Document embed

DECIZIE nr. 455 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Valer Dorneanu	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Augustin Zegrean	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eugen Tăbăcaru în Dosarul nr. 5.277/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.313D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis la dosar note scrise conţinând punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul netemeiniciei acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil, iar intervenţia unui act normativ nou nu conduce la restrângerea unor drepturi sau libertăţi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 3.931 din 19 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.277/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eugen Tăbăcaru într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, în dosarul de despăgubire înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de Comisia locală de fond funciar Măgurele cu propunerea de acordare de despăgubiri.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, arătând că legea nouă nu se poate aplica cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a acesteia şi care au ca obiect obligarea autorităţilor statului, în speţă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005. Susţine că textul de lege menţionat contravine art. 52 din Constituţie, având în vedere că persoana care s-a adresat instanţei de judecată pentru nesoluţionarea în termen legal a unei cereri este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins în concordanţă cu legea în vigoare la momentul invocării acestui drept. Paguba creată unei persoane prin nesoluţionarea în termen a cererii sale nu poate fi adâncită prin obligarea persoanei să parcurgă o altă procedură administrativă instituită de o lege apărută după ce persoana în cauză s-a plâns instanţei de refuzul nejustificat al autorităţii publice de soluţionare a cererii sale. Susţine că se încalcă şi textele constituţionale şi convenţionale care consacră soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, acesta referindu-se atât la durata procedurilor administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare. În ce priveşte prevederile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 arată că o cale de atac extraordinară de reformare, aşa cum este recursul, nu poate fi soluţionată de aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea în fondul cauzei, ci de o instanţă superioară acesteia, pentru că, altfel, recursul s-ar transforma într-o cale de atac de retractare, partea fiind lipsită practic de dreptul la un recurs efectiv. Susţine, totodată, că atât timp cât recursul în contencios administrativ se transformă, potrivit textului de lege criticat, dintro cale de atac de reformare într-una de retractare, nu se mai poate vorbi de o garanţie a statului faţă de controlul judecătoresc efectiv în materia contenciosului administrativ. Susţine că se încalcă şi dreptul persoanei de a folosi căile de atac, garantat de art. 129 din Constituţie.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textelor de lege criticate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că este inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, întrucât acestea nu pot fi disociate de indicarea expresă a dispoziţiilor incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 arată că, în opinia sa, este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului consideră că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, astfel că nu pot fi reţinute criticile formulate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi cele ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procesul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie era pendinte pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. Totodată, ţinând cont şi de obiectul cauzei (cerere de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire pentru un imobil care nu poate fi restituit în natură), se observă că autorul excepţiei îşi formulează critica prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege, deşi nu menţionează expres acest lucru. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum şi prevederile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...).";

- Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013: "(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. (...)

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece."

14. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie regula neretroactivităţii legii civile, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin raportare la art. 11 şi art. 20 din Constituţie, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că a fost ridicată în cursul soluţionării recursului formulat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, în dosarul de despăgubire înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de Comisia Locală de Fond Funciar Măgurele cu propunerea de acordare de despăgubiri.

16. Prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate critică, în esenţă, aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi, având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă. Aceasta deoarece, în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Totodată, faţă de soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, Curtea subliniază, în conformitate cu cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa anterioară, că decizia de constatare a neconstituţionalităţii menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

17. În ce priveşte prevederile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, Curtea observă că acestea stabilesc regula procedurală potrivit căreia recursurile aflate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care, potrivit acestei legi, intră în competenţa de soluţionare a curţilor de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanţe devenite competente să le judece. Critica de neconstituţionalitate formulată în cauza de faţă vizează, la fel ca şi cea analizată de Curtea constituţională prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, faptul că aceeaşi instanţă ajunge să judece de două ori acelaşi dosar, atât în fond, cât şi în recurs.

18. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a aplicat acelaşi raţionament utilizat atunci când a examinat dispoziţii legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziţii care vizau acelaşi tip de măsuri ca şi cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii menţionate şi care, potrivit acesteia, erau de competenţa curţilor de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanţele menţionate, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei.

19. Curtea a apreciat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii" (Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006). Curtea a reţinut, totodată, că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, acesta nu constituie un fine de neconstituţionalitate, întrucât judecata se realizează în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.

20. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului, remarcând, în acelaşi timp, că cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

21. Curtea s-a pronunţat, în sensul arătat, prin mai multe alte decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se reţin: Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 447 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.

22. De altfel, Curtea a observat că din Expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că raţiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti. Măsurile reglementate prin acestea au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanţelor civile, cu finalitatea aplicării în condiţii optime a dispoziţiilor noii reglementări procesual civile.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Eugen Tăbăcaru în Dosarul nr. 5.277/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile menţionate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 680 din data de 2 septembrie 2016