Document embed

DECIZIE nr. 171 din 24 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Iordache în Dosarul nr. 5.482/200/2013 al Judecătoriei Buzău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.023 D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 februarie 2016, în prezenţa autoarei excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 martie 2016 şi, ulterior, pentru aceleaşi motive, pentru data de 24 martie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.482/200/2013, Judecătoria Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Iordache, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autoarei excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 din Codul penal din 1969.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele criticate reprezintă o excepţie de la prevederile art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, conform cărora expertizele pot fi efectuate şi de către experţi independenţi autorizaţi, din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, precum şi de la cele ale art. 173 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd regula desemnării experţilor de către instanţa de judecată. Se susţine că, în acest fel, funcţionarii din cadrul unei instituţii publice, cum este Institutul de Medicină Legală, au posibilitatea să ignore, în cursul unei proceduri legale de înfăptuire a justiţiei, dispoziţiile instanţelor de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, fără ca instanţele să poată cenzura acest comportament. Se susţine încălcarea, în acest fel, şi a prevederilor art. 124 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei, conform cărora justiţia este unică şi egală pentru toţi. În acest sens, se arată că, deşi raţiunea efectuării unei expertize şi forţa probantă a acestui mijloc de probă sunt întotdeauna aceleaşi, în cazul expertizei medico-legale, spre deosebire de cel al expertizei tehnice, numirea experţilor de către instanţa de judecată nu mai este obligatorie. Se susţine că, pentru acest motiv, textele criticate creează discriminare între justiţiabili. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât acestea restrâng independenţa judecătorului, plasându-l pe o poziţie de subordonare faţă de Institutul de Medicină Legală. Se arată că dispoziţiile art. 6 din Convenţie presupun dreptul la un expert independent din punct de vedere administrativ, profesional şi financiar, care să nu fie în relaţii de subordonare cu instituţiile statului. Totodată, se susţine că lipsirea inculpatului de dreptul de a participa la desemnarea expertului şi de a critica concluziile în cuprinsul expertizei medico-legale îi creează acestuia un dezavantaj procesual în raport cu Ministerul Public, contravenind principiului egalităţii armelor şi, prin urmare, dreptului la un proces echitabil. Se mai susţine încălcarea, prin prevederile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, a dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, arătându-se că dreptul Comisiei Superioare de Medicină Legală de a cenzura expertiza medico-legală ar contraveni intereselor procesuale ale inculpatului. Se arată că textele criticate contravin prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, întrucât restrâng libera circulaţie a serviciilor, prevăzută la art. 49-50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Se face trimitere, în acest sens, la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în Cauza C-109/92 (Cowan împotriva Le Tresor Public).

5. Judecătoria Buzău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele criticate necontravenind dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei.

6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că lipsa ingerinţei judecătorului în activitatea instituţiei care desemnează expertul în cadrul expertizei medico-legale, conform art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, este de natură a garanta independenţa şi obiectivitatea, atât a instanţei de judecată, cât şi a experţilor implicaţi în efectuarea acestei forme de expertiză. Se susţine că paralelismul între expertiza tehnică şi cea medico-legală, făcut în susţinerea excepţiei, nu este justificat, reglementarea acestora fiind diferită datorită naturii lor distincte şi caracteristicilor proprii activităţii medico-legale. Se mai observă că, de altfel, certificatul medico-legal are, conform art. 172 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, valoarea unui raport de constatare, care poate fi contestat, aspect ce constituie o garanţie a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare. Mai mult, se arată că părţile au dreptul de a solicita instanţei administrarea oricăror alte probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Se mai subliniază faptul că, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.195 din 24 septembrie 2009, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că "judecătorul, în absenţa unei norme exprese, dispune cu privire la numirea unui anumit expert, deci cu privire la repartizarea lucrărilor ce intră în competenţa sau atribuţiile altor instituţii, acest fapt echivalează cu un abuz de putere care nu îşi găseşte niciun fel de justificare obiectivă şi rezonabilă".

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente la dezbateri, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 172 alin. (5): "Expertiza şi examinarea medico-legală se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale.";

- Art. 173 alin. (3): "Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituţie medico-legală, de un institut sau laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experţi se face de către acea instituţie, potrivit legii."

11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind statul român, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, la interzicerea discriminării.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, până la data pronunţării prezentei decizii. Cu toate acestea, critici de neconstituţionalitate similare, privind monopolul deţinut de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti şi de laboratoarele de medicină legală teritoriale asupra efectuării activităţii de expertiză medico-legală, precum şi cu privire la regimul juridic al experţilor care pot participa la aceste expertize, au fost formulate cu referire la dispoziţiile art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005.

13. În acest sens, prin Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 6 mai 2011, Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 reglementează organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, care constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei. Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

14. Curtea a constatat, de asemenea, că dispoziţiile criticate prevăd exclusivitatea instituţiilor de medicină legală, ca singure unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate instituţiile sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală, şi coordonarea activităţii acestora, din punct de vedere administrativ. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacităţii psihice pentru o anumită faptă sau circumstanţă.

15. În ceea ce priveşte critica referitoare la neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal şi expertului oficial, Curtea a reţinut că expertul parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză neavând un caracter absolut.

16. Curtea a constatat, de asemenea, că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează în principal o omisiune a textului de lege criticat, autorul solicitând chiar expres o modificare şi o completare legislativă a textului, în sensul acordării, în favoarea părţilor, a dreptului de a beneficia de efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul unei instituţii medico-legale independente, alta decât cea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate.

17. În acest ultim sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", astfel încât instanţa de control constituţional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Dacă ar proceda la modificarea sau completarea textelor de lege criticate, Curtea şi-ar depăşi competenţa stabilită de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel că, în acea cauză, critica de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 874 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 30 august 2011, Curtea a reţinut, cu privire la pretinsa încălcare prin art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 a dreptului la un proces echitabil, că acesta nu aduce atingere acestui principiu. În acest sens, Curtea a reţinut că posibilitatea ca acelaşi expert să efectueze contraexpertiza solicitată a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a statuat, prin art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, că "în cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege experţii medico-legali sunt obligaţi să depună, în scris, declaraţie de abţinere. În lipsa acesteia experţii medico-legali pot fi recuzaţi, potrivit legii". Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul a pus la dispoziţia părţii mijloace procedurale prin care să înlăture, în practică, posibilitatea încălcării dreptului la un proces echitabil.

19. Având în vedere cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, Curtea constată că soluţiile legislative prevăzute la art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit cărora examinările medico-legale se efectuează în mod exclusiv în cadrul instituţiilor medico-legale, iar desemnarea unuia sau mai multor experţi, în aceste cazuri, se face doar de către aceste instituţii, apar ca fiind justificate de caracterul strict specializat al expertizelor medico-legale şi al activităţilor tehnice pe care realizarea acestora le presupune.

20. Astfel, aşa cum Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 146 din 8 februarie 2011, activitatea medico-legală constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei. De altfel, tocmai acest caracter strict specializat a determinat reglementarea acestei activităţi printr-un act normativ distinct, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000.

21. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală constituie norme speciale în domeniul expertizelor, ce reglementează, în mod distinct, cu privire la expertizele medico-legale. Acestea se completează cu prevederile generale în materia expertizelor, cuprinse la art. 172-191 din Codul de procedură penală, în privinţa aspectelor pe care dispoziţiile Codului de procedură penală şi legislaţia specială în domeniul activităţii de expertiză medico-legală nu le reglementează în mod expres. Astfel, dispoziţiile art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la numirea de către instituţia medico-legală a expertului sau a experţilor şi în cazul expertizelor medico-legale, nu exclud aplicarea în cazul acestor expertize a prevederile art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora părţile şi subiecţii procesuali principali, procurorul şi instanţa de judecată au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea.

22. De asemenea, în scopul asigurării aceloraşi garanţii procesuale, în cazul în care expertiza medico-legală se realizează asupra unui cadavru, prin autopsie medico-legală, reglementată la art. 185 din Codul de procedură penală, prevederile alin. (7) al art. 185 anterior referit reglementează obligaţia organului de urmărire penală de a încunoştinţa un membru de familie despre data autopsiei şi despre dreptul de a desemna un expert independent autorizat care să asiste la efectuarea acesteia.

23. În realizarea aceluiaşi scop, legiuitorul a prevăzut la art. 173 alin. (5) din Codul de procedură penală că expertul, instituţia medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiştilor de la alte instituţii sau avizul acestora. În mod similar, prevederile alin. (5) ale art. 185 din Codul de procedură penală prevăd că la efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptaţi şi specialişti din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului legist, cu excepţia medicului care a tratat persoana decedată.

24. De asemenea, aplicarea normelor procesual penale referitoare la expertizele medico-legale nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 176, 180 şi 181 referitoare la înlocuirea expertului, la suplimentul de expertiză şi la efectuarea unei noi expertize.

25. Mai mult, în vederea asigurării corectitudinii şi a imparţialităţii expertizei medico-legale, dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 prevăd că "în cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege experţii medico-legali sunt obligaţi să depună, în scris, declaraţie de abţinere. În lipsa acesteia experţii medico-legali pot fi recuzaţi, potrivit legii." Cum însă Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 nu prevede cazuri exprese de incompatibilitate ale experţilor medico-legali, Curtea reţine că şi în această privinţă sunt aplicabile regulile procesual penale cu caracter general, respectiv prevederile art. 174 din Codul de procedură penală.

26. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitor la aprecierea probelor, acestea nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare, instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei penale întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, expertiza medico-legală neavând un caracter absolut.

27. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile legale mai sus analizate reprezintă garanţii ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 din Constituţie, invocate de autoarea excepţiei, menite să asigure atât dreptul la un proces echitabil, cât şi posibilitatea părţilor de a se apăra în cadrul procesului penal în care sunt dispuse expertize medico-legale.

28. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea prin prevederile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 din Legea fundamentală şi nici a prevederilor art. 6 din Convenţie.

29. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a prevederilor art. 124 din Constituţie, având în vedere atât argumentele mai sus invocate, cât şi caracterul specializat al activităţii de expertiză medico-legală şi a operaţiunilor strict tehnice pe care acesta le presupune, şi, implicit, cunoştinţele medico-legale pe care această activitate le necesită, Curtea constată că numirea experţilor de către instituţiile medico-legale în care sunt realizate expertizele medico-legale dispuse de instanţele judecătoreşti în cursul procesului penal nu este de natură a contraveni normelor constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.

30. Pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că textele criticate nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, referitor la separaţia şi echilibrul puterilor în stat.

31. Curtea constată, de asemenea, că dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor participanţilor la procesul penal, nefiind de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie şi nici pe cele ale art. 14 din Convenţie referitoare la egalitatea în drepturi şi la interzicerea discriminării.

32. Referitor la critica formulată de autoarea excepţiei, conform căreia organizarea sistemului de medicină legală în România, într-un mod centralizat, ce nu permite existenţa unor instituţii medico-legale autonome, care să nu fie subordonate Ministerului Sănătăţii, este de natură a încălca normele de drept european referitoare la libertatea serviciilor, Curtea reţine că această critică are un caracter general şi vizează întregul regim juridic al activităţii medico-legale din România, excedând cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate formulată, conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Iordache în Dosarul nr. 5.482/200/2013 al Judecătoriei Buzău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (5) şi art. 173 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 368 din data de 12 mai 2016