DECIZIE nr. 798 din 27 septembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Toma

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul "Proautonomia" din Satu Mare în Dosarul nr. 1.722/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 805D/2012 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 806D/2012 şi nr. 843D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 1.724/83/2011 şi nr. 1.713/83/2011* ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, şi în dosarele nr. 827D/2012, nr. 1.031 D/2012, nr. 1.128D/2012 şi nr. 1.138D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 1.721/83/2011, nr. 1.760/83/CA/2011 - R, nr. 1.737/83/CA/2011 - R şi nr. 1.705/83/CA/2011 - R ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 806D/2012, nr. 827D/2012, nr. 843D/201 2, nr. 1.031D/2012, nr. 1.128D/2012 şi nr. 1.138D/2012 la Dosarul nr. 805D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 27 martie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.722/83/2011 şi nr. 1.724/83/2011, şi prin Decizia civilă nr. 1.122/2012 - R din 20 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.713/83/2011*, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, excepţie ridicată de Sindicatul "Proautonomia" din Satu Mare în cauze având ca obiect drepturi băneşti.
Prin încheierea din 15 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.721/83/2011, prin Decizia civilă nr. 2.065/CA/2012 - R din 2 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.760/83/CA/2011 - R, şi prin încheierile din 11 iunie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.737/83/CA/2011 - R şi nr. 1.705/83/CA/2011 - R, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, excepţie ridicată de Sindicatul "Proautonomia" din Satu Mare, în cauze având ca obiect litigii de muncă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Guvernul nu a avut un temei legal pentru restrângerea libertăţii la muncă a membrilor sindicatului, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre aceşti membri nu şi-a exprimat acordul de a munci în continuare, ulterior reducerii cu 25% a salariilor. Arată că, întrucât nu ne aflăm în niciuna dintre situaţiile prevăzute în cuprinsul art. 42 din Constituţie, scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forţată. Autorul nu consideră că i s-a încălcat dreptul la negociere, ci dreptul de a-şi exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiţii impuse de Guvern. În continuare, arată că, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, salariaţii din sectorul bugetar au fost discriminaţi faţă de salariaţii din celelalte sectoare de activitate şi faţă de toate celelalte categorii de cetăţeni, întrucât măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% echivalează ca efecte cu o creştere a impozitului pe venit, stabilită numai pentru o parte a populaţiei. Consideră că sarcina stopării crizei economice, reprezentând un fenomen social global, şi a preîntâmpinării dezvoltării unor consecinţe grave trebuia să intre în responsabilitatea tuturor cetăţenilor ţării, iar nu numai în cea a lucrătorilor din sectorul bugetar.
Mai arată că, în cauză, angajatorul avea obligaţia de a emite dispoziţii individuale de reducere a salariilor cu 25% pentru fiecare salariat în parte, astfel încât textul de lege criticat contravine prevederilor art. 31 din Constituţie privind dreptul persoanei la informaţie.
Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât adoptarea măsurilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 118/2010 a fost determinată de necesitatea stabilităţii economice a ţării, în contextul crizei economice mondiale, având, de altfel, un caracter temporar, şi nu încalcă prevederile constituţionale privind nediscriminarea, atât timp cât s-a aplicat tuturor categoriilor de bugetari. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin deciziile nr. 872/2010, nr. 874/2010, nr. 1.655/2010, nr. 1.155/2011, nr. 66/2012, nr. 99/2012, nr. 132/2012 şi nr. 157/2012.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în dosarele nr. 827D/2011, nr. 1.409D/2011 şi nr. 133D/2012 ale Curţii Constituţionale, cauze în care apreciază că dispoziţiile de lege criticate constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional de proprietate ce afectează dreptul la salariu, în sensul de "bun", cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. De asemenea, arată că reducerea salariilor a intervenit pentru o perioadă limitată de timp, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în sensul neîncălcării de către statul român a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 41 alin. (1) referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul de proprietate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea Legii nr. 118/2010 prin raportare la prevederile art. 16 şi 41 din Constituţie, de exemplu, prin Decizia nr. 447 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, "după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, pentru întregul personal bugetar, cuantumul brut al salariului, soldelor şi indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv al sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale, stabilite conform Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost afectat de o reducere de 25%, astfel încât nu se poate vorbi despre o discriminare a reclamanţilor în raport cu alte categorii de personal bugetar, întrucât reducerea se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi mod şi în aceeaşi proporţie. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor angajaţilor, ci impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat", precum şi că "modul de salarizare a personalului bugetar este stabilii prin lege, reflectând posibilităţile financiare ale statului de a susţine plata salariilor, fapt ce conduce la concluzia că la încheierea contractelor individuale de muncă nu a avut loc o negociere veritabilă a salariului, întrucât angajatul aderă la un contract de muncă în care salariul, ca element component al contractului, este predeterminat. Membrii de sindicat, reclamanţi în cauza dedusă judecăţii, au calitatea de salariaţi în cadrul unităţilor intimate, făcând parte din categoria de personal bugetar ce are drepturile salariale stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, la încheierea contractului de muncă, nu a avut loc o negociere a cuantumului salariului şi nu se poate susţine faptul că prin adoptarea Legii nr. 118/2010 s-au încălcat dispoziţiile din contractele de muncă ale salariaţilor din sectorul bugetar. Critica autorului, potrivit căreia scăderea nivelului de salarizare constituie o condamnare la muncă forţată, membrilor sindicatului fiindu-le încălcat dreptul de a-şi exprima liber acordul asupra continuării muncii în noile condiţii impuse de Guvern, nu poate fi reţinută. Nicio prevedere din legislaţia românească nu obligă salariaţii din sectorul bugetar de a-şi continua activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii în care şi-au desfăşurat-o anterior diminuării cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei. Dimpotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, astfel încât salariatul, în orice moment doreşte, poate solicita desfacerea contractului de muncă în cazul în care nu mai este mulţumit de condiţiile de muncă sau de cuantumul salariului, ori din alte motive, fie ele imputabile angajatorului".
În acelaşi timp, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.
Prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securităţii naţionale", noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.
În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.
În fine, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii. În acelaşi timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).
În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a obligaţiei angajatorului de a emite dispoziţii individuale de reducere a salariilor cu 25% pentru fiecare salariat în parte, astfel încât acesta a încălcat prevederile art. 31 din Constituţie referitor la dreptul persoanei la informaţie, Curtea constată că această critică priveşte exclusiv modalitatea de aplicare a legii de către autorităţile publice şi nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate a legii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul "Proautonomia" din Satu Mare în dosarele nr. 1.722/83/2011, nr. 1.724/83/2011, nr. 1.713/83/2011*, nr. 1.721/83/2011, nr. 1.760/83/CA/2011 - R, nr. 1.737/83/CA/2011 - R şi nr. 1.705/83/CA/2011 - R ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Toma

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 816 din data de 5 decembrie 2012