Având în vedere prevederile art. 173 alin. (5), art. 226, 230 şi art. 266 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Art. 2
(1)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, al căror plafon este prevăzut pentru anulare de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor.
(2)Creanţele fiscale restante reprezintă suma totală a obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate de către un debitor.
(3)Deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, somaţiile şi titlurile executorii se vor emite, potrivit prezentului ordin, după aplicarea prevederilor alin. (1).
Art. 3
(1)Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
(2)La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.289/2010 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 12 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi organele fiscale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mihai Gogancea-Vătăşoiu

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 912 din data de 9 decembrie 2015