Document embed

DECIZIE nr. 376 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Popescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Cosmin Necula în Dosarul nr. 3.125/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 1.438D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilier juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.556D/2015 şi nr. 1.851D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, excepţie ridicată de Nicolae-Ciprian Nica în Dosarul nr. 3.126/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi de Daniel Florea în Dosarul nr. 5.531/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

4. La apelul nominal răspunde partea Agenţia Naţională de Integritate, prin consilier juridic Vladimir Alexandru Ciobanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că la Dosarul nr. 1.851D/2015 partea Agenţia Naţională de Integritate a depus note scrise prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul părţii prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.556D/2015 şi nr. 1.851D/2015 la Dosarul nr. 1.438D/2015, care a fost primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Precizează că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, care instituie răspunderea contravenţională pentru neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, nu au legătură cu imunitatea parlamentară care semnifică faptul că deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 132 din 10 martie 2016.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 132 din 10 martie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

9. Prin Încheierea din 4 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.125/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cosmin Necula într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

10. Prin Încheierea din 12 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.126/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolae-Ciprian Nica într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

11. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.531/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Daniel Florea într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 contravin dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Constituţie care consacră imunitatea parlamentară, măsură de protecţie contra ameninţărilor sau altor acte de represiune la care ar putea fi supuşi parlamentarii din partea unei autorităţi, organizaţii sau altei persoane. Dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Constituţie au ca scop garantarea independenţei opiniilor parlamentarilor. Prin urmare, lipsa răspunderii juridice priveşte actele intrinseci mandatului, urmărind să apere libertatea de expresie şi de decizie a parlamentarului. Din toate aceste aspecte rezultă că lipsa răspunderii juridice este o imunitate de fond, deoarece priveşte actele intrinseci mandatului, şi funcţională, întrucât vizează exerciţiul acestuia, şi se referă la orice fel de răspundere-penală, contravenţională etc. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi regulamentare, stabilirea unei amenzi în sarcina unui deputat pentru votul sau lipsa votului într-o anumită speţă vine în contradicţie cu art. 72 alin. (1) din Constituţie. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi parlamentarilor, întrucât se încalcă dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Constituţie.

13. Judecătoria sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 1.556D/2015, opinează că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Imunitatea parlamentară este reglementată ca o măsură de protecţie a parlamentarului, pentru ca acesta să beneficieze astfel de toate condiţiile necesare exercitării mandatului său, în deplină concordanţă cu principiile şi convingerile sale politice, Imunitatea parlamentară, din punctul de vedere al iresponsabilităţii juridice, previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe nefavorabile asupra parlamentarului pentru votul sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului său, fie ele civile, penale sau contravenţionale. Cu toate acestea, imunitatea parlamentară nu operează decât în legătură cu voturile şi opiniile politice ale parlamentarului, astfel cum rezultă cu claritate din art. 72 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea funcţiei sale, pe lângă exprimarea de voturi şi opinii politice, parlamentarul are diverse atribuţii stabilite în mod specific prin lege, iar imunitatea sa parlamentară nu îi poate înlătura răspunderea pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea deficitară a acestor atribuţii. Mai exact, câtă vreme atribuţiile instituite de lege nu se referă la dreptul parlamentarului de a-şi exercita în mod liber mandatul politic, prin exprimarea de voturi şi opinii, nerespectarea lor poate fi sancţionată fie disciplinar, fie contravenţional în acest context, instanţa judecătorească arată că, "prin Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, este reglementată şi instituţia răspunderii disciplinare a parlamentarului, stipulându-se totodată că acesta poate răspunde şi contravenţional pentru săvârşirea unor contravenţii în legătură cu atribuţiile de serviciu (art. 90)". Prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 instituie o răspundere contravenţională a parlamentarului pentru neîndeplinirea unor atribuţii privind aplicarea unei sancţiuni disciplinare, motiv pentru care nu pot fi considerate că intră în sfera de incidenţă a imunităţii parlamentare. În dosarele nr. 1.438D/2015 şi nr. 1.556D/2015 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Guvernul, în Dosarul nr. 1.556D/2015, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă faptul că nemulţumirea exprimată de autorul excepţiei se referă, în realitate, la aspecte care ţin de aplicarea legii (faptul că i s-a aplicat o sancţiune contravenţională în legătură cu exercitarea mandatului de deputat). Aspectele care ţin de aplicarea legii pot fi cenzurate de instanţele judecătoreşti, astfel încât motivele invocate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor legale criticate. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să cenzureze modul de aplicare a legii într-o cauză concretă. Dispoziţiile legale criticate nu conţin reglementări de natură a permite tragerea la răspundere juridică a parlamentarilor pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului şi nu aduc atingere imunităţii parlamentare, fiind conforme prevederilor art. 72 alin. (1) din Constituţie.

16. În Dosarul nr. 1.851D/2015, Guvernul precizează că sancţionarea faptei prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de art. 72 din Constituţie. De altfel, analiza răspunderii juridice a deputatului sau a senatorului, efectuată atât din perspectivă intrinsecă, cât şi extrinsecă, în motivarea excepţiei, nu reuşeşte să convingă prin argumente pertinente, în cauză nefiind vorba despre o tragere la răspundere pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului de demnitate publică. Imunitatea nu acordă privilegii absurde parlamentarului, în raport cu obligaţiile legale ce îi revin, neprotejându-l în mod absolut, ci numai în ceea ce priveşte opiniile şi voturile exprimate în virtutea mandatului ce i-a fost încredinţat de alegători. Privită astfel, instituţia imunităţii parlamentare nu înseamnă privilegiu, ci responsabilitate, aceasta fiind şi raţiunea instituirii sale.

17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care nu permit tragerea la răspundere juridică a unui parlamentar pentru voturile exprimate în exercitarea mandatului. Analizând semnificaţia juridică a instituţiei imunităţii, Curtea Constituţională a reţinut că aceasta este o garanţie constituţională, o măsura de protecţie juridică a mandatului, care are menirea să asigure independenţa titularului mandatului faţă de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Garanţia prevăzută la art. 72 alin. (1) din Constituţie încurajează titularul mandatului în adoptarea unui rol activ în viaţa politică a societăţii, întrucât înlătură răspunderea juridică a acestuia pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcţiei de demnitate publică. Însă, titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele şi faptele săvârşite în perioada în care a exercitat funcţia publică şi care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice (a se vedea în acest sens deciziile nr. 284/2014 şi nr. 678/2014). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 270/2008, în considerentele căreia Curtea Constituţională a reţinut ca în urma revizuirii Constituţiei imunitatea parlamentară are un conţinut mai restrâns, aşa cum se deduce din art. 72 alin. (2) din Constituţie. Astfel, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi decât cu încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. În aceste condiţii, nu se poate susţine că imunitatea parlamentară (în accepţiunea sa constituţională, dezvoltată pe cale jurisprudenţială de Curtea Constituţională) implică exonerarea parlamentarilor de la răspunderea contravenţională pentru o faptă care nu are legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Însă, o soluţie legislativă care ar permite, din perspectiva specificului procedurilor parlamentare, atragerea răspunderii juridice (penală, civilă, contravenţională etc.) pentru voturile exprimate în timpul mandatului este susceptibilă de a aduce atingere imunităţii parlamentare.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise ale părţii Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, prevederi având următorul cuprins: "Neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune."

21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 72 alin. (1), potrivit cărora "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului".

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu aceleaşi norme din Constituţie şi prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezentele cauze, iar, prin Decizia nr. 132 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale. Cu acel prilej, Curtea a observat că excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 au fost ridicate în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri contravenţionale împotriva proceselor-verbale prin care, în temeiul prevederilor de lege criticate, Agenţia Naţională de Integritate i-a sancţionat pe autorii excepţiei (deputaţi) cu amendă contravenţională pentru fapta de a nu constata încetarea calităţii de deputat a domnului Petre Roman, ca urmare a incompatibilităţii acestuia. Observând susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora sancţionarea cu amendă contravenţională a unui deputat pentru votul sau lipsa votului într-o anumită speţă vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Constituţie referitoare la imunitatea parlamentară, Curtea a reţinut că, în realitate, prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt criticate prin prisma modului în care acestea au fost interpretate şi aplicate de Agenţia Naţională de Integritate.

23. Astfel, referitor la prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc răspunderea contravenţională pentru fapta constând într-o inacţiune, respectiv a nu aplica sancţiunea disciplinară sau a nu constata încetarea funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv. O asemenea reglementare dă expresie preocupării legiuitorului de a conferi eficacitate mecanismului de asigurare a integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale. De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile de lege criticate nu disting în raport cu subiectul activ al contravenţiei, interpretarea şi aplicarea acestora presupun, fără îndoială, o nuanţare în funcţie de acest criteriu.

24. Din examinarea cadrului legal al procedurii de constatare a stării de incompatibilitate a unui parlamentar, Curtea a observat că, în cazul rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a reţinut încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor de către un deputat sau senator, procedura este cea reglementată de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, titlul II: "Proceduri de asigurare a integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice" şi art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate comunică raportul de evaluare pentru senatori şi deputaţi Camerei din care face parte parlamentarul, care va aplica sancţiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective.

25. De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 96/2006, calitatea de deputat sau de senator încetează în caz de incompatibilitate. Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 stabilesc că încetarea mandatului de deputat sau de senator cauzată de incompatibilitate are loc: a) la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte; b) la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate; c) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea; d) la expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, de la data luării la cunoştinţă a raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, dacă în acest termen deputatul sau senatorul nu a contestat raportul la instanţa de contencios administrativ. Luarea la cunoştinţă se face prin comunicarea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză ori, în cazul în care refuză primirea, prin anunţul făcut de preşedintele de şedinţă în plenul Camerei din care face parte. În fine, prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 stabilesc că, în cazurile prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) şi d) din lege, preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

26. În cauză, Curtea a observat că această procedură a fost finalizată prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7 din 9 februarie 2015 privind vacantarea unui loc de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2015.

27. În aceste condiţii, în absenţa unei dispoziţii legale exprese care să instituie temeiul răspunderii contravenţionale a deputaţilor şi senatorilor, Curtea a constatat că prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu au aplicabilitate în cazul acestora. Prin urmare, întrucât criticile de neconstituţionalitate vizează aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii, operaţiuni care excedează controlului de constituţionalitate, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată.

28. În plus, în lumina considerentelor expuse mai sus, Curtea a precizat că dispoziţiile constituţionale referitoare la imunitatea parlamentară nu au incidenţă în cauză. Astfel, instituţia imunităţii parlamentare este reglementată atât sub forma imunităţii pentru opinii, fiind general admis faptul că niciun parlamentar nu poate să fie urmărit, civil sau penal, pentru declaraţiile făcute şi voturile exprimate în exerciţiul mandatului, cât şi a imunităţii materiale, denumită şi imunitate relativă, neprofesională sau inviolabilitate, fiind admis, de regulă, că un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmărit în materie penală, fără autorizarea Camerei din care face parte. Reglementarea constituţională a imunităţii parlamentare este justificată de necesitatea protecţiei mandatului parlamentar, ca garanţie a înfăptuirii prerogativelor constituţionale şi, totodată, o condiţie a funcţionării statului de drept. În activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie şi acţiune, astfel încât să îşi exercite mandatul în mod eficient. Instituţia imunităţii parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul faţă de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei sale, fiindu-i astfel asigurate independenţa, libertatea şi siguranţa în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi legilor (a se vedea în acest sens Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011).

29. Curtea a reamintit, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 63 din 2 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 9 aprilie 1997), că imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv, ci are caracter imperativ, fiind o garanţie constituţională a mandatului reprezentativ, deci a opţiunii electoratului prin votul căruia acest mandat a fost încredinţat. În acelaşi timp, potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Rezultă că imunitatea parlamentară, fiind o situaţie de excepţie de la dreptul comun, trebuie să opereze doar ca o măsură de protecţie a mandatului deputatului sau senatorului, iar nu în aşa fel încât, în realitate, să constituie un privilegiu al persoanelor ce deţin această funcţie electivă.

30. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 132 din 10 martie 2016, citată mai sus, îşi păstrează valabilitatea şi în cauzele de faţă.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Cosmin Necula în Dosarul nr. 3.125/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Nicolae-Ciprian Nica în Dosarul nr. 3.126/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia civilă şi de Daniel Florea în Dosarul nr. 5.531/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 625 din data de 16 august 2016