Document embed

DECIZIE nr. 442 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală

Mona-Maria Pivniceru	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Augustin Zegrean	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 16.558/197/2015 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.902D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă reprezentanţii legali ai autorului excepţiei, Claudiu Dumitriu, preşedinte, şi Codruţ Alin Feher, vicepreşedinte. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor legali ai autorului excepţiei care arată că, în esenţă, după modificarea dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţia a rămas parţial fără obiect, deoarece potrivit alin. (5¹) introdus după alin. (5) al art. 341 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va putea verifica soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală sunt, în opinia autorului, în continuare neconstituţionale în măsura în care nu permit administrarea în această procedură judiciară şi a altor mijloace de probă în afară de înscrisuri. În susţinerea punctului lor de vedere au depus concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu judecă fondul cauzei, ci numai legalitatea soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dispusă de procuror. În plus, partea interesată poate învedera judecătorului despre existenţa unor probe care ar dovedi nelegalitatea soluţiei adoptate prin lipsa de diligenţă a procurorului, sens în care judecătorul de cameră preliminară poate dispune restituirea cauzei la procuror în vederea administrării probatoriului astfel relevat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 18 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.558/197/2015, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care împiedică administrarea de probe de către părţile din proces sau chiar de către procuror. Arată că procurorul "a încercat din răsputeri să îngroape dosarul", nu a administrat probe utile cauzei, nu a conservat datele informatice, nu a efectuat percheziţii informatice, a refuzat să audieze pe cei care au semnat întâmpinarea în dosarul de contencios prin care se afirmă că transmisiile de fax de la D.S.V.S.A. către petentă sar fi desfăşurat la data de 20 decembrie 2012, precum şi alte asemenea aspecte ce ţin de fondul litigiului dedus instanţei de drept comun.

7. Mai critică şi faptul că hotărârea instanţei este definitivă şi că în cazul menţinerii soluţiei procurorului persoanele cercetate sunt exonerate definitiv de răspundere, nemaiputând fi judecate pentru faptele care puteau fi probate prin probele respinse de judecătorul de cameră preliminară.

8. Totodată, mai susţine că prevederile legale criticate încalcă principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât din conţinutul lor nu se înţelege cu necesitate că administrarea de probe în această fază a judecăţii ar fi inadmisibilă, fapt de natură să debusoleze justiţiabilii.

9. Judecătoria Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 354 din 23 septembrie 2004 sunt valabile şi în prezenta cauză. Mai arată că în sistemul noii legislaţii, procedura în discuţie nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen sub aspectul legalităţii soluţiei atacate. Nu se poate considera că verificarea de către judecător a soluţiei atacate numai pe baza lucrărilor materialului din dosarul de urmărire penală ar fi de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie ori dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, judecătorul să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existent dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

10. Totodată dispoziţiile contestate sunt suficient de clare şi previzibile din care rezultă că părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea sau temeinicia plângerii.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, din examinarea motivării se constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, el criticând prevederile legale nu pentru ceea ce conţin, ci pentru ceea ce nu conţin. Rezultă că autorul excepţiei doreşte completarea textului cu posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra probe noi. Pe fond se arată că excepţia este neîntemeiată, deoarece normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege.

13. Nu este afectat dreptul la un proces echitabil câtă vreme nu este afectat dreptul autorului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, într-un termen rezonabil. În acest sens se punctează că tocmai în faţa unei astfel de instanţe a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi face trimitere la punctele sale de vedere reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2), (5), (8)-(10) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin art. II pct. 91-94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 341 alin. (2), (5), (8)-(10) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

"(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Petentului i se va comunica termenul de soluţionare. Persoana care a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4) În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."

18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 referitor la Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare, astfel încât dispoziţiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală - care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea căii de atac a contestaţiei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate. În acest sens, Curtea a reţinut că atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului şi a intimaţilor de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanţii (paragrafele 46 şi 47). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

21. Curtea constată că, deşi prin Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, această decizie nu atrage o eventuală soluţie de inadmisibilitate, deoarece admiterea avută în vedere cu acel prilej a vizat soluţiile de renunţare la urmărire penală. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

22. De asemenea, prin Decizia nr. 394 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 28 iulie 2015, paragrafele 19-21, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unor critici similare. Făcând trimitere la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, Curtea a identificat o modalitate sui generis de formulare a unei acuzaţii penale în procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Astfel, cu toate că procedura în discuţie nu vizează ab initio existenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluţiile pronunţate de procuror, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci încheierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală. De aceea, atunci când o instanţă - aşa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probaţiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acţiunii penale, ea nu poate, din motive ce ţin de echitatea procedurii, să tranşeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declaraţiilor persoanei care susţine că nu a comis fapta considerată ca infracţiune. În plus, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, obiectul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată îl constituie nu numai admisibilitatea şi temeinicia acestora, cât şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, dacă judecătorul de cameră preliminară a dispus şi începerea judecăţii. Or, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Totodată, Curtea a reţinut că principiul egalităţii armelor - unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil - prevede ca fiecare parte să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său. Or, din această perspectivă, Curtea a constatat că, prin absenţa dezbaterilor contradictorii, petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu poate contesta în niciun fel aceste cereri ori excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 21 din Constituţie, Curtea a statuat că judecarea plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate, însă, părţile au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

24. De asemenea, Curtea a mai constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Curtea a statuat că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

25. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015.

26. Pentru toate considerentele Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6), (7), (9) şi (11) din Codul de procedură penală, faţă de care au fost formulate aceleaşi critici.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

28. Totodată, dispoziţiile art. 341 alin. (l)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, iar cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, "acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului". În speţă se constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, considerentele reţinute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii din Cartă.

29. Distinct de toate aceste argumente, Curtea constată că în prezenta cauză autorul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu permit administrarea de probe de către judecătorul de cameră preliminară sau nu sunt suficient de clare cu privire la această posibilitate.

30. Cu privire la aceste susţineri Curtea observă că limitarea mijloacelor de probă este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De aceea, prevederile dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu cererile şi excepţiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

31. Aşa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând prin ea însăşi o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege" (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

32. Totodată, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil aşa cum sunt acestea consfinţite de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de camera preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de camera preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei procurorului "pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală" [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţează soluţia şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, cu participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se în acest fel comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia "Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor" din Braşov în Dosarul nr. 16.558/197/2015 al Judecătoriei Braşov.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTE,

MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 666 din data de 30 august 2016