LEGE nr.
12 din 6 august 1990
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite - Republicată*)
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr.
187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009
privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr.
12/1990
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009.
Art. 1
Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:
a)
efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege;
b)
vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi;
c)
condiţionarea vânzării unor mărfuri sau a prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri ori de prestarea de servicii;
d)
expunerea spre vânzare ori vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
e)
efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;
f)
nedeclararea de către operatorii economici la organele fiscale, înainte de aplicare, a adaosurilor comerciale şi a celor de comision;
g)
omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau servire, de către operatorii economici a preţurilor şi tarifelor, a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor ori, acolo unde este cazul, a listei de preţuri şi tarife;
h)
neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente, vânzarea preferenţială, refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al operatorului economic;
i)
acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale;
j)
depăşirea de către orice operator economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului, la formarea preţurilor de vânzare cu amănuntul;
k)
falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.
Art. 2
(1)
Contravenţiile prevăzute la art. 1 săvârşite de către persoane fizice se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei, iar dacă sunt săvârşite de persoane juridice, cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei.
(2)
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către funcţionarii din aparatul de specialitate al primarului, de organele Direcţiei generale antifraudă fiscală, de organele controlului financiar şi de personalul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Poliţiei de Frontieră Române.
(3)
Contravenţiile prevăzute la art. 1 lit. b)-d), g), h) şi k) se constată şi se sancţionează şi de către inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
(4)
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 3
Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.
Art. 4
Contravenţiilor prevăzute la art. 1 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002
, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege nu înlătură răspunderea disciplinară a făptuitorilor.
Art. 6
(1)
Pentru urmărirea desfăşurării activităţii comerciale în condiţiile prevăzute de lege, la primării se va constitui un corp de control comercial.
(2)
Primăriile la care se va constitui un corp de control comercial, atribuţiile şi structura organizatorică ale corpurilor de control, precum şi modul de salarizare a controlorilor comerciali se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 7
La data publicării prezentei legi**) se abrogă dispoziţiile art. 295 lit. c) şi d) din
Codul penal
***), art. 70-87 din Legea nr.
3/1972
****) cu privire la activitatea de comerţ interior, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
**) Legea nr.
12/1990
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990.
***) Legea nr. 15/1968 -
Codul Penal
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr.
187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009
privind
Codul penal
.
****) Abrogată prin Legea nr.
7/1998
privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 13 ianuarie 1998.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 121 din data de 18 februarie 2014