METODOLOGIE din 4 februarie 2013 privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
Art. 1
(1)Evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român se efectuează obligatoriu la plecarea şi la înapoierea din misiune cu scopul stabilirii calităţii de "apt" sau "inapt" pentru participarea la misiune şi depistării unor eventuale afectări ale stării de sănătate, determinate cauzal de participarea la misiune.
(2)Evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara statului român se efectuează în cadrul vizitei medicale.
Art. 2
(1)Vizita medicală a personalului armatei care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, executate în temeiul prevederilor legale, a căror durată este mai mare de 30 de zile, cu excepţia categoriilor de personal prevăzute la alin. (2), se efectuează în spitalele militare, Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Academician Ştefan Milcu" şi în Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu".
(2)În Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", prin Ambulatoriul de specialitate, şi în Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu" se efectuează vizita medicală pentru următoarele categorii de personal:
a)personalul selecţionat pentru ocuparea posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională în străinătate, precum şi a celor din structurile internaţionale la care România este parte;
b)personalul aflat în misiune permanentă în străinătate nominalizat pentru executarea de misiuni în teatrele de operaţii pe timpul mandatului, pe timpul executării pregătirii naţionale, în vederea îndeplinirii criteriilor de dislocabilitate;
c)personalul dislocabil aflat în misiune permanentă în străinătate, în momentul nominalizării pentru executarea unei misiuni în teatre de operaţii sau zone recunoscute oficial ca zone de risc ridicat;
d)personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale care participă la orice formă de pregătire în străinătate mai lungă de 3 luni;
e)membrii de familie ai militarilor care încadrează funcţii în birourile ataşaţilor militari ai apărării, membrii de familie care urmează să însoţească personalul aflat la misiuni permanente în străinătate sau care participă la misiuni cu mandat special.
(3)Vizita medicală are caracter eliminatoriu şi se efectuează, după caz, înainte sau după promovarea altor etape de selecţie specifice misiunii.
(4)Personalul armatei participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, precum şi membrii de familie care urmează să îi însoţească pe aceştia efectuează obligatoriu vizita medicală atât la plecare, cât şi la înapoiere, în condiţiile prezentei metodologii.
(5)Fondurile necesare pentru stabilirea situaţiei medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 3
(1)Vizita medicală se efectuează pe baza Fişei de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(2)Pentru categoriile de personal specificate la art. 2 alin. (2) lit. a), d) şi e), la finalul efectuării vizitei medicale se înscrie în Fişa de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale, după caz, formularea "starea sănătăţii permite/nu permite desfăşurarea activităţii în misiune".
Art. 4
(1)Fişele de examinare medicală ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate şi ale membrilor lor de familie se depun, în fotocopie, la Direcţia financiar-contabilă, înainte de plecarea la post, de către unitatea militară trimiţătoare.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1), membrii de familie care urmează să însoţească personalul prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) execută examenul medical pe baza următoarelor documente:
a)adresă de la unitatea militară trimiţătoare în care se precizează nominal membrii de familie ai titularului postului şi ţara unde se desfăşoară misiunea;
b)adeverinţă de la medicul de familie, în care se precizează dacă suferă de boli cronice şi tratamentele urmate, iar pentru copiii în vârstă de până la 14 ani inclusiv se ataşează şi fişa cu vaccinările efectuate;
c)Fişă de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale eliberată de unitatea militară a titularului postului.
Art. 5
Datele şi concluziile înscrise în Fişa de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale cu ocazia efectuării vizitei medicale la plecarea/înapoierea în/din misiune sunt valabile timp de 12 luni de la efectuare, dacă în această perioadă nu au intervenit modificări ale stării de sănătate, fapt certificat de către medicul unităţii militare, în baza datelor furnizate de medicul de familie.
Art. 6
Vizita medicală la plecarea/înapoierea în/din misiune se înregistrează în fişa de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă, ca fiind examen medical periodic pentru anul în care s-a efectuat.
Art. 7
(1)În baza datelor şi concluziilor înscrise în Fişa de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale după efectuarea vizitei medicale la plecarea/înapoierea în/din misiune, medicul de medicina muncii eliberează fişa de aptitudine conform metodologiei stabilite de către Direcţia medicală.
(2)Dacă între momentul efectuării vizitei medicale şi data plecării în misiune există o diferenţă mai mare de 6 luni, se emite o nouă fişă de aptitudine.
Art. 8
Personalul militar care în urma vizitei medicale efectuate la înapoierea din misiune este depistat cu afecţiuni este tratat, la aprecierea comisiei de examinare, prin internare sau ambulator, fiind apoi prezentat comisiei de expertiză medico-militară a spitalului şi dispensarizat de către medicul unităţii militare de bază.
Art. 9
La înapoierea din misiunile în afara teritoriului statului român, personalul militar care prezintă modificări tranzitorii ale unor investigaţii medicale paraclinice, neîncadrabile într-o afecţiune cu un potenţial grav, evolutiv, este declarat "apt" la vizita medicală efectuată în acest sens, cu obligativitatea monitorizării acestor afecţiuni pe o perioadă de 3 luni până la 1 an, după caz.
Art. 10
Medicul de unitate este obligat să deţină o bază de date a fiecărei persoane din unităţile militare subordonate sau din arondare, reprezentând datele medicale referitoare la antecedentele personale patologice, cele care provin din documentele medicale din instituţiile unde personalul a fost consultat/investigat/internat/tratat, precum şi la vaccinările efectuate. Această bază de date este actualizată permanent şi este pusă la dispoziţia medicilor specialişti din ambulatoriile de specialitate/comisiei de expertiză medico-militară/comisiei centrale de expertiză medico-militară atunci când personalul este selecţionat pentru a participa la misiuni în afara teritoriului statului român.
Art. 11
În situaţia în care există o simptomatologie pentru care sunt necesare investigaţii suplimentare pentru stabilirea diagnosticului, când există afecţiuni neprevăzute în Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român ori există afecţiuni care s-ar putea agrava/s-au agravat pe timpul participării la misiune, pacientul este internat şi expertizat prin comisia de expertiză medico-militară, iar concluziile se materializează printr-o decizie medicală emisă de către comisia de expertiză medico-militară de pe lângă spitalul militar şi avizată de către comisia centrală de expertiză medico-militară.
Art. 12
În cazul neavizării deciziilor medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară de pe lângă spitalul militar, comisia centrală de expertiză medico-militară convoacă şi/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale personalul şi emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată şi comisiei de expertiză medico-militară emitente.
Art. 13
Împotriva deciziilor medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară de pe lângă spitalul militar sau a declarării ca "inapt" la vizita medicală se poate face contestaţie la comisia centrală de expertiză medico-militară în termen de 15 zile de la data înştiinţării.
Art. 14
(1)În vederea expertizării personalului aflat în situaţiile prevăzute la art. 11, 12 sau 13, comisia de unitate întocmeşte un proces-verbal, redactat în 3 exemplare care au următoarea distribuţie: un exemplar pentru comisia de expertiză medico-militară, un exemplar pentru comisia centrală de expertiză medico-militară, iar al treilea exemplar rămâne la unitatea militară; procesul-verbal întocmit este valabil până la emiterea unei decizii medicale de către comisiile de expertiză medico-militară.
(2)Comisia de unitate se constituie în fiecare unitate militară/structură la începutul fiecărui an calendaristic, componenţa nominală a acesteia fiind consemnată în ordinul de zi pe unitate; din comisie fac parte comandantul/şeful unităţii militare, medicul care are arondată unitatea militară, reprezentantul structurii resurse umane sau echivalentul acesteia, iar în cazul accidentelor, din comisie face parte şi un membru din cadrul personalului desemnat cu securitatea şi sănătatea în muncă.
(3)Procesul-verbal întocmit de către comisia de unitate trebuie să cuprindă datele de identitate ale persoanei expertizate, gradul militar, categoria de expertizare conform art. 16 alin. (1) sau (2) şi, în ordine cronologică, date concrete în legătură cu apariţia şi evoluţia îmbolnăvirii, măsurile recuperatorii şi alte date cu caracter medical.
(4)La procesul-verbal menţionat la alin. (3) se anexează următoarele documente, după caz:
a)în cazul afecţiunilor psihice, nota de relaţii din partea şefilor ierarhici şi a persoanelor din anturaj, precum şi raportul de evaluare psihologică al psihologului de unitate militară/psihologului din ambulatoriul de specialitate;
b)în cazul afecţiunilor neoplazice, copia de pe examenul histopatologic;
c)în caz de accident de muncă, copia de pe procesul-verbal de cercetare al evenimentului întocmit de organele abilitate/formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă, denumit în continuare FIAM;
d)fişa cu zile de absenţe de la program pe motive de boală, întocmită de cabinetul medical şi compartimentul resurse umane pe ultimele 12 luni, sub formă de tabel cu precizări privind perioada concediului medical, cu număr total de zile acordate de medicul de familie/spitalele/ambulatoriile de specialitate;
e)extrasul din fişa de identificare a factorilor de risc profesional, în vederea identificării specificului activităţii, după caz;
f)copia documentelor medicale şi a carnetelor de sănătate/fişa medicală, dacă există;
g)copia de pe Fişa de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale, prevăzută la art. 3 alin. (1).
Art. 15
Decizia medicală se redactează în 3 exemplare şi se comunică astfel:
a)două exemplare se comunică comandantului/şefului unităţii militare de către comisia centrală de expertiză medico-militară, după avizare, din care un exemplar se înmânează sub semnătură persoanei expertizate, prin grija comandantului/şefului unităţii militare; în cazul în care persoana expertizată refuză primirea sau nu se prezintă pentru înmânarea deciziei medicale, aceasta i se comunică în scris, printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire, de către comandantul/şeful unităţii militare; exemplarul destinat persoanei expertizate prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. e) se înmânează personal, sub semnătură, sau se comunică printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire, de către comisia de expertiză medico-militară/comisia centrală de expertiză medico-militară, după caz;
b)un exemplar se returnează spitalului militar emitent, care îl va anexa la procesul-verbal de şedinţă.
Art. 16
(1)Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu excepţia personalului prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. a), d) şi e), se efectuează în conformitate cu concluziile de aptitudine cuprinse în coloana nr. 3 din Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
(2)Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. a), d) şi e) se efectuează în conformitate cu concluziile de aptitudine cuprinse în coloana nr. 4 din Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
Art. 17
(1)Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul participant la misiuni şi operaţii specifice marinei militare în afara teritoriului statului român se efectuează la Centrul de Medicină Navală, conform reglementărilor proprii, cu colaborarea medicilor specialişti încadraţi la Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa "Dr. Alexandru Gafencu" pentru cazul specialităţilor neîncadrate sau cu indisponibilităţi temporare de personal specializat.
(2)Stabilirea aptitudinii medico-militare pentru personalul participant la misiuni şi operaţii specifice aviaţiei militare în afara teritoriului statului român se efectuează la Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu", conform reglementărilor proprii.
-****-
ANEXĂ:
- Model -
ROMÂNIA
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
U.M. ................
Fişa de examinare medicală - tip Ministerul Apărării Naţionale Examen medical la plecarea/înapoierea în/din misiune

Date generale1):

Data |_|_| |_|_| |_|_|_|_|

Nr. F.O./R.C. |_|_|_|_|_|_|

Gradul ................ Numele ................ Prenumele ................

Din U.M. ............... C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Adresa: ................

BI/CI ................ seria ................ nr. ............... din ................

Cadru militar în activitate |_|

S.G.P. |_|

Elev/Student |_|

Militar în rezervă/concentrat |_|

Personal civil |_|

Altele |_|

Medicul de familie ................

(data luării în evidenţă)

Date antropometrice: Înălţime (cm) ................ Greutate (kg) ................

Grupa sanguină: ................ Rh: ................

Antecedente personale patologice ................

Situaţia medico-militară prezentă2 ................

Misiuni efectuate în T.O. sau alte zone cu risc (se va specifica perioada şi locul)2) ................

Examen psihologic: efectuat DA |_|

în data de ................

NU |_|

Nu este cazul |_|

Ultimul control medical efectuat: Data ................ la ................

Semnătura şi parafa medicului unităţii militare ................

Concluziile comandantului/şefului unităţii sanitare militare3):

APT |_| ................

INAPT |_| ................

ALTE SITUAŢII ................

Semnătura şi ştampila ................

1)Se completează de medicul unităţii militare sau medicul la care este arondată unitatea militară.

2)Se completează numai pentru personalul militar.

3)Se completează de comandantul/şeful unităţii sanitare militare unde se efectuează examinarea medicală.

Examen medical la plecarea/înapoierea în/din misiune

EXAMEN CLINIC

Nr. crt.

Specialitatea medicală

Diagnosticul

Concluzii

Semnătura şi parafa

1.

BOLI INTERNE

Concluziile se vor lua după efectuarea tuturor investigaţiilor paraclinice

TA:

  

AV:

  

ECG:

  

2.

CHIRURGIE

   

3.

ORTOPEDIE

   

4.

O.R.L.

   

5.

OFTALMOLOGIE

VOD =

  

VOS =

  

Simţ cromatic:

  

6.

NEUROLOGIE

   

7.

PSIHIATRIE

   

8.

DERMATOLOGIE-VENEROLOGIE

   

9.

GINECOLOGIE

   

10.

MEDICINA DENTARĂ

Formula dentară Amprenta dentară***

   

11.

BOLI INFECŢIOASE

- dacă este cazul -

   

12.

MEDICINA MUNCII

Se va efectua la finalul investigaţiilor clinice şi paraclinice

   

EXAMEN PARACLINIC

Nr. crt.

Tipul examenului

Data, numărul buletinului de analiză şi rezultatul examenului

Semnătura şi parafa

1.

Radiografie pulmonară standard

  

2.

Ecografie abdominală

  

3.

Hemoleucogramă completă

  

4.

VSH

  

5.

Glicemie

  

6.

Creatinină

  

7.

Colesterol

  

8.

Trigliceride

  

9.

Bilirubină

  

10.

TGO/TGP

  

11.

Sumar de urină

  

12.

VDRL

  

13.

Uree

  

14.

Acid uric

  

15.

Test HIV

  

16.

Ag. HBs

  

17.

Ac. Anti VHC

  

18.

Grupa sanguină*

  

19.

Rh*

  

20.

Ag. carcinoembrionar**

  

21.

Alfa fetoproteina**

  

22.

Coagulograma**

  

23.

Fosfataza alcalină**

  
*Se efectuează doar dacă nu sunt deja cunoscute.
**Exclusiv pentru examenul medical la înapoierea din misiune.
***Se efectuează doar la plecarea în misiune.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 109 din data de 25 februarie 2013