ORDIN nr. 1393 din 9 septembrie 2014 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale
Văzând Referatul de aprobare nr. 140.938 din 8 septembrie 2014 al Direcţiei generale de industrie alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
având în vedere prevederile art. 34-42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare,
În temeiul art. 1 alin. (2) şi al art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 4 alin. (1) pct. 54 şi al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:
Art. I
1.Alineatul (2) al articolului 14 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 11 noiembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Atestatele eliberate anterior rămân valabile până la data de 30 noiembrie 2014. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

Preşedintele Autorităţii Naţionale

pentru Protecţia Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 673 din data de 12 septembrie 2014