Document embed

DECIZIE nr. 618 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tudor Tănase, Adina Tănase, Ionuţ Florin Adrian Tănase şi Ionela Corina Tănase în Dosarul nr. 6.137/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 389D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin avocat Bogdan Giugiucă, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează asupra faptului că părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au trimis la dosarul Curţii câte un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 din Legea nr. 165/2013. În acest sens arată că, în cauza în care a fost ridicată excepţia, instanţa judecătorească nu a respins cererea de chemare în judecată ca prematur introdusă, ci, având de verificat legalitatea unei sentinţe judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care autorităţile pârâte au fost obligate să transmită dosarul de despăgubire către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanţa de recurs a admis recursul introdus de aceleaşi autorităţi, constatând că prevederile noii legi stabilesc o nouă procedură în materia acordării de despăgubiri. Astfel, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se susţine că art. 21 alin. (6) aduce atingere dreptului de proprietate, protejat de art. 44 din Legea fundamentală, deoarece dreptul de a obţine despăgubiri, anterior câştigat, poate fi asimilat dreptului de proprietate. Or, sub imperiul legislaţiei anterioare în materie, valoarea despăgubirilor era calculată prin raportare la valoarea de piaţă a imobilului, în timp ce noua lege reduce mult acest cuantum prin aplicarea grilei notariale la calcularea despăgubirilor cuvenite.

5. Având cuvântul pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, arătând, în esenţă, că nu poate fi vorba de încălcarea principiului neretroactivităţii, de vreme ce legea nouă se aplică pentru viitor, asupra unei situaţii juridice în curs de constituire. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, apreciază că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu este motivată, autorul acesteia limitându-se numai la a indica norma constituţională de referinţă, respectiv art. 44, fără a explica pretinsul raport de contrarietate dintre aceasta şi textul de lege atacat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 281 din 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.137/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Tudor Tănase, Adina Tănase, Ionuţ Florin Adrian Tănase şi Ionela Corina Tănase într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei judecătoreşti prin care aceasta a fost obligată să transmită dosarul de despăgubire, aferent dispoziţiei emise în anul 2010 de primarul municipiului Bucureşti, către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi să emită, într-un termen ulterior de 30 de zile, decizia reprezentând titlul de despăgubire.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 21 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 din Constituţie.

8. În esenţă, se arată că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013, inclusiv cauzelor în materia restituirii proprietăţilor începute cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, dar încă nesoluţionate definitiv până la această dată, face ca respectivele cauze să se supună noilor termene (mult mai mari) şi condiţii, diferite faţă de cele corespunzătoare legislaţiei anterioare în aceeaşi materie. Prin urmare, este flagrant încălcat principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Indicând Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 ar trebui aplicate doar etapei de finalizare a procesului de restituire, fără a putea modifica termenele şi condiţiile legale care au guvernat până atunci această materie şi care trebuie să rămână câştigate cauzelor, inclusiv celor nesoluţionate definitiv. În plus, se arată că noile termene permit amânarea excesivă a executării, de către autorităţile statului, a obligaţiilor ce erau scadente anterior intrării în vigoare a legii criticate, dar care, după acest moment, nu mai sunt scadente.

9. În privinţa dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din legea examinată, se susţine că acestea îngrădesc exercitarea dreptului de proprietate privată, garantat de art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute limitativ de art. 53 din Legea fundamentală.

10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate nu contravin normelor fundamentale invocate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că susţinerile de neconstituţionalitate pot fi reţinute, în parte. Astfel, apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în temeiul acestora, coroborate cu altele din acelaşi act normativ, cele mai multe acţiuni de chemare în judecată formulate au fost respinse ca prematur introduse. Prin reglementarea criticată, legiuitorul a intervenit asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal. Prin urmare, Avocatul Poporului consideră că art. 4 din Legea nr. 165/2013 este contrar imperativelor cuprinse la art. 15 alin. (2) din Constituţie.

13. În privinţa dispoziţiilor art. 21 din lege, se arată că acestea nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, deoarece ele nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, prin suprimarea dreptului de proprietate, ci instituie aplicarea unui nou sistem de calcul. Este adevărat că astfel se poate ajunge la un cuantum diferit al despăgubirilor faţă de cel stabilit în temeiul legilor anterioare, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În acest sens, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea autorilor excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl reprezintă, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 21 alin. (6): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu."

17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la protecţia dreptului de proprietate privată şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au mai fost examinate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

19. Cu acel prilej, Curtea Constituţională, observând expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, a arătat că acordarea de măsuri compensatorii pentru un imobil imposibil de restituit în natură, prin aplicarea, la evaluarea acestuia, a grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aşa cum dispune art. 21 alin. (6) din aceasta, reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele şi recomandările exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa în materia restituirii proprietăţilor. Astfel, Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către instanţa europeană a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi hotărâre, în cadrul măsurilor cu caracter general sugerate cu titlu orientativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvernul român în planul său de acţiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, arătând că o astfel de măsură, cu condiţia să fie realistă şi dublată de un control jurisdicţional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienţei mecanismului de despăgubire. Curtea Constituţională a mai reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

20. Totodată, Curtea Constituţională a remarcat jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg prin care aceasta a reamintit că imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele].

21. Curtea Constituţională a mai constatat, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, aplicabilitatea, în acest domeniu, a principiului tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, tot în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a observat că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

22. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că acestea îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în cauza de faţă, astfel că nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a dreptului de proprietate.

23. Mai mult, Curtea observă că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit ca, prin noul act normativ, să introducă un sistem unitar şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi.

24. Curtea admite că, prin introducerea acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente - referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Însă, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând, însă, doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. În orice caz, Curtea subliniază că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitatea ridicată de Tudor Tănase, Adina Tănase, Ionuţ Florin Adrian Tănase şi Ionela Corina Tănase în Dosarul nr. 6.137/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 75 din data de 28 ianuarie 2015