medical, fizic şi psihic, în cadrul structurilor specializate ale MAI.
(2)Documentele prin care sunt declaraţi "apt" din punct de vedere medical, fizic şi psihologic şi celelalte documente ale dosarului de recrutare se înaintează, dacă este cazul, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, pentru emiterea ordinului de numire în funcţia militară sau de încadrare în funcţie civilă.
Art. 39
(1)În situaţia în care copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar rănit ori decedat sau soţul acestuia îndeplinesc condiţiile şi criteriile legale prevăzute pentru numirea în funcţii militare sau încadrarea în funcţii civile şi nu s-a identificat niciun post vacant, cererea rămâne în evidenţa unităţii MAI interesate, până la identificarea unui post vacant care poate fi ocupat conform solicitării, dar nu mai mult de 6 luni.
(2)Cererea se clasează dacă:
a)solicitantul nu îndeplineşte condiţiile şi criteriile legale pentru numirea în funcţii militare sau încadrarea în funcţii civile;
b)nu a fost identificat niciun post vacant în termenul prevăzut la alin. (1).
CAPITOLUL V: Componenţa, organizarea şi atribuţiile Comisiei
Art. 40
(1)Comisia prevăzută la art. 1 lit. c) îşi desfăşoară activitatea pe lângă Direcţia medicală a MAI, în următoarea componenţă:
a)preşedinte: şeful Serviciului asistenţă medicală din Direcţia medicală a MAI;
b)membri:
1.(i) medic specialist/primar medicina muncii din MAI;
2.(ii) medic specialist/primar expertiza capacităţii de muncă din MAI;
3.(iii) psiholog clinician din MAI;
4.(iv) specialist inspecţia muncii - securitate şi sănătate în muncă din cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane;
c)secretar: agent de poliţie din cadrul Direcţiei medicale a MAI.
(2)Componenţa nominală a Comisiei se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor interne.
(3)Pentru buna funcţionare a Comisiei, prin ordinul prevăzut la alin. (2) se desemnează un număr egal de supleanţi pentru preşedinte, membrii titulari şi secretar;
(4)Ori de câte ori este cazul, în dispoziţia de zi pe unitate a Direcţiei medicale se consemnează întrunirea Comisei în şedinţă.
Art. 41
(1)Comisia se întruneşte în termen de 7 zile lucrătoare de la primirea documentelor transmise în condiţiile art. 17.
(2)În cazul în care documentaţia transmisă Comisiei este completă, medicul specialist/primar de medicina muncii întocmeşte fişa de aptitudine a personalului militar rănit compatibil (gr. III) sau, după caz, a fostului personal militar rănit.
(3)În situaţia în care documentele sunt insuficiente pentru întocmirea fişei de aptitudine sau pentru emiterea avizului, solicitantul este convocat la Comisie. Comisia poate solicita internarea în spital sau documente medicale suplimentare.
(4)Comisia, în baza documentelor prevăzute la art. 17, şi a fişei de aptitudine prevăzută la alin. (2) întocmeşte avizul, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(5)Avizul se redactează în 3 exemplare, cu următoarea destinaţie:
a)un exemplar se anexează procesului-verbal de şedinţă a comisiei;
b)două exemplare se transmit structurii de resurse umane interesate, din care un exemplar se înmânează personalului militar rănit compatibil sau fostului personal militar rănit. Exemplarul titularului se înmânează sub semnătură, în situaţia în care personalul militar rănit compatibil sau fostul personal militar rănit este prezent la şedinţa Comisiei.
(6)Avizul este definitiv.
CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale
Art. 42
(1)Prezentul ordin intră în vigoare la data de 15 iulie 2014.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului de interne nr. 315/2002 pentru aprobarea "Normelor privind transferul elevilor şi studenţilor între şi în cadrul instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi de la acestea în instituţii de învăţământ civile"* se abrogă.
Art. 43
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

___
* Ordinul ministrului de interna nr. 315/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
ANEXĂ:
ROMÂNIA
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Comisia de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă
Nr. ............. din .................
(Nr. avizului medical va fi nr. procesului-verbal de şedinţă.)
AVIZ
- model -
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat, în baza următoarelor acte:
1)fişa postului nr. ......... din (unitatea, structura, compartimentul - după cum sunt prevăzute în fişa postului) ....................., înregistrată cu nr. ............ din .................,
2)fişa de identificare a factorilor de risc profesional nr. .............. din .................., emisă de (unitatea, structura) ....................,
3)FIAM nr. ............. din .........., emisă de (unitatea, structura) ............, sau, după caz, procesul-verbal de cercetare a evenimentului nr. ........ din ..........., emis de (unitatea, structura) ....................;
4)fişa de aptitudine - medicina muncii nr. ................ din ..............., emisă de .........................,
5)rezultatul evaluării psihologice nr. ....................... din ................., emis de ...........................,
Comisia de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă stabileşte că atribuţiile postului sunt compatibile/incompatibile cu restantul morfofuncţional şi pot fi/nu pot fi îndeplinite de doamna/domnul ..............................................
Vor fi respectate următoarele recomandări: ...................................
Preşedintele comisiei: .....................................................................
Membrii comisiei: ..........................................................................
1 ........................
2 ........................
3 ........................
4 ........................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 526 din data de 15 iulie 2014