LEGE nr. 318 din 11 decembrie 2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, denumită în continuare Agenţia, instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei.
(2)Agenţia are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Schimbarea sediului pe raza municipiului Bucureşti se realizează prin hotărâre a Guvernului.
Art. 2
(1)Agenţia este desemnată drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor, în sensul Deciziei 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile.
(2)Agenţia este desemnată drept oficiu naţional pentru gestionarea bunurilor îngheţate, în sensul art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană.
Art. 3
Agenţia îndeplineşte următoarele funcţii:
a)de facilitare a urmăririi şi a identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a altor bunuri având legătură cu infracţiunile şi care ar putea face obiectul unei dispoziţii de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;
b)de administrare simplă, în cazurile prevăzute de prezenta lege, a bunurilor mobile indisponibilizate în cadrul procesului penal;
c)de valorificare, în cazurile prevăzute de lege, a bunurilor mobile sechestrate în cadrul procesului penal;
d)de gestionare a sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni;
e)de sprijinire, în condiţiile legii, a organelor judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării şi administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal;
f)de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a aplicării şi respectării procedurilor legale în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni.
Art. 4
(1)În îndeplinirea funcţiilor sale, Agenţia cooperează cu:
a)Ministerul Public;
b)Consiliul Superior al Magistraturii;
c)Ministerul Afacerilor Interne;
d)Ministerul Finanţelor Publice;
e)Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
f)Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
g)Autoritatea de Supraveghere Financiară;
h)Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
i)Departamentul de Luptă Antifraudă;
j)Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;
k)Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti;
l)Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România;
m)Uniunea Naţională a Barourilor din România;
n)orice altă autoritate sau instituţie publică cu atribuţii relevante pentru activitatea desfăşurată de Agenţie.
(2)În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între Agenţie şi instituţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-m) se încheie protocoale de cooperare prin care se stabilesc modalităţile concrete de acces direct sau indirect la bazele de date privind orice categorie de bunuri ce poate face obiectul unei măsuri asigurătorii sau al confiscării, precum şi procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate.
Art. 5
Principiile după care se desfăşoară activitatea Agenţiei sunt legalitatea, confidenţialitatea, integritatea, autonomia operaţională, celeritatea, eficienţa şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor, ale titularilor altor drepturi asupra bunurilor şi ale terţilor.
CAPITOLUL II: Conducerea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Art. 6
(1)Agenţia este condusă de un director general, judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, numit prin ordin al ministrului justiţiei.
(2)Directorul general este ajutat de un director general adjunct, funcţie publică de conducere, numit prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea ministrului finanţelor publice. În caz de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor prevăzute de lege de către directorul general, directorul general adjunct va exercita atribuţiile acestuia.
(3)Directorul general şi directorul general adjunct sunt numiţi pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit o singură dată, pentru încă 4 ani.
(4)Funcţiile de director general şi director general adjunct se ocupă prin detaşare pe durata mandatului prevăzut la alin. (3), prin derogare de la dispoziţiile legale privind durata detaşării.
Art. 7
Pentru a fi numită director general al Agenţiei, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:
a)să fi îndeplinit efectiv în ultimii 5 ani, până la data numirii, funcţia de judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor;
b)să aibă vechime în funcţiile menţionate la lit. a) de cel puţin 8 ani;
c)să nu fi fost sancţionată disciplinar în ultimii 5 ani;
d)să aibă experienţă managerială de minimum 3 ani în funcţii de conducere.
Art. 8
(1)Pentru a fi numită director general adjunct al Agenţiei, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:
a)să fie funcţionar public în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
b)să fie licenţiat în ştiinţe economice şi să deţină vechime în specialitate economică de cel puţin 8 ani;
c)să nu facă parte din niciun partid politic, din nicio formaţiune sau alianţă politică;
d)să nu fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii;
e)să nu aibă antecedente penale;
f)să aibă experienţă managerială de minimum 3 ani în funcţii de conducere.
(2)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se face pe baza declaraţiei pe propria răspundere, autentificată de un notar public.
Art. 9
(1)Mandatul directorului general şi al directorului general adjunct încetează în următoarele situaţii:
a)demisie;
b)incapacitate managerială, constatată potrivit prevederilor art. 11 alin. (3);
c)condamnarea definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni;
d)când se constată nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, regimul incompatibilităţilor sau când se dispune confiscarea unei părţi din avere ori a unui bun determinat;
e)neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute la art. 7 sau 8.
(2)Încetarea mandatului directorului general şi a directorului general adjunct se dispune prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 10
(1)Directorul general conduce activitatea Agenţiei, o reprezintă în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice, cu instituţiile publice centrale şi locale, cu persoanele juridice şi fizice române sau străine, precum şi în justiţie. Directorul general poate delega atribuţiile sale.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii şi instrucţiuni cu caracter administrativ, în condiţiile legii.
(3)Directorul general este ordonator terţiar de credite.
Art. 11
(1)Evaluarea calităţii managementului Agenţiei se face anual, printr-un audit extern independent.
(2)Finanţarea auditului prevăzut la alin. (1) se face din bugetul Agenţiei. Selectarea entităţii care va efectua auditul se face cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.
(3)Raportul de audit se întocmeşte în primele 3 luni ale anului şi cuprinde, în mod obligatoriu, referiri la modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale, organizarea activităţii, asumarea responsabilităţilor de către conducerea Agenţiei, necesitatea de suplimentare a posturilor Agenţiei sau de reorganizare internă a acesteia.
(4)În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit, directorul general al Agenţiei procedează la comunicarea acestuia ministrului justiţiei şi Consiliului Agenţiei prevăzut la art. 12.
(5)Primul raport de audit se realizează în anul calendaristic imediat următor celui în care Agenţia a devenit operaţională şi a funcţionat minimum 9 luni.
Art. 12
(1)Agenţia îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea unui Consiliu, alcătuit din directorul general al Agenţiei, 3 reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintre care unul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi unul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Desemnarea membrilor Consiliului se realizează prin ordin sau decizie a conducătorului fiecărei instituţii reprezentate, pentru o perioadă de 2 ani.
(2)Activitatea Consiliului nu are caracter permanent. Consiliul se reuneşte de cel puţin două ori pe an sau ori de câte ori este necesar, la convocarea directorului general al Agenţiei sau la solicitarea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
(3)Consiliul se consideră a fi legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.
(4)Lucrările sunt conduse de un preşedinte ales dintre membrii Consiliului pentru un mandat de un an.
(5)Ordinea de zi se stabileşte pe baza propunerii directorului general sau a membrilor Consiliului care au convocat reuniunea. Ordinea de zi este adusă la cunoştinţa membrilor Consiliului cu cel puţin 10 zile înaintea şedinţei.
(6)Cu aprobarea majorităţii membrilor săi, la reuniunile Consiliului poate participa orice persoană a cărei prezenţă este considerată utilă, inclusiv reprezentanţi ai societăţii civile.
(7)În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consiliul adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi.
(8)Calitatea de membru al Consiliului sau de preşedinte al acestuia nu este incompatibilă cu funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sau de funcţionar public.
Art. 13
Consiliul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)analizează informările şi rapoartele pe care le prezintă directorul general al Agenţiei referitoare la activitatea acesteia, semestrial sau ori de câte ori sunt cerute de Consiliu;
b)aprobă raportul anual de activitate al Agenţiei, care se prezintă de către directorul general al acesteia;
c)aprobă strategia operaţională a Agenţiei, care se prezintă de către directorul general al acesteia, la începutul fiecărui an;
d)avizează metodologia de lucru a Agenţiei privind evaluarea şi valorificarea bunurilor mobile sechestrate potrivit art. 2521-2524 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, propusă de către directorul general al Agenţiei;
e)avizează propunerile de politici publice ale Agenţiei în domeniul recuperării creanţelor provenite din infracţiuni;
f)analizează raportul anual de audit extern independent prevăzut la art. 11;
g)identifică, pe baza rapoartelor prevăzute la lit. a), b) şi f), problemele apărute în activitatea Agenţiei şi face recomandări conducerii Agenţiei pentru eficientizarea activităţii în domeniul identificării, administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate, precum şi orice alte recomandări de natură organizatorică sau managerială.
Art. 14
(1)Agenţia dispune de un aparat administrativ propriu, organizat în servicii şi birouri.
(2)La propunerea directorului general al Agenţiei, prin ordin al ministrului justiţiei, pot fi înfiinţate structuri teritoriale fără personalitate juridică.
(3)Numărul de posturi al Agenţiei este stabilit prin hotărâre a Guvernului.
(4)Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru categoriile de personal prevăzute la alin. (5) lit. a) şi b) se aprobă de către Consiliu, la propunerea directorului general.
(5)Agenţia funcţionează cu următoarele categorii de posturi:
a)personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în condiţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)inspectori de urmărire şi administrare bunuri, denumiţi în continuare inspectori, funcţie publică specifică, în condiţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)funcţionali publici, în condiţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)personal contractual, în condiţiile Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Pentru a fi numită în funcţia de inspector, persoana trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi următoarele condiţii cumulative:
a)să fie licenţiat în ştiinţe economice sau juridice;
b)să nu facă parte din niciun partid politic, din nicio formaţiune sau alianţă politică;
c)să nu fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii;
d)să nu aibă antecedente penale.
(7)Dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (5) lit. b) şi c) se face pe baza declaraţiei pe propria răspundere, autentificată de un notar public.
(8)La solicitarea Agenţiei, instituţiile prevăzute la art. 4 pot detaşa şi/sau delega personal în cadrul acesteia, în condiţiile legii. Funcţionarii publici cu statut special pot fi detaşaţi pe funcţiile prevăzute la alin. (5) lit. b).
(9)Competenţele privind numirea, promovarea, sancţionarea, încetarea exercitării funcţiei, precum şi toate celelalte aspecte ce ţin de desfăşurarea raporturilor de muncă privind personalul din cadrul Agenţiei sunt exercitate de directorul general al Agenţiei, cu respectarea procedurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.
(10)Funcţiile de şef serviciu şi şef birou sunt ocupate prin decizie a directorului general al Agenţiei, în condiţiile legii, din categoriile de personal prevăzute la alin. (5) lit. a)-c).
(11)Prevederile legale în materia declarării averilor şi a intereselor se aplică personalului Agenţiei în mod corespunzător.
(12)Funcţiile deţinute în cadrul Agenţiei sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii sau al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.
Art. 15
(1)Salarizarea funcţiei de director general adjunct se stabileşte prin asimilare cu funcţia de director în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
(2)Salarizarea funcţiei de şef serviciu se stabileşte prin asimilare cu funcţia de şef serviciu în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Pentru funcţia de şef serviciu, vechimea minimă în specialitate este de 7 ani.
(3)Salarizarea funcţiei de şef birou se stabileşte prin asimilare cu funcţia de şef compartiment în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Pentru funcţia de şef birou, vechimea minimă în specialitate este de 5 ani.
(4)Salarizarea funcţiei de inspector gradul superior se stabileşte prin asimilare cu funcţia de analist financiar gradul I în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Pentru funcţia de inspector gradul superior, vechimea minimă în specialitate este de 8 ani.
(5)Salarizarea funcţiei de inspector gradul principal se stabileşte prin asimilare cu funcţia de analist financiar gradul II în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Pentru funcţia de inspector gradul principal, vechimea minimă în specialitate este de 6 ani.
(6)Salarizarea funcţiei de inspector gradul asistent se stabileşte prin asimilare cu funcţia de analist financiar gradul III în cadrul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Pentru funcţia de inspector gradul asistent, vechimea minimă în specialitate este de 3 ani.
(7)Prin vechime în specialitate în sensul alin. (2)-(6) se înţelege vechimea în specialitatea studiilor.
(8)Funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Agenţiei sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Ministerului Justiţiei.
Art. 16
(1)Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi organigrama Agenţiei se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2)Atribuţiile şi sarcinile personalului Agenţiei se stabilesc prin fişa postului, pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare.
(3)Agenţia dispune de un parc auto propriu. Numărul maxim de autoturisme, consumul de carburant şi modul de utilizare a parcului auto se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 17
(1)Agenţia se finanţează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuţiilor Agenţiei se suportă din bugetul acesteia.
(2)Agenţia poate primi donaţii, sponsorizări şi poate accesa alte surse de finanţare, conform prevederilor legale.
Art. 18
Corespondenţa se transmite Agenţiei, de regulă, în format electronic, la adresa oficială de e-mail a acesteia. În vederea primirii şi păstrării întregii corespondenţe, Agenţia organizează propriul sistem electronic de arhivare, conform prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.
Art. 19
(1)În exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor sale, Agenţia prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, cu modificările ulterioare, precum şi de alte reglementări legale incidente în domeniu.
(2)În exercitarea funcţiei prevăzute la art. 3 lit. a), Agenţia prelucrează şi transmite altor oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene date şi informaţii referitoare la bunuri ale persoanelor fizice identificate sau identificabile.
(3)Persoanele vizate beneficiază de drepturile garantate de dispoziţiile prevăzute la alin. (1).
(4)Agenţia aplică măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii ori accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei forme de prelucrare ilegală.
CAPITOLUL III: Atribuţii privind facilitarea identificării şi urmăririi bunurilor care pot face obiectul măsurilor asigurătorii în cursul procedurilor judiciare penale, al confiscării speciale sau extinse
Art. 20
În domeniul identificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor asigurătorii în cursul procedurilor judiciare penale, al confiscării speciale sau extinse, Agenţia îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)cooperează cu oficiile de recuperare a creanţelor sau cu autorităţile cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene, prin asigurarea schimbului de date şi informaţii, în vederea îndeplinirii funcţiei prevăzute la art. 3 lit. a);
b)cooperează cu autorităţile şi instituţiile publice române competente prevăzute la art. 4 alin. (1) în vederea identificării şi urmăririi bunurilor care pot face obiectul măsurilor asigurătorii în cursul procedurilor judiciare penale, al confiscării speciale sau extinse, prin transmiterea datelor şi informaţiilor la care are acces direct sau indirect;
c)asigură reprezentarea României la nivelul Reţelei de Interagenţii Camden pentru Recuperarea Creanţelor (CARIN) şi schimbă date şi informaţii în acest scop, inclusiv la nivelul altor reţele similare.
Art. 21
(1)Transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate de alte oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 96 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termenele următoare:
a)8 ore - în cazul cererilor urgente;
b)o săptămână - în cazul cererilor fără caracter de urgenţă.
(2)În situaţia în care cererile de date şi informaţii se referă la alte fapte decât infracţiunile prevăzute la art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de transmitere este de 14 zile.
(3)Dacă datele sau informaţiile solicitate potrivit prevederilor alin. (1) sau (2) nu pot fi transmise cu respectarea acestor termene, autoritatea competentă solicitantă va fi informată prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 1.
(4)Transmiterea cererii de asistenţă se face prin orice mijloace în măsură să producă un document scris şi în condiţii care să permită autorităţilor destinatare să le stabilească autenticitatea.
Art. 22
(1)Agenţia transmite datele şi informaţiile pe care le deţine, fie din oficiu, fie la cererea unui oficiu de recuperare a creanţelor sau a unei autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene ori a unei autorităţi judiciare române.
(2)Transmiterea din oficiu a datelor şi informaţiilor are loc, în temeiul cererii prealabile, fără a fi necesară o nouă cerere, în situaţia în care Agenţia apreciază că acestea ar conduce la facilitarea urmăririi şi identificării bunurilor de către aceste oficii sau autorităţi.
(3)În vederea transmiterii datelor şi informaţiilor solicitate potrivit prevederilor art. 19, în condiţii de celeritate, la nivelul instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) se desemnează persoane responsabile pentru comunicarea datelor şi informaţiilor solicitate de Agenţie.
Art. 23
(1)În cazul în care, pentru a obţine anumite date şi informaţii necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 20 este necesară o autorizaţie specială, Agenţia are obligaţia de a depune toate diligenţele pentru obţinerea respectivei autorizaţii, în condiţiile legii.
(2)În cazul în care datele şi informaţiile solicitate sunt obţinute de la un alt stat membru al Uniunii Europene sau o ţară terţă şi sunt supuse principiului specialităţii, transmiterea acestora către oficiul ori autoritatea solicitantă se poate face numai după obţinerea acordului statului membru al Uniunii Europene sau al ţării terţe care le-a comunicat.
Art. 24
(1)În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, organul de cercetare penală, procurorul sau instanţa de judecată poate solicita date şi informaţii fie Agenţiei, fie altor oficii de recuperare a creanţelor sau autorităţi cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau ţară terţă, prin intermediul Agenţiei.
(2)Solicitarea se face prin intermediul formularului prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 25
În situaţiile în care obţinerea datelor şi informaţiilor excedează cadrului facilitării identificării şi urmăririi bunurilor, Agenţia informează organul de cercetare penală, procurorul sau instanţa de judecată ce a solicitat aceste date cu privire la procedura de urmat potrivit reglementărilor din domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală.
Art. 26
(1)În situaţiile prevăzute la art. 21, Agenţia poate refuza colectarea sau transmiterea datelor şi informaţiilor solicitate:
a)dacă există motive pentru a presupune că colectarea sau furnizarea:
1.(i) ar aduce atingere securităţii naţionale;
2.(ii) ar periclita buna desfăşurare a unei investigaţii poliţieneşti sau a procesului penal;
3.(iii) ar implica un efort disproporţionat sau ar fi fără relevanţă în raport cu scopurile pentru care au fost solicitate datele şi informaţiile;
b)dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea la care se face referire în cerere este închisoarea de până la un an.
(2)Agenţia refuză colectarea şi comunicarea de date şi informaţii dacă autoritatea judiciară competentă nu a autorizat accesul la informaţiile solicitate şi nici transmiterea acestora în situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 23.
CAPITOLUL IV: Atribuţii privind bunurile indisponibilizate
SECŢIUNEA 1: Atribuţii privind sumele de bani indisponibilizate
Art. 27
(1)Agenţia administrează şi ţine evidenţa sumelor de bani care fac obiectul sechestrului potrivit art. 252 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile în condiţiile art. 252 alin. (3) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzute de art. 2521 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, precum şi a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părţii responsabile civilmente, care fac obiectul popririi potrivit art. 254 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Evidenţa prevăzută la alin. (1) include informaţii privind numărul dosarului penal, organul care a dispus luarea măsurii asigurătorii, datele de identificare ale suspectului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, precum şi ale părţii vătămate, suma de bani care face obiectul sechestrului, valoarea până la care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, precum şi dobânzile acumulate.
(3)În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la alin. (1), pe numele Agenţiei se deschid un cont unic în lei şi conturi unice pentru fiecare valută în parte, la o bancă selectată cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice. Conturile deschise de Agenţie includ subconturi deschise pe numele fiecărei persoane fizice sau juridice în parte, prevăzute la alin. (1).
(4)Banca pune la dispoziţia Agenţiei extrasele de cont privind operaţiunile efectuate în conturile deschise pe numele acesteia.
(5)Toate sumele de bani virate în conturile deschise pe numele Agenţiei, în conformitate cu alin. (3), sunt purtătoare de dobânzi.
(6)Agenţia comunică alerte în format electronic privind ridicarea măsurilor asigurătorii de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de către instanţa de judecată, către toate instituţiile publice şi entităţile profesionale cu atribuţii în domeniul executării silite, care au obligaţia de a comunica în termen de 15 zile lucrătoare dacă asupra aceluiaşi bun au fost înfiinţate şi alte măsuri asigurătorii. Dacă nu au fost înfiinţate şi alte măsuri asigurătorii sau executorii, Agenţia virează suma în contul notificat de suspect, inculpat, persoana responsabilă civilmente sau persoana în proprietatea sau posesia căreia se aflau bunurile supuse măsurilor asigurătorii, după caz, deschis pe numele acestuia, la o unitate bancară de pe teritoriul României. Dacă au fost înfiinţate şi alte măsuri asigurătorii, rămân aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materie.
(7)În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la comunicarea titlului executoriu, în situaţia în care măsura asigurătorie a fost dispusă în scopul reparării pagubei produse prin infracţiune, potrivit art. 249 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar suma de bani a fost virată în contul prevăzut la alin. (3), Agenţia va informa partea civilă, în vederea punerii în executare a titlului executoriu, în condiţiile legii, precum şi toate instituţiile publice şi entităţile profesionale cu atribuţii în domeniul executării silite. Plata sumei de bani aflate în conturile prevăzute la alin. (3) se efectuează de către Agenţie, în condiţiile legii, pe baza dispoziţiei emise de organul de executare competent.
(8)În termen de 30 de zile de la comunicarea încheierii definitive a judecătorului de cameră preliminară sau a hotărârii definitive a instanţei de judecată prin care s-a dispus confiscarea sumelor de bani aflate în contul prevăzut la alin. (3), Agenţia virează suma ca venit la bugetul de stat.
SECŢIUNEA 2: Atribuţii privind administrarea bunurilor mobile indisponibilizate
Art. 28
(1)La solicitarea procurorului sau a instanţei de judecată, Agenţia depozitează temporar şi administrează bunurile mobile indisponibilizate a căror valoare individuală depăşeşte, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro; în acest scop, Agenţia este numită custode, în sensul art. 252 alin. (9) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Bunurile prevăzute la alin. (1) sunt predate Agenţiei în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenţie şi organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. e) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Modelul procesului-verbal se stabileşte prin protocolul privind procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate, prevăzut la art. 4 alin. (2).
(3)În îndeplinirea atribuţiei prevăzute la alin. (1), Agenţia poate încheia contracte de achiziţii publice cu respectarea prevederilor legale în domeniu. Cheltuielile ocazionate de depozitarea şi administrarea bunurilor mobile sechestrate sunt suportate din bugetul Agenţiei.
(4)Pentru bunurile mobile prevăzute la alin. (1), aflate în custodie, Agenţia este autorizată, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau, după caz, a instanţei de judecată, să obţină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării în condiţiile art. 2521-2524 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
SECŢIUNEA 3: Atribuţii plivind cazurile speciala de valorificare a bunurilor mobile sechestrate
Art. 29
(1)Din dispoziţia procurorului, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a instanţei de judecată, Agenţia procedează la valorificarea de îndată a bunurilor mobile sechestrate, în cazurile prevăzute de art. 2521 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(2)Bunurile prevăzute la alin. (1) sunt predate Agenţiei în temeiul unui proces-verbal de predare-preluare încheiat între Agenţie şi organele care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, potrivit art. 251 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Modelul procesului-verbal se stabileşte prin protocolul privind procedurile de cooperare în materia administrării şi valorificării bunurilor sechestrate şi confiscate, prevăzut la art. 4 alin. (2).
(3)În baza informaţiilor gestionate prin sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia poate propune, din oficiu, procurorului, judecătorului de drepturi şi libertăţi sau instanţei de judecată iniţierea procedurii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate.
(4)Agenţia este autorizată, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau, după caz, a instanţei de judecată, să obţină acordul proprietarului bunului în vederea valorificării în condiţiile art. 2521-2524 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege.
(5)Valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se realizează:
a)de către Agenţie, prin licitaţie publică;
b)de către entităţi sau societăţi specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice;
c)prin intermediul executorilor judecătoreşti, potrivit procedurilor proprii;
d)de către organele fiscale, potrivit procedurilor proprii de valorificare.
(6)Directorul general al Agenţiei decide asupra uneia din modalităţile de valorificare enumerate la alin. (5), în conformitate cu metodologia de lucru privind evaluarea şi valorificarea bunurilor mobile sechestrate. Metodologia de lucru este avizată de Consiliu şi se aprobă prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice.
(7)În vederea stabilirii preţului la care se valorifică bunurile prevăzute la alin. (1), Agenţia poate angaja evaluatori autorizaţi, în condiţiile legii. În cazurile prevăzute la alin. (5) lit. b)-d), bunurile se valorifică la preţul stabilit de Agenţie, conform metodologiei de lucru prevăzute la alin. (6).
(8)În cazul în care bunurile nu se vând în termen de 6 luni de la comunicarea dispoziţiei prevăzute la alin. (1), Agenţia informează procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa de judecată.
SECŢIUNEA 4: Atribuţii privind imobilele sechestrate
Art. 30
(1)Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate ţine evidenţa imobilelor asupra cărora a fost solicitată intabularea ipotecii legale, în condiţiile Codului de procedură penală, precum şi a imobilelor asupra cărora a fost solicitată notarea măsurii asigurătorii, în baza ordonanţei procurorului sau a încheierii judecătorului.
(2)În acest sens, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată care a dispus instituirea sechestrului transmite Agenţiei o copie de pe ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul şi o copie a procesului-verbal de sechestru.
(3)Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin oficiile teritoriale competente, are obligaţia de a comunica din oficiu Agenţiei, prin mijloace electronice, încheierile de carte funciară prin care s-au dispus înscrierile prevăzute la alin. (1), într-un termen şi în formatul ce se vor stabili prin protocolul încheiat în condiţiile art. 4 alin. (2).
(4)La solicitarea Agenţiei, autorităţile şi instituţiile publice, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat transmit acesteia informaţiile pe care le deţin privind situaţia juridică, starea fizică, precum şi orice alte date referitoare la bunurile prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL V: Atribuţii privind bunurile confiscate
Art. 31
(1)Agenţia ţine evidenţa hotărârilor şi a încheierilor prin care s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse dispuse de instanţele române, precum şi a celor comunicate autorităţilor române de către instanţele străine.
(2)Judecătorul delegat cu executarea transmite Agenţiei o copie a hotărârii sau a încheierii prin care s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse.
(3)Bunurile aflate în administrarea Agenţiei, confiscate în cadrul procesului penal, se predau organelor de valorificare, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată.
Art. 32
(1)Agenţia analizează, trimestrial, modul şi gradul de valorificare a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse. În exercitarea acestei atribuţii. Agenţia solicită date şi informaţii de la autorităţile şi instituţiile publice competente.
(2)Agenţia analizează, trimestrial, modul în care sunt utilizate, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2015 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate, bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului. În exercitarea acestei atribuţii, Agenţia solicită date şi informaţii de la autorităţile şi instituţiile publice competente.
(3)Agenţia publică pe pagina sa de internet informaţii actualizate despre fiecare bun imobil confiscat în cadrul procesului penal, cuprinzând situaţia juridică, amplasament, fotografii, data trecerii în proprietatea privată a statului, precum şi alte date relevante.
Art. 33
În vederea exercitării atribuţiilor, precum şi în vederea implementării unor programe specifice domeniului său de competenţă, Agenţia poate primi în administrare imobile, în condiţiile legii.
Art. 34
Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.
Art. 35
Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.
Art. 36
Regulamentul privind reutilizarea socială a imobilelor intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 37
(1)Sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare, se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, astfel:
a)20% pentru Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
b)20% pentru Ministerul Sănătăţii;
c)15% pentru Ministerul Afacerilor Interne;
d)15% pentru Ministerul Public;
e)15% pentru Ministerul Justiţiei;
f)15% pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.
(2)Instituţiile menţionate la alin. (1) lit. a)-e) vor prevedea anual, în limita sumelor prevăzute, cheltuieli suplimentare bugetului alocat fiecărui ordonator de credite, altele decât cele pentru salarii, premii ori stimulente.
(3)Regulamentul privind distribuirea sumelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi va avea în vedere criterii de distribuire a acestora în scopul educaţiei juridice, al prevenirii criminalităţii şi al asistenţei victimelor infracţiunilor, precum şi al altor proiecte de interes public.
CAPITOLUL VI: Atribuţii privind sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni
Art. 38
(1)Agenţia dezvoltă şi gestionează sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni ca sistem unic de monitorizare a bunurilor sechestrate, confiscate şi valorificate în cadrul procesului penal.
(2)Sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni prevăzut la alin. (1) va cuprinde date privind:
a)măsurile asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal, administrarea, valorificarea sau restituirea bunurilor care fac obiectul acestor măsuri;
b)măsura de siguranţă a confiscării şi valorificarea bunurilor confiscate, atât în cazul confiscării speciale, cât şi al confiscării extinse;
c)confiscarea cauţiunii, prevăzută de art. 217 alin. (5) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
d)executarea ordinelor de indisponibilizare a bunurilor emise de către un alt stat;
e)executarea ordinelor de confiscare emise de către un alt stat;
f)dispunerea de bunurile confiscate în sensul art. 265 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau al acordurilor care prevăd partajarea bunurilor confiscate;
g)despăgubirile acordate statului, autorităţilor sau instituţiilor publice pentru repararea prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunii şi executarea dispoziţiilor din hotărâre privitoare la acestea;
h)amenda aplicată ca pedeapsă principală şi executarea acesteia în modalităţile prevăzute de lege.
(3)Autorităţile, instituţiile publice şi persoanele juridice de drept privat, care, potrivit competenţelor legale, deţin datele prevăzute la alin. (2), sunt obligate să introducă aceste date în sistemul informatic prevăzut la alin. (1). În acest scop, Agenţia încheie protocoale cu orice autorităţi, instituţii publice şi persoane juridice de drept public sau privat.
(4)Sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni este accesibil instituţiilor implicate în luarea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor şi desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (2), potrivit competenţelor acestora.
(5)Băncile transmit lunar Agenţiei situaţia sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului ori încheierea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate, potrivit formularului stabilit prin ordin al ministrului justiţiei.
Art. 39
În cazul hotărârilor definitive prin care s-a dispus măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse în echivalent a unei sume de bani, Agenţia, prin sistemul informatic integrat, dezvoltă şi comunică o alertă, în format electronic, către toate instituţiile publice relevante, în vederea punerii în executare.
Art. 40
(1)Agenţia publică trimestrial, în format deschis, date şi informaţii de interes public generate de sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni.
(2)Până la operaţionalizarea sistemului informatic, Agenţia publică, trimestrial, date şi informaţii de interes public privind activitatea sa.
CAPITOLUL VII: Alte atribuţii
Art. 41
Agenţia sprijină organele judiciare în utilizarea celor mai bune practici în materia urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, precum şi în materia administrării simple a bunurilor indisponibilizate. În acest sens, Agenţia:
a)acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată ori a organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistenţă privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării şi valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare şi poate participa la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste activităţi;
b)acordă, la solicitarea organului care procedează la aplicarea sechestrului, potrivit art. 252 alin. (1) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, asistenţă pentru evaluarea bunurilor sechestrate. În acest sens, Agenţia comunică, la cerere, tabele, ghiduri şi orice alte instrumente-suport, în vederea evaluării bunurilor de către organele care procedează la aplicarea sechestrului. Aceste tabele, ghiduri şi instrumente-suport pot fi publicate pe pagina de internet a Agenţiei;
c)acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, asistenţă în ceea ce priveşte punerea în executare a ordinelor de sechestru şi confiscare primite de la/transmise către organe judiciare din alte state membre ale Uniunii Europene;
d)acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, asistenţă în ceea ce priveşte identificarea de spaţii optime pentru depozitarea bunurilor sechestrate. În acest scop, Agenţia poate încheia protocoale de cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrele şi locale;
e)ţine evidenţa bunurilor mobile pentru care s-a solicitat notarea ipotecară în temeiul art. 253 alin. (5) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Art. 42
(1)Agenţia este desemnată organ competent, potrivit prevederilor art. 265 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Agenţia este autorizată să negocieze şi să faciliteze încheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale de partajare a bunurilor confiscate.
(3)În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1) şi (2), Agenţia cooperează cu structurile similare din alte ţări, autorităţile administrative şi judiciare competente, precum şi cu organele de valorificare.
Art. 43
Agenţia îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a)realizează schimb de bune practici cu oficiile de recuperare a creanţelor şi oficiile de administrare a bunurilor sechestrate sau cu autorităţile cu atribuţii similare din alte state;
b)organizează, în condiţiile legii, forme de pregătire profesională a practicienilor în domeniul de competenţă; în acest sens, Agenţia efectuează demersuri în vederea obţinerii acreditărilor şi autorizărilor necesare;
c)efectuează analize şi studii, prin sintetizarea, sistematizarea şi interpretarea datelor statistice privitoare la activitatea pe care o desfăşoară;
d)elaborează propuneri de politici publice în domeniul său de competenţă;
e)participă la reuniunile organismelor şi organizaţiilor regionale şi internaţionale în domeniile recuperării şi administrării creanţelor provenite din infracţiuni;
f)elaborează şi dă publicităţii anual un raport de activitate, care prezintă constatările, evoluţiile şi recomandările în domeniul său de competenţă;
g)dezvoltă şi implementează proiecte cu finanţare europeană şi internaţională;
h)participă la reuniunile organismelor şi organizaţiilor regionale şi internaţionale în domeniul administrării şi valorificării bunurilor sechestrate/confiscate;
i)poate desemna un reprezentant în cadrul Comisiei de evaluare prevăzute la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007, republicată, în situaţia în care valorificarea priveşte bunuri confiscate în proceduri penale.
CAPITOLUL VIII: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 44
(1)Până la operaţionalizarea compartimentului cu atribuţii financiar-contabile din cadrul Agenţiei., dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, finanţarea Agenţiei se realizează din bugetul aparatului propriu al Ministerului Justiţiei. La data operaţionalizării, Ministerul Justiţiei repartizează, potrivit legii, credite bugetare şi credite de angajament Agenţiei.
(2)Până la operaţionalizarea compartimentelor cu atribuţii de resurse umane şi administrative din cadrul Agenţiei, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, atribuţiile în domeniu se exercită, în condiţiile prezentei legi, de către directorul general al Agenţiei, prin direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, în colaborare cu personalul Agenţiei. Atribuţiile în domeniul resurselor umane se exercită potrivit reglementărilor specifice aplicabile categoriilor de personal similare din cadrul Ministerului Justiţiei.
(3)La data operaţionalizării compartimentului cu atribuţii de resurse umane din cadrul Agenţiei, acesta preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Ministerul Justiţiei dosarele profesionale, precum şi orice alte documente şi evidenţe în legătură cu cariera personalului Agenţiei.
(4)La data operaţionalizării compartimentului cu atribuţii administrative din cadrul Agenţiei, acesta preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Ministerul Justiţiei toate documentele în legătură cu activitatea Agenţiei şi programele de asistenţă tehnică, precum şi orice alte documente referitoare la patrimoniul Agenţiei.
(5)Până la operaţionalizarea compartimentelor din cadrul Agenţiei, orice alte atribuţii decât cele prevăzute la alin. (1)-(4) se pot duce la îndeplinire cu sprijinul departamentelor de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, potrivit specificului acestora.
Art. 45
Pentru operaţionalizarea sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni prevăzut la art. 38, băncile transmit, în termen de cel mult 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit formularului stabilit prin ordin al ministrului justiţiei, situaţia la zi a sumelor de bani sechestrate prin ordonanţa procurorului ori încheierea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, precum şi a dobânzilor acumulate.
Art. 46
(1)În vederea creşterii capacităţii instituţionale de identificare a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia poate accesa şi primi informaţii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la bunurile mobile şi imobile.
(2)Procedura de colectare de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a informaţiilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)Autorităţile şi instituţiile publice care deţin informaţii cu privire la proprietăţile imobiliare şi mobiliare au obligaţia de a transmite aceste informaţii către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit procedurii şi la termenele stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2).
(4)În vederea asigurării accesului direct al organelor de urmărire penală, al instanţelor de judecată şi al Agenţiei la informaţiile deţinute potrivit alin. (1), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală încheie protocoale de cooperare.
Art. 47
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 252, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(8) Sumele de bani rezultate din valorificarea făcută potrivit alin. (3), precum şi sumele de bani ridicate potrivit alin. (2) se depun în contul constituit potrivit legii speciale, în termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor."
2.La articolul 2521, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. (1), (2) şi (3) se depun în contul prevăzut de art. 252 alin. (8)."
3.La articolul 2521, alineatul (5) se abrogă.
Art. 48
Alineatul (2) al articolului 185 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Asistenţa solicitată de oficiile de recuperare a creanţelor sau alte autorităţi cu atribuţii similare din statele membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit procedurii prevăzute de legea prin care este desemnată autoritatea naţională drept oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile."
Art. 49
Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 23 septembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 1
(1) Bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile prezentei ordonanţe de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele de valorificare abilitate, dacă prin lege nu se prevede altfel."
2.La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Bunurile intrate în proprietatea privată a statului care nu se află pe teritoriul României se valorifică de către Ministerul Afacerilor Externe."
3.La articolul 2, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) organe de valorificare - unităţile subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului aflate pe teritoriul României, precum şi structurile de specialitate cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României;"
4.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:
"Art. 21
Prin ordinul prevăzut la art. 2 lit. a) se stabileşte şi arondarea teritorială a deţinătorilor de bunuri intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, din punctul de vedere al organului de valorificare competent a le prelua."
5.La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 3
(1) Bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri judecătoreşti definitive ori, după caz, definitive şi irevocabile."
6.La articolul 6, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (41) şi (42), cu următorul cuprins:
"(41) Atunci când valorificarea priveşte bunuri confiscate în proceduri penale, din Comisia de evaluare poate face parte şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În acest caz, Comisia de evaluare este formată din 5 membri: 2 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne.
(42) În cazul în care reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate nu participă la evaluare, bunurile se evaluează în lipsa acestuia."
7.La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia de distrugere este formată din 5 membri: 2 reprezentanţi ai organului de valorificare, un reprezentant din partea Ministerului Afacerilor Interne, un reprezentant al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor."
8.La articolul 10 alineatul (1), litera f) se abrogă.
Art. 50
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 2 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2007, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Până la emiterea ordinului, valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se realizează de către organele de valorificare, astfel cum au fost definite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 51
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice va supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, modificarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 52
(1)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Secretariatul General al Guvernului, realizează un inventar la nivel naţional al capacităţilor disponibile la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea stocării şi depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii.
(2)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, realizează un inventaria nivel naţional al bunurilor mobile supuse măsurilor asigurătorii şi al stadiului în care acestea se găsesc.
(3)În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Public şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, realizează, la nivel naţional, un inventar al bunurilor imobile supuse măsurilor asigurătorii, precum şi al stadiului în care acestea se găsesc, în limitele competenţelor legale.
(4)Capacităţile de stocare şi depozitare identificate potrivit alin. (1) sunt puse la dispoziţia Agenţiei cu titlu gratuit.
(5)Condiţiile şi procedura de utilizare a capacităţilor de stocare şi depozitare se detaliază prin protocoale de cooperare între Agenţie şi autoritatea sau instituţia publică deţinătoare.
(6)Atribuţiile prevăzute la art. 28 se exercită după împlinirea unui termen de 3 luni de la finalizarea inventarelor prevăzute la alin. (1) şi (2).
Art. 53
Hotărârea Guvernului nr. 32/2011 privind desemnarea Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei, în calitate de oficiu naţional pentru recuperarea creanţelor în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 54
(1)Până la operaţionalizarea sistemului informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, Agenţia analizează, trimestrial, modul şi gradul de valorificare a bunurilor care fac obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În exercitarea acestei atribuţii, Agenţia solicită informaţii şi date statistice de la autorităţile şi instituţiile publice române competenţe.
Art. 55
(1)Agenţia preia atribuţiile privind schimbul de date, informaţii şi bune practici în materia identificării bunurilor provenite din infracţiuni, asumate până la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei.
(2)Până la încheierea protocoalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), protocoalele încheiate de Ministerul Justiţiei pentru operaţionalizarea Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei rămân în vigoare.
(3)Ministerul Justiţiei îşi menţine celelalte atribuţii prevăzute de lege pentru Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni.
(4)În cuprinsul actelor normative sau a protocoalelor în vigoare, denumirea "Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni" se înlocuieşte cu denumirea "Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate", în ceea ce priveşte atribuţiile Agenţiei preluate, potrivit prezentei legi, de la Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni.
Art. 56
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
*
Prezenta lege transpune prevederile art. 10 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 127 din 29 aprilie 2014.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

ANEXA nr. 1: Formular care trebuia utilizat de către statul român în caz de transmitere/amânare/refuz de informaţii
Prezentul formular trebuie utilizat pentru:
a)a transmite datele şi/sau informaţiile operative solicitate;
b)a informa autoritatea solicitantă cu privire la imposibilitatea de a respecta termenul normal;
c)a informa autoritatea solicitantă cu privire la necesitatea de a prezenta cererea unei autorităţi judiciare spre autorizare;
d)a informa autoritatea solicitantă cu privire la refuzul de a transmite informaţiile respective.
Prezentul formular poate fi utilizat de mai multe ori în cursul procedurii (de exemplu, în cazul în care cererea trebuie mai întâi să fie înaintată unei autorităţi judiciare şi în cazul în care se dovedeşte ulterior că trebuie refuzată executarea cererii).

Autoritatea solicitată (denumire, adresă, număr de telefon, număr de fax, e-mail, stat membru)

 

Coordonatele agentului responsabil (facultativ)

 

Numărul de referinţă al prezentului răspuns

 

Data şi numărul de referinţă ale răspunsului anterior

 

În răspuns către următoarea autoritate solicitantă

 

Data şi ora cererii

 

Numărul de referinţă al cererii

 

Termen normal în temeiul art. 4 din Decizia-cadru 2006/960/JAI

Infracţiunea intră sub incidenţa art. 2 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI şi datele sau informaţiile operative solicitate figurează într-o bază de date la care autoritatea de aplicare a legii poate avea acces direct în statul membru solicitat.

Se solicită tratament de urgenţă

-> |_| 8 ore

 

Nu se solicită tratament de urgenţă

-> |_| o săptămână

Alte cazuri

-> |_| 14 zile

Informaţii transmise în temeiul Deciziei-cadru 2006/960/JAI: datele şi informaţiile operative furnizate

1. Utilizarea datelor sau informaţiilor operative furnizate

|_| nu este autorizată decât în scopurile pentru care acestea au fost comunicate sau pentru a preveni un pericol imediat şi grav pentru siguranţa publică

|_| este, de asemenea, autorizată pentru alte scopuri, sub rezerva următoarelor condiţii (facultativ):

2. Fiabilitatea sursei

|_| fiabilă

|_| fiabilă în general

|_| deloc fiabilă

|_| nu poate fi evaluată

3. Fiabilitatea datelor sau informaţiilor operative

|_| sigure

|_| atestate de sursă

|_| informaţii indirecte-confirmate

|_| informaţii indirecte-neconfirmate

4. Rezultatele investigaţiilor poliţieneşti sau ale procesului penal care au condus la schimbul de date şi informaţii operative trebuie comunicate autorităţii care a transmis aceste date sau informaţii operative

|_| nu

|_| da

5. În caz de schimb spontan, motivele fac să se considere că datele sau informaţiile operative ar putea contribui la depistarea şi la prevenirea infracţiunilor menţionate la art. 2 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI sau la o cercetare a acestora:

ÎNTÂRZIERE - Nu este posibil să se răspundă în termenul aplicabil în temeiul art. 4 din Decizia-cadru 2006/960/JAI.

Datele sau informaţiile operative nu pot fi comunicate în termenul indicat, din următoarele motive:

Este posibil ca acestea să poată fi transmise în termen de:

|_| o zi |_| două zile |_| 3 zile

|_| .... săptămâni

|_| o lună

|_| S-a solicitat autorizarea unei autorităţi judiciare.

Durata prevăzută pentru procedura de acordare/refuz a autorizării este de ....săptămâni.

REFUZ - Datele sau informaţiile operative:

|_| nu ar putea fi comunicate şi solicitate la nivel naţional sau

|_| nu pot fi comunicate, din unul sau mai multe dintre următoarele motive:

A - Motive legate de controlul judiciar care împiedică transmiterea sau necesită recurgerea la asistenţă judiciară reciprocă

|_| Autoritatea judiciară competentă nu a autorizat accesul la datele sau informaţiile operative şi nici schimbul acestora.

|_| Datele sau informaţiile operative solicitate au fost obţinute anterior prin intermediul unor măsuri coercitive şi transmiterea acestora nu este permisă în temeiul legislaţiei naţionale.

|_| Datele sau informaţiile operative nu sunt deţinute:

- de către autorităţile de aplicare a legii sau

- de către autorităţile publice sau entităţile private într-un mod care permite autorităţilor de aplicare a legii să aibă acces la acestea fără a lua măsuri coercitive.

B - Comunicarea informaţiilor sau a datelor operative solicitate ar aduce atingere intereselor naţionale esenţiale în materie de securitate ale statului membru solicitat sau ar dăuna bunei desfăşurări a unei investigaţii poliţieneşti sau a procesului penal sau siguranţei persoanelor, ori datele sau informaţiile operative solicitate ar fi în mod clar disproporţionate sau fără relevanţă cu privire a scopurile pentru care au fost solicitate.

C - În cazul în care se marchează caseta A sau B, se vor furniza, dacă se consideră necesar, alte informaţii sau se va indica motivul refuzului (facultativ):

D - Autoritatea solicitată decide să refuze executarea pentru că cererea priveşte, în temeiul legislaţiei statului membru solicitat, următoarea infracţiune (a se preciza natura şi calificarea juridică a infracţiunii) ….. care se pedepseşte cu închisoarea până la un an.

E - Datele sau informaţiile operative solicitate nu sunt disponibile.

F - Datele sau informaţiile operative solicitate au fost obţinute de la un alt stat membru sau de la o ţară terţă şi sunt supuse principiului specialităţii, iar statul membru sau ţara terţă în cauză nu şi-a dat acordul pentru comunicarea acestora.

ANEXA nr. 2: Formular de solicitare de date şi informaţii operative care urmează a fi utilizate de către statul român în calitate de stat membru solicitant
Prezentul formular se utilizează la solicitarea de date şi informaţii operative
I - Informaţii administrative

Autoritatea solicitantă (denumire, adresă, număr de telefon, număr de fax, e-mail, stat membru)

 

Coordonatele agentului responsabil (facultativ)

 

Către următorul stat membru

 

Data şi ora prezentei cereri

 

Numărul de referinţă al prezentei cereri

 

Cereri anterioare

|_| Prezenta cerere este prima cu privire la această cauză.

|_| Prezenta cerere urmează altor cereri anterioare cu privire la aceeaşi cauză

Cerere anterioară (cereri anterioare)

Răspuns(uri)

 

Data

Număr de referinţă
(pentru statul membru solicitat)

Data

Număr de referinţă
(pentru statul membru solicitant)

1.

    

2.

    

3.

    

4.

    

În cazul în care prezenta cerere se adresează mai multor autorităţi din statul membru solicitat, a se preciza fiecare din canalele utilizate

|_| Ofiţer de legătură UNE/Europol

|_| spre informare

|_| spre execuţie

|_| BCN Interpol

|_| spre informare

|_| spre execuţie

|_| SIRENE

|_| spre informare

|_| spre execuţie

|_| Ofiţer de legătură

|_| spre informare

|_| spre execuţie

|_| Altele (a se preciza)

|_| spre informare

|_| spre execuţie

II - Termene
NOTĂ:
Termenele în temeiul art. 4 din Decizia-cadru 2006/960/JAl
A - Infracţiunea intră sub incidenţa art. 2 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI şi datele sau informaţiile operative solicitate figurează într-un sistem de evidenţă automat accesibil direct autorităţii de aplicare a legii:
- cererea este urgentă - termen: 8 ore, cu posibilitatea de amânare;
- cererea nu este urgentă - termen: o săptămână.
B - Alte cazuri: termen 14 zile

|_| SE SOLICITĂ un tratament de urgenţă

|_| NU SE SOLICITĂ un tratament de urgenţă

Motive pentru tratamentul de urgenţă (de exemplu: persoanele bănuite se află în stare de arest preventiv, cauza trebuie adusă în faţa instanţei înaintea unei date stabilite):

Datele sau informaţiile operative solicitate

 

Tipul de infracţiune sau de activitate infracţională (activităţi infracţionale) care face obiectul cercetării

Natura infracţiunii (infracţiunilor)

Aplicarea art. 4 alin. (1) şi (3) din Decizia-cadru 2006/960/JAI

|_| A.1. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea şi maximul pedepsei este de cel puţin 3 ani, în statul membru solicitant şi

|_| A.2. Infracţiunea este una (sau mai multe) dintre următoarele:

|_| Participarea la un grup criminal organizat

|_| Terorism

|_| Trafic de persoane

|_| Exploatarea sexuală a copiilor şi pornografie infantilă

|_| Trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope

|_| Trafic ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive

|_| Corupţie

|_| Fraudă, incluzând frauda împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, în sensul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene

|_| Furt organizat sau armat

|_| Trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă

|_| Înşelăciune

|_| Racketul şi extorcarea de fonduri

|_| Contrafacerea şi pirateria produselor

|_| Falsificare de acte oficiale şi uz de fals

|_| Falsificarea de mijloace de plată

|_| Trafic ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere

|_| Spălarea produselor infracţiunii

|_| Falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro

|_| Fapte legate de criminalitatea informatică

|_| Infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie

|_| Facilitarea intrării şi şederii ilegale

|_| Omor şi vătămare corporală gravă

|_| Trafic ilicit de organe şi ţesuturi umane

|_| Lipsirea de libertate în mod ilegal, răpire şi luare de ostatici

|_| Rasism şi xenofobie

|_| Trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive

|_| Trafic de vehicule furate

|_| Viol

|_| Incendiere cu intenţie

|_| Crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale

|_| Sechestrare ilegală de aeronave sau de nave

|_| Sabotaj

-> Infracţiunea intră, prin urmare, sub incidenţa art. 2 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI - art. 4 alin. (1) (cereri urgente) şi alin. (3) (cereri care nu sunt urgente) din Decizia-cadru 2006/960/JAI sunt, prin urmare, aplicabile în ceea ce priveşte termenele de răspuns la prezenta cerere.

Sau

|_| B - Infracţiunea (infracţiunile) nu se încadrează la lit. A.

În acest caz, descrierea infracţiunii (infracţiunilor):

Scopul pentru care se solicită datele sau informaţiile operative

 

Legătura între scopul pentru care se solicită datele sau informaţiile operative şi persoana care face obiectul acestor date sau informaţii operative

 

Identitatea/identităţi (în măsura în care se cunoaşte) a/ale persoanei/persoanelor care face/fac obiectul principal al investigaţiei poliţieneşti sau al procesului penal, care justifică cererea de date sau informaţii operative

 

Motive pentru a se consideră că datele sau informaţiile operative se află pe teritoriul statului membru solicitat

 

Restricţii privind utilizarea informaţiilor care figurează în prezenta cerere în alte scopuri decât cele pentru care aceste informaţii au fost furnizate, precum şi pentru prevenirea unui pericol imediat şi grav pentru siguranţa publică

|_| Utilizarea este permisă.

|_| Utilizarea este permisă, dar fără menţiunea furnizorului informaţiilor.

|_| Utilizarea nu este permisă fără autorizaţia furnizorului informaţiilor.

|_| Utilizarea nu este permisă.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 961 din data de 24 decembrie 2015