Document embed

DECIZIE nr. 32 din 5 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Maria Otilia Grigoraş, prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, în Dosarul nr. 7.001/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.159D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.001/40/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Maria Otilia Grigoraş, prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă cererea acesteia privind plata diferenţei dintre salariul cuvenit conform contractului individual de muncă şi cel efectiv încasat ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 118/2010 contravine prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (2) datorită modului de elaborare şi promulgare a acesteia.

În esenţă, susţine că, după pronunţarea Deciziei nr. 874 din 25 iunie 2010 de către Curtea Constituţională, proiectul de lege privind diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor a fost retrimis Parlamentului pentru punerea de acord cu decizia Curţii. Actul normativ a fost adoptat de către Parlament în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010, iar legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată. Or, legea putea fi promulgată de Preşedintele României doar după expirarea celor două zile stabilite de prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care nu a fost invocată o obiecţie de neconstituţionalitate. Odată publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta produce efecte erga omnes, astfel încât nimeni nu poate refuza aplicarea legii pe motiv că nu au fost îndeplinite cerinţele pentru adoptarea sa sau pentru că ar fi în contradicţie cu prevederile Constituţiei. Prin urmare, legea criticată încalcă prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte întinderea în timp a efectelor Legii nr. 118/2010, arată că Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice foloseşte ca referinţă pentru calcularea drepturilor salariale salariul brut pentru luna octombrie 2010, adică salariul afectat de Legea nr. 118/2010, lege ce trebuia să îşi producă efectele pentru o perioadă foarte bine limitată în timp, astfel cum se prevede în art. 16 alin. (1) din aceasta. Astfel, autorul consideră că Legea nr. 118/2010 este neconstituţională, deoarece perpetuează şi permanentizează măsurile de austeritate care aduc atingere substanţei dreptului de proprietate denumit salariu şi încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe cele ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Suceava - Secţia 1 civilă consideră că Legea nr. 118/2010 nu încalcă dispoziţiile constituţionale indicate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului comunică faptul că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 133D/2012 în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 118/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 118/2010. În realitate, având în vedere motivarea autorului excepţiei, Curtea constată că obiect al excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi a legii în ansamblul său. Textul de lege punctual criticat are următorul cuprins:

"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţie a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 146 privind atribuţiile Curţii Constituţionale şi ale art. 147 alin. (2) privind deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, în susţinerea excepţiei este invocat şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 17 privind proprietatea din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 referitor la controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi art. 133 alin. (3)-(5) referitor la exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile legale criticate, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010. Cu toate acestea, dispoziţiile Legii nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente, şi anume Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea Legii nr. 118/2010 în ansamblul său, precum şi ale art. 1 alin. (1) în special.

II. Legea nr. 118/2010 a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate extrinseci similare cu cele invocate în prezenta cauză, în acest sens reţinându-se, spre exemplu, Decizia nr. 443 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2012, Decizia nr. 365 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012, şi Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

Curtea a reţinut, de principiu, că încălcarea termenului prevăzut pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, de vreme ce, din punct de vedere extrinsec, legea a fost adoptată de către Parlament cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional. Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 146 şi art. 147 alin. (2) din Constituţie din perspectiva nerespectării termenului acordat pentru sesizarea Curţii Constituţionale asupra neconstituţionalităţii unei legi înainte de promulgare, Curtea a constatat - prin aceeaşi Decizie nr. 365 din 24 aprilie 2012 - că niciunul dintre cele două texte fundamentale nu conţine o referire expresă la acest termen. Pentru situaţia în care o lege a fost trimisă spre reexaminare, Constituţia prevede, la art. 77 alin. (3), termenul de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare în care Preşedintele este obligat să o promulge. Pentru celelalte cazuri, deci şi pentru situaţia în care legea nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol. Termenele specifice procedurii premergătoare trimiterii legii spre promulgare sunt reglementate prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2), că, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile. Aceeaşi soluţie juridică se regăseşte şi la art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, Curtea a reţinut că natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Totodată, pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie.

III. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai fost supusă controlului de neconstituţionalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanţă cu Legea fundamentală.

Curtea a constatat că, în sensul jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

Totodată, Curtea Constituţională în Decizia nr. 493 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 28 iunie 2012, a arătat că în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 - Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), revenind statului să stabilească, de o manieră discreţionară, ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, acesta putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (paragraful 15).

Astfel, prin Decizia nr. 491 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 25 iunie 2012, Curtea, reiterând cele statuate prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura temporară de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în deciziile precizate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice a revenit la nivelul din luna iunie 2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Maria Otilia Grigoraş, prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, în Dosarul nr. 7.001/40/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 februarie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 148 din data de 20 martie 2013