DECIZIE nr. 180 din 29 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452-465 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 312/109/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.160D/2015.
2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, din modul în care sunt formulate criticile, acestea vizează modificarea textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate, autorul excepţiei fiind nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de judecată a normelor procesual penale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea nr. 53/C-CC-CP din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 312/109/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452-465 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Pănescu în cadrul contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 237 din 23 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a încheierii de cameră preliminară din 14 mai 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care au fost respinse excepţiile nelegalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală invocate de autor.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că cetăţenii aflaţi în procedura camerei preliminare nu au acces la revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în această fază a procesului penal, în ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală, deşi, potrivit reglementării procesual penale anterioare, erau supuse revizuirii inclusiv hotărârile ce priveau aspectele menţionate anterior. Apreciază că, în aceste condiţii, "situaţiei juridice anterioare sesizării instanţei, petrecute în faza de urmărire penală, referitoare la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, i se aplică în prezent două regimuri juridice diferite, respectiv cel al verificării prin revizuire şi cel al imposibilităţii supunerii revizuirii", din această perspectivă normele procesual penale criticate fiind contrare dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, în continuare, invocă jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg referitoare la dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
6. Apreciază că normele procesual penale referitoare la instituţia revizuirii sunt imprecise şi ambigue, fiind contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, înţelegând autorul că în sintagma "hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la latura penală", cuprinsă în art. 452 din Codul de procedură penală, "este inclusă şi categoria hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară". Astfel, autorul susţine că, dacă judecătorul de cameră preliminară nu a cunoscut fapte sau împrejurări atunci când a apreciat asupra regularităţii întocmirii rechizitoriului sau a constatat legalitatea actelor de urmărire penală, ori dacă un membru al completului de judecată al camerei preliminare a comis o infracţiune în legătură cu cauza aflată în camera preliminară, hotărârea de cameră preliminară nu trebuie exclusă de la revizuire. Or, prin normele procesual penale criticate, legiuitorul a supus revizuirii doar hotărârile pronunţate în faza de judecată, prin aceasta inculpatul faţă de care s-a pronunţat o "hotărâre de cameră preliminară definitivă" fiind înlăturat de la posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, într-un termen rezonabil, de pildă, în situaţia în care prevederea legală, pe care s-a întemeiat judecătorul de cameră preliminară, a fost declarată neconstituţională - aceasta fiind şi ipoteza din prezenta speţă, iar consecinţele nu pot fi remediate decât pin revizuirea hotărârii pronunţate. Arată că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională; or, "hotărârea" a cărei revizuire a fost solicitată de către autor a fost pronunţată "în baza art. 346 alin. (1) şi art. 345 alin. (1) din Codul procedură penală" după cum se specifică în cuprinsul său. Susţine că dispoziţiile referitoare la camera preliminară normează în domeniul unor proceduri penale care nu ţin de rezolvarea pe fond a cauzei, însă dreptul la un proces echitabil trebuie impus, întrucât există posibilitatea ca rezultatul procedurii referitoare la camera preliminară să fie decisiv pentru stabilirea unei acuzaţii în materie penală.
7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că prevederile procedurale referitoare la calea de atac a revizuirii sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii fundamentale. Reţine că revizuirea a fost prima cale extraordinară de atac admisă în dreptul procesual penal în favoarea celui condamnat din eroare devenită evidentă faţă de elementele noi produse după pronunţarea hotărârii penale definitive sau faţă de elemente anterioare, descoperite după această dată. Aşadar, instanţa de revizuire revine asupra soluţiei pronunţate printr-o hotărâre penală definitivă şi rejudecă întreaga cauză în baza noilor fapte şi împrejurări constatate, pronunţând o nouă hotărâre.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. Reţine că autorul excepţiei critică textele art. 452-465 din Codul de procedură penală pentru ceea ce nu conţin, solicitându-se o completare a dispoziţiilor art. 453 din acelaşi cod. Arată că normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Menţionează şi faptul că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile legii, motiv pentru care apreciază că normele procesual penale ale art. 453, potrivit cărora pot fi revizuite numai anumite hotărâri judecătoreşti, sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, potrivit căreia accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, acest drept putând fi suspus unor condiţionări de fond şi de formă. Consideră că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii sau discriminări, fiind conforme dispoziţiilor constituţionale ale art. 16. Apreciază, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 124 din Constituţie.
10. Avocatul Poporului îşi exprimă opinia în sensul că dispoziţiile art. 452-465 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 452-465 din Codul de procedură penală, însă din analiza excepţiei de neconstituţionalitate reiese că autorul acesteia critică, în realitate, dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, în aceste condiţii, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală cu următorul conţinut: "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privim la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
14. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autorul excepţiei invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect normele procesual penale ale art. 452 alin. (1).
16. În motivarea soluţiei sale, în paragrafele 42-45 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii, iar cât priveşte hotărârile pronunţate anterior întrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora puteau fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417).
17. Curtea a reţinut, totodată, că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti; or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reţinut, de asemenea, că la acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă, observând că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.
18. Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aşa încât, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 312/109/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 342 din data de 5 mai 2016