HOTĂRÂRE nr. 336 din 4 mai 2016 privind transmiterea unei părţi dintr-un imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Bucureşti
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (11 şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)După preluare, partea de imobil transmisă potrivit alin. (1) se va utiliza cu destinaţia de locuinţe.
Art. 2
În cazul în care nu se respectă destinaţia părţii de imobil prevăzută la art. 1 alin. (2), aceasta revine în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 3
Predarea-preluarea părţii de imobil transmise potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4
Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi împreună cu Ministerul Finanţelor Publice va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Mihnea Ioan Motoc

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părţi dintr-un imobil care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Bucureşti

Nr. MFP

Codul de clasificaţie

Denumirea bunului imobil care face obiectul actului normativ

Adresa/Carte funciară/Nr. cadastral

Elemente-cadru de descriere tehnică

Valoarea de inventar totală a bunului din care se transmite partea de imobil care face obiectul transmiterii

(lei)

Valoarea părţii bunului care se transmite

(lei)

Valoarea părţii bunului care nu se transmite

(lei)

Persoana juridică de la care se transmite imobilul/CUI

Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI

106.820 parţial

8.19.01

Imobil 2700 - parţial

Municipiul Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 7B

CF 227671

Nr. cad. 227671

1. Construcţii:

Pavilionul V

- Suprafaţă construită - 385 mp

- Suprafaţă desfăşurată - 385 mp

- Valoare contabilă - 1.189,70 lei

2. Amenajări la terenuri:

- Împrejmuire din plăci beton -27 ml

- Valoare contabilă - 310,50 lei

3. Suprafaţa terenului - 0,1535 ha

- Valoare contabilă - 89.765,02 lei

44.379.658

91.265,22

44.288.392,78

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

CUI - 4183229

Municipiul Bucureşti

CUI - 4267117

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 357 din data de 10 mai 2016