ORDIN nr. 442 din 8 aprilie 2015 pentru modificarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu din unităţile sanitare publice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.406/2006, şi pentru abrogarea art. 12 alin. (2) din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 698/2001 pentru aprobarea unor metodologii privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor, farmaciştilor, biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor, precum şi a altui personal de specialitate cu studii superioare din unităţile sanitare publice
Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 3.491 din 2015 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 184 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Art. I
Normele privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu din unităţile sanitare publice, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.406/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 1, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România, precum şi cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condiţiile stabilite la art. 5 lit. b), c) sau d) nu pot participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu."
2.La articolul 16 alineatul (2), litera h) va avea următorul cuprins:
"h) dovada/adeverinţa din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de către conducerea unităţilor în care şi-a desfăşurat activitatea sau de către Colegiul Medicilor din România;"
Art. II
În anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 698/2001 pentru aprobarea unor metodologii privind angajarea, transferarea şi detaşarea medicilor, farmaciştilor, biologilor, biochimiştilor şi chimiştilor, precum şi a altui personal de specialitate cu studii superioare din unităţile sanitare publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 27 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, la articolul 12, alineatul (2) se abrogă.
-****-

p. Ministrul sănătăţii,

Dorel Săndesc,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 248 din data de 10 aprilie 2015