ORDIN nr. 1407 din 16 octombrie 2014 privind aprobarea Procedurii de predare-primire a informaţiilor transmise de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici" către organul fiscal competent în administrarea contribuabililor din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Având în vedere prevederile art. V alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale,
În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
ministrul finanţelor publice, ministrul delegat pentru buget şi viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emit următorul ordin:
Art. 1
(1)Se aprobă Procedura de predare-primire a informaţiilor transmise de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici" către organul fiscal competent în administrarea contribuabililor din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea stingerii de către organul fiscal competent în administrarea contribuabililor a obligaţiilor prevăzute la art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Predarea-primirea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face între unităţile administrativ-teritoriale care au încasat sume în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici" şi organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în evidenţele cărora sunt înregistrate obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat de avocaţii, notarii publici şi executorii judecătoreşti pentru venitul din activitatea independentă respectivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au efectuat plăţi în contul de venituri al bugetului local.
Art. 2
Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

p. Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: PROCEDURĂ de predare-primire a informaţiilor transmise de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici" către organul fiscal competent în administrarea contribuabililor din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Obiectul prezentei proceduri îl reprezintă predarea informaţiilor de către unitatea administrativ-teritorială beneficiară a sumelor încasate, în baza art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în perioada 16 iulie 2009-15 februarie 2013, în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici", şi primirea acestora de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în evidenţele cărora sunt înregistrate obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat de avocaţi, notari publici şi executori judecătoreşti pentru venitul din activitatea independentă respectivă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au efectuat plăţi în contul de venituri al bugetului local.
Art. 2
Organele fiscale participante la procedura de predare-primire sunt:
a)compartimentul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale beneficiare a sumelor încasate în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici", denumit în continuare organ fiscal predător;
b)organul fiscal competent în administrarea contribuabilului, din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în evidenţele cărora sunt înregistrate obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat de avocaţii, notarii publici şi executorii judecătoreşti care au efectuat plăţi în contul de venituri al bugetului local, denumit în continuare organ fiscal primitor.
CAPITOLUL II: Procedura de transmitere a datelor de la unitatea administrativ-teritorială la organul fiscal competent
Art. 3
Organul fiscal predător întocmeşte şi comunică organului fiscal primitor situaţia contribuabililor care au efectuat plăţi în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici", întocmită pentru fiecare contribuabil, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 4
Situaţia prevăzută la art. 3 se întocmeşte pentru plăţile efectuate în baza art. 19 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în perioada 16 iulie 2009-15 februarie 2013, şi se transmite organului fiscal primitor în termen de 30 zile lucrătoare de la aprobarea prezentei proceduri.
Art. 5
Cu sumele comunicate conform art. 3, organul fiscal competent în administrarea contribuabilului în evidenţele căruia sunt înregistrate obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat de avocaţii, notarii publici şi executorii judecătoreşti stinge, în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, obligaţiile fiscale datorate de contribuabil pentru venitul din activitatea independentă respectivă la bugetul de stat, pentru perioada fiscală corespunzătoare.
Art. 6
Situaţia prevăzută la art. 3 cuprinde următoarele elemente: denumirea contribuabilului/a reprezentantului legal/împuternicitului, codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal, perioada pentru care s-a plătit suma, numărul şi data documentului prin care s-a încasat suma şi suma încasată în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici".
Art. 7
Dacă apar neclarităţi privind suma obligaţiilor fiscale plătite de un contribuabil, organul fiscal primitor este obligat să solicite organului fiscal predător clarificări. În acest caz, organul fiscal predător are obligaţia de a comunica operativ informaţiile solicitate.
Art. 8
În cazul în care, de la momentul plăţii şi până la data-limită de transmitere a situaţiei de către organul fiscal predător, contribuabilul care a efectuat plata în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici" şi-a mutat domiciliul fiscal în raza altei unităţi administrativ-teritoriale decât cea care este beneficiară a sumelor încasate, organul fiscal predător transmite informaţiile privind sumele încasate de acesta organului fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
Art. 9
În situaţia în care organul fiscal predător nu are cunoştinţă de mutarea domiciliului fiscal al contribuabilului de la momentul plăţii şi până la data-limită de transmitere a situaţiei prevăzute în anexa nr. 1, acesta transmite informaţiile privind sumele încasate organului fiscal competent în administrarea contribuabilului din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data efectuării plăţii. După primirea informaţiilor, organul fiscal competent în administrarea contribuabilului la data efectuării plăţii transmite organului fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului situaţiile primite de la organul fiscal predător.
Art. 10
Predarea-primirea situaţiilor prevăzute la art. 3 se face prin transfer electronic, respectiv fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, la numerele de fax/e-mail comunicate de organul fiscal primitor.
Art. 11
Confirmarea primirii situaţiilor prevăzute la art. 3 se face pe bază de proces-verbal de predare-primire întocmit între reprezentantul organului fiscal predător şi reprezentantul organului fiscal primitor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care se transmite de către organul fiscal predător odată cu situaţiile prevăzute la art. 3. Confirmarea se comunică după verificarea situaţiilor primite, prin semnarea procesului-verbal de către reprezentantul organului fiscal primitor şi retransmiterea acestuia pe aceleaşi căi prin care au fost primite situaţiile şi procesul-verbal. În cazul transmiterii pe cale electronică, procesul-verbal se retransmite semnat de către organul fiscal primitor, în format pdf.
Art. 12
În cazul în care predarea-primirea situaţiilor nu se poate realiza conform art. 10, acestea se transmit, împreună cu procesul-verbal de predare-primire, în format hârtie, fie prin deplasarea reprezentantului organului fiscal predător la sediul organului fiscal primitor, fie prin poştă, cu scrisoare recomandată de primire. După verificarea situaţiilor primite, procesul-verbal de predare-primire se semnează şi se retransmite de către reprezentantul organului fiscal primitor pe aceleaşi căi prin care s-a primit.
Art. 13
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta procedură.
ANEXA nr. 11: SITUAŢIA privind sumele încasate în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici"
(- Anexa nr. 1 la procedură)
Oraşul/Comuna ....................
Codul de identificare fiscală ...................
Nr. ........./.............

Nr. crt.

Denumirea contribuabilului/a reprezentantului legal/împuternicitului

Codul de identificare fiscală

Perioada pentru care s-a plătit suma1

Documentul prin care s-a încasat suma

Suma încasată de la contribuabil2

    

Nr.

Data

 
       
       
       
       
Ordonator principal de credite,
...............................
(numele şi prenumele)
Semnătura şi ştampila
__
1 Se trec trimestrul şi anul. Pentru sumele aferente anului 2013 se înscrie perioada 1 ianuarie-15 februarie 2013.
2 Se trec cumulat sumele încasate pentru fiecare trimestru până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Pentru anul 2013 se înscriu cumulat sumele încasate pentru perioada 1 ianuarie-15 februarie 2013.
ANEXA nr. 12: PROCES-VERBAL de predare-primirea situaţiilor privind contribuabilii care au efectuat plăţi în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici"
(- Anexa nr. 2 la procedură)
Încheiat astăzi ...............
între
Serviciul/Biroul/Compartimentul ............. din cadrul1 .............., cu sediul în ..................., reprezentată prin2 ......................,
şi
Serviciul/Biroul/Compartimentul .............. din cadrul Direcţiei generale regionale a finanţelor publice/Administraţia judeţeană/sector ..... a finanţelor publice ............., cu sediul în ......................., reprezentată prin3 .........................
Prin prezentul proces-verbal se adevereşte că au fost predate şi au fost primite situaţiile contribuabililor care au efectuat plăţi în valoare totală de în contul 21.03.02.17 "Impozit pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici", întocmite pentru un număr de .................... contribuabili.
........................................

Am predat,

Unitatea administrativ-teritorială

Oraşul/Comuna ..............

Numele şi prenumele ...............

Funcţia .......................

Semnătura ....................

Ştampila ........................

Am primit,

Direcţia generală regională a finanţelor publice/Administraţia

judeţeană/sector ... a finanţelor publice ...............

Numele şi prenumele ................

Funcţia ...................

Semnătura .................

Ştampila ......................

__
1 Se completează cu denumirea unităţii administrativ-teritoriale.
2 Se completează cu numele şi prenumele şi funcţia persoanei care predă situaţiile.
3 Se completează cu numele şi prenumele şi funcţia persoanei care preia situaţiile.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 768 din data de 22 octombrie 2014