LEGE nr. 160 din 19 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 august 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 3 alineatul (2), literele f) şi p) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"f) elaborarea de norme şi reglementări tehnice în scopul creşterii eficienţei energetice, precum şi colaborarea la elaborarea normelor şi reglementărilor specifice, la solicitarea autorităţilor competente;
....................................................
p) colaborarea cu Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, în vederea sprijinirii autorităţilor administraţiei publice centrale pentru respectarea obligaţiei de a achiziţiona doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică, în măsura în care acestea corespund cerinţelor de eficacitate a costurilor, fezabilitate economică, viabilitate sporită, conformitate tehnică, precum şi unui nivel suficient de concurenţă;"
2.La articolul 3 alineatul (2), după litera q) se introduce o nouă literă, litera r), cu următorul cuprins:
"r) organizarea, inclusiv din surse proprii, de campanii de informare şi de motivare de interes naţional a consumatorilor mici de energie, inclusiv casnici, pentru a utiliza eficient energia."
3.La articolul 4, punctul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"15. eficienţă energetică - raportul dintre valoarea rezultatului performant obţinut, aferentă serviciilor, bunurilor sau energiei rezultate, şi valoarea energiei utilizate în acest scop;"
4.La articolul 4, după punctul 19 se introduce un nou punct, punctul 191, cu următorul cuprins:
"191. interoperabilitate - capacitatea a două sau mai multe reţele, echipamente, aplicaţii sau componente de reţea de a schimba informaţii cu uşurinţă, într-un mod sigur, eficient, cu inconveniente minime sau nule pentru utilizatori; o reţea inteligentă este un exemplu de sistem cuprinzând componente interoperabile;"
5.La articolul 4, după punctul 34 se introduce un nou punct, punctul 341, cu următorul cuprins:
"341. reţea inteligentă - reţea de electricitate, care poate integra eficient, din punctul de vedere al costurilor, modalitatea de a acţiona a tuturor utilizatorilor conectaţi la reţea - producători, consumatori şi autoproducători - printr-o circulaţie bidirecţională a fluxurilor de puteri şi a informaţiilor, în scopul de a asigura un sistem energetic eficient economic, sustenabil, cu pierderi de energie reduse şi un nivel ridicat de calitate şi securitate în continuitatea şi siguranţa alimentării cu energie electrică;"
6.La articolul 4, punctele 38 şi 43 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"38. sistem de măsurăm inteligentă - sistem electronic care măsoară consumul de energie electrică, asigură transmiterea bidirecţională securizată a informaţiilor la clientul final, furnizează mai multe informaţii decât un contor convenţional, folosind forme de comunicare electronică;
....................................................
43. unitate de cogenerare - unitate care poate funcţiona în regim de cogenerare;"
7.La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 7
(1) Autorităţile administraţiilor publice centrale achiziţionează doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe înalte de eficienţă energetică, în măsura în care acestea corespund cerinţelor de eficacitate a costurilor, fezabilitate economică, viabilitate sporită, conformitate tehnică, precum şi unui nivel suficient de concurenţă, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 1."
8.La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
"(41) Autorităţile competente, potrivit atribuţiilor de organizare şi funcţionare specifice fiecăreia şi conform legislaţiei în vigoare, promovează materiale informative, precum şi alte măsuri pentru:
a) încurajarea organismelor publice, inclusiv a celor de la nivel local şi regional, potrivit competenţelor şi structurii administrative ale acestora, să urmeze exemplul administraţiei publice centrale să achiziţioneze doar produse, servicii, lucrări sau clădiri cu performanţe ridicate de eficienţă energetică, în măsura în care acestea corespund cerinţelor de eficacitate a costurilor, fezabilitate economică, viabilitate sporită, conformitate tehnică, precum şi unui nivel suficient de concurenţă;
b) încurajarea organismelor publice, inclusiv a celor de la nivel local şi regional, ca la achiziţionarea de servicii cu un conţinut energetic semnificativ să evalueze posibilitatea încheierii de contracte de performanţă energetică pe termen lung, care oferă economii de energie pe termen lung."
9.La articolul 8, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (41)-(43), cu următorul cuprins:
"(41) Măsurile prevăzute la alin. (3) se implementează prin programe naţionale de eficienţă energetică şi cuprind următoarele:
a) perioade intermediare de evaluare, respectiv 31 decembrie 2016 şi 31 decembrie 2018, pentru atingerea obiectivului prevăzut Sa alin. (1);
b) responsabilităţile fiecărei părţi mandatate, părţi participante sau autorităţi publice, după caz, în funcţie de relevanţa acestora se regăsesc în cadrul programelor naţionale de eficienţă energetică, precum şi al celor sectoriale;
c) calculele economiilor de energie, utilizând metodele şi principiile prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1 şi 2;
d) un raport anual privind economiile de energie realizate, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil, întocmit de părţile participante, iar respectivul raport este pus la dispoziţia publicului;
e) monitorizarea se realizează de către ANRE prin Departamentul pentru eficienţă energetică, conform prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) şi o), şi propune măsuri adecvate, în situaţia în care constată că progresele sunt nesatisfăcătoare;
f) un sistem de control care include şi verificarea independentă a unei părţi semnificative din punct de vedere statistic la nivelul fiecărei părţi participante, părţi mandatate sau autorităţi publice.
(42) Reglementările şi acordurile voluntare prevăzute la alin. (3) lit. f) respectă prevederile alin. (4), (41) şi (8).
(43) Măsurile de politică menţionate la alin. (3) lit. a)-e) şi g)-i) respectă prevederile alin. (4), alin. (41) lit. a), b), d), f) şi alin. (8)."
10.La articolul 8, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Cantitatea de economii de energie necesară sau care urmează a fi obţinută prin măsura de politică energetică este exprimată în consum de energie primară sau finală, iar economiile de energie sunt calculate utilizând metodele şi principiile cuprinse în anexa nr. 3."
11.La articolul 8, după alineatul (8) se introduc două noi alineate, alineatele (81) şi (82), cu următorul cuprins:
"(81) ANRE, prin Departamentul pentru eficienţă energetica, va informa Guvernul asupra conformării instituţiilor implicate în implementarea prezentei legi, la termenul legal de transmitere a rapoartelor, până la data de 15 aprilie.
(82) În situaţia în care impactul măsurilor de politică se suprapune cu cel al acţiunilor individuale, părţile participante, părţile mandatate şi autorităţile publice se asigură că nu se va face o contabilizare dublă a economiilor de energie."
12.La articolul 9, litera a) a alineatului (1) şi alineatele (6)-(14) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) să efectueze o dată la 4 ani un audit energetic pe un contur de consum energetic stabilit de operatorul economic, care să reprezinte cel puţin 50% din consumul energetic total al operatorului economic; auditul este elaborat de o persoană fizică sau juridică autorizată în condiţiile legii şi stă la baza stabilirii şi aplicării măsurilor de îmbunătăţire a eficienţei energetice;
....................................................
(6) În cazul operatorilor economici care au în structură subunităţi care consumă anual o cantitate de energie mai mare de 1.000 tone echivalent petrol, precum şi una sau mai multe subunităţi al căror consum anual de energie este mai mic de 1.000 tone echivalent petrol, auditul energetic se realizează astfel:
a) pentru subunitatea independentă se realizează audit energetic conform alin. (2);
b) pentru subunităţile al căror consum anual individual de energie este sub 1.000 tone echivalent petrol şi însumat consumul anual de energie al subunităţilor depăşeşte 1.000 tone echivalent petrol se realizează audit energetic luând în considerare un contur de consum energetic înglobând cel puţin 50% din consumul anual de energie al acestor subunităţi;
c) pentru subunităţile al căror consum anual individual de energie este sub 1.000 tone echivalent petrol şi însumat consumul anual de energie al subunităţilor nu depăşeşte 1.000 tone echivalent petrol se realizează audit energetic pe un contur de consum energetic reprezentativ ales de către operatorul economic.
(7) Operatorii economici care folosesc o cantitate de energie mai mică de 1.000 tone echivalent petrol pe an completează şi transmit Departamentului pentru eficienţă energetică, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, declaraţia de consum total anual de energie.
(8) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1), (2) şi (5) care nu au realizat audituri energetice până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligaţi să le realizeze până la 5 decembrie 2015.
(9) Operatorii economici care au realizat audituri energetice după data de 1 ianuarie 2013 realizează următorul audit energetic, în condiţiile legii, în termen de 4 ani de la data realizării acestor audituri.
(10) Auditul energetic realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră ca fiind echivalent cu un audit energetic care îndeplineşte cerinţele prevăzute în anexa nr. 4.
(11) În vederea asigurării calităţii auditurilor energetice, pentru orice client final, Departamentul pentru eficienţă energetică emite criteriile minime pentru auditurile energetice în baza cerinţelor prevăzute în anexa nr. 4, precum şi un regulament privind atestarea managerilor şi autorizarea auditorilor energetici, cu excepţia auditorilor energetici pentru clădiri.
(12) Accesul pe piaţă al participanţilor care oferă servicii energetice se bazează pe criterii concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii.
(13) ANRE, prin Departamentul pentru eficienţă energetică, încurajează programele de formare pentru calificarea auditorilor energetici, vizând asigurarea unui număr suficient de experţi disponibili.
(14) Auditurile energetice nu cuprind clauze care să împiedice transferul rezultatelor auditului către orice furnizor calificat/acreditat de servicii energetice, cu condiţia să nu existe obiecţii din partea clientului."
13.La articolul 9, după alineatul (14) se introduc opt noi alineate, alineatele (15)-(22), cu următorul cuprins:
"(15) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri dezvoltă programe pentru a încuraja IMM-urile să se supună auditurilor energetice, precum şi pentru punerea ulterioară în aplicare a recomandărilor acestor audituri.
(16) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri poate să instituie scheme de sprijin pentru IMM-uri, inclusiv în cazul în care au încheiat acorduri voluntare, pentru a acoperi costurile unui audit energetic şi ale punerii în aplicare a recomandărilor rentabile formulate în urma auditurilor energetice, în cazul în care măsurile propuse sunt puse în aplicare, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de Stat.
(17) Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri promovează, în condiţiile legii, materiale informative referitoare la sistemele de gestionare a energiei, în vederea îmbunătăţirii activităţii IMM-urilor.
(18) Auditurile energetice care rezultă din acordurile voluntare prevăzute la alin. (16) se consideră că îndeplinesc cerinţele prevăzute în anexa nr. 4.
(19) Operatorii economici care nu sunt IMM-uri în înţelesul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, şi care pun în aplicare:
a) un sistem de management al energiei certificat de către un organism de certificare acreditat de un organism de acreditare conform Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, în conformitate cu standardul de referinţă SR EN ISO 50001:2011, sunt exceptaţi de la elaborarea unui audit energetic o dată la 4 ani dacă fac dovada că certificarea sistemului de management s-a făcut având la bază un audit energetic elaborat în condiţiile prezentei legi;
b) un sistem de management al mediului certificat de către un organism de certificare acreditat de un organism de acreditare conform Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008, în conformitate cu standardul de referinţă SR EN ISO 14001:2005, sunt exceptaţi de la elaborarea unui audit energetic o dată la 4 ani dacă tac dovada că certificarea sistemului de management s-a făcut având la bază un audit energetic elaborat în condiţiile prezentei legi.
(20) Autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 5.000 de locuitori au obligaţia să întocmească programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice în care includ măsuri pe termen scurt şi măsuri pe termen de 3-6 ani, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (14) lit. a) şi b).
(21) Autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori au obligaţia:
a) să întocmească programe de îmbunătăţire a eficienţei energetice în care includ măsuri pe termen scurt şi măsuri pe termen de 3-6 ani, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (14) lit. a) şi b);
b) să numească un manager energetic, atestat conform legislaţiei în vigoare, sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică autorizată, atestată în condiţiile legii, sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condiţiile legii.
(22) Programele de îmbunătăţire a eficienţei energetice prevăzute la alin. (20) şi alin. (21) lit. a) se elaborează în conformitate cu modelul aprobat de Departamentul pentru eficienţă energetică şi se transmit acestuia până la 30 septembrie a anului în care au fost elaborate."
14.La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil din punct de vedere financiar şi proporţional în raport cu economiile de energie potenţiale, operatorii de distribuţie implementează sisteme de măsurare inteligentă şi montează contoare inteligente de gaze naturale şi/sau de energie electrică, în conformitate cu Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în următoarele condiţii:
a) sistemele de măsurare inteligentă furnizează consumatorilor finali informaţii privind perioada de utilizare reală, iar obiectivele privind eficienţa energetică şi beneficiile pentru consumatorii finali sunt luate în considerare pe deplin în momentul stabilirii funcţionalităţilor minime ale contoarelor şi a obligaţiilor impuse participanţilor la piaţă;
b) sistemele de măsurare inteligentă asigură securitatea contoarelor inteligente şi comunicarea datelor, precum şi dreptul la viaţă privată al consumatorilor finali, în conformitate cu legislaţia privind protecţia datelor şi a vieţii private, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
c) la cererea consumatorului final, sistemele de măsurare inteligentă pot măsura energia electrică exportată către reţea de la sediul consumatorului final."
15.La articolul 11, literele a) şi b) ale alineatului (1), alineatul (2) şi partea introductivă a alineatului (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) operatorii de distribuţie asigură un interval de citire a contoarelor de cel mult 6 luni, în vederea emiterii facturii pentru consumatorii finali;
b) operatorii de distribuţie/furnizorii convin prin contract un interval de emitere a facturilor de regulă lunar sau de cel mult 3 luni.
(2) În cazul în care, conform prevederilor contractuale, citirea contoarelor se realizează la intervale mai mari decât intervalul de facturare, cantitatea de energie electrică facturată între citiri se determină pe baza indexului transmis furnizorului de către clientul final prin autocitire, cu periodicitatea prevăzută în contract. Dacă clientul final nu transmite indexul în termenul convenit, furnizorul stabileşte cantitatea de energie electrică facturată pe baza unui consum estimat de energie electrică, de preferinţă stabilit de comun acord cu clientul final.
(3) Clienţilor finali care au fost integraţi în sisteme de măsurare inteligente care permit stocarea şi furnizarea de informaţii exacte privind datele de consum real utilizate la facturare li se asigură de către operatorii de distribuţie/furnizori posibilitatea de a verifica corectitudinea facturilor, prin accesarea cu uşurinţă a următoarelor tipuri de informaţii suplimentare privind consumurile anterioare de energie electrică:"
16.La articolul 14, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Evaluarea prevăzută la alin. (1) va ţine pe deplin seama de analiza potenţialului naţional de cogenerare de înaltă eficienţă realizat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare."
17.La articolul 14, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (101), cu următorul cuprins:
"(101) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), în cazul instalaţiilor care nu intră în sfera de autorizare a ANRE stabilită prin Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, criteriile de autorizare sau criteriile echivalente pentru acordarea autorizaţiei prevăzute la alin. (10) se stabilesc de către autorităţile competente pentru reglementarea acestor tipuri de instalaţii sau pentru reglementarea serviciilor prestate prin intermediul acestora."
18.La articolul 15, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
"(41) Până la data de 30 iunie 2017 se revizuiesc de către operatori şi se transmit la ANRE, o dată la 2 ani, raportul de evaluare a potenţialului de creştere a eficienţei energetice a reţelelor de energie electrică şi gaze naturale şi programul de măsuri şi investiţii anuale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a reţelelor."
19.La articolul 17, partea introductivă a alineatului (1), punctul (i) al literei a) şi litera b) a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 17
(1) ANRE, prin Departamentul pentru eficienţă energetică, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, promovează dezvoltarea pieţei serviciilor energetice şi reglementează accesul la aceasta, în special pentru IMM-uri, prin:
....................................................
(i)contractele disponibile de servicii energetice şi clauzele care trebuie incluse în aceste contracte, conform anexei nr. 10, pentru a se garanta economiile de energie şi drepturile consumatorilor finali;
....................................................
b) adoptarea de măsuri vizând eliminarea barierelor de reglementare, precum şi a celor de altă natură, care împiedică încheierea de contracte de performanţă energetică şi adoptarea altor modele de servicii de eficienţă energetică în vederea identificării şi/sau punerii în aplicare a măsurilor destinate economisirii de energie;"
20.La articolul 18, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nerespectarea de către instituţiile publice a prevederilor art. 6 alin. (9) privind realizarea şi afişarea inventarului clădirilor încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior;
b) netransmiterea rapoartelor prevăzute la art. 8 alin. (8) de către instituţiile implicate în implementarea prezentei legi referitoare la aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1);
c) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a);
d) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b);
e) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c);
f) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (3) lit. b);
g) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (4);
h) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (5);
i) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (7);
j) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 9 alin. (8);
k) nerespectarea de către operatorii de distribuţie a prevederilor art. 10 alin. (3);
l) nerespectarea de către furnizorii de energie electrică a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (3);
m) nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 11 alin. (2) şi (4);
n) nerespectarea de către furnizorii de energie electrică a prevederilor art. 11 alin. (5);
o) nerespectarea de către operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie de energie electrică şi gaze naturale a prevederilor art. 15 alin. (4) şi (41);
p) nerespectarea de către operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie a energiei electrice a prevederilor art. 15 alin. (8);
q) nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie a energiei electrice a prevederilor art. 15 alin. (10);
r) nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie a energiei electrice â cerinţelor prevăzute la art. 15 alin. (12), (13) şi (17).
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:
a) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi j), cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
b) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi i), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
c) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, calculată proporţional cu mărimea consumului, astfel:
P = 0,9 x C + 10.000 lei, unde:
P = valoarea penalităţii în lei;
C = consumul anual de combustibil în tone echivalent petrol/an;
d) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei;
e) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. e), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;
f) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. f), cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei;
g) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. g) şi h), cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
h) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. k), l), m), n), p) şi r), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei;
i) contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. o) şi q), cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei."
Art. II
Dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, astfel cum au fost modificate prin prezenta lege, intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 562 din data de 26 iulie 2016