DECIZIE nr. 370 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Balint în Dosarul nr. 23.888/3/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 747D/2013 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, domnul Ionuţ-Cristian Mirea-Buturugă, consilier juridic cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente. Acesta solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că nu se poate susţine existenţa unei discriminări rezultată din schimbarea competenţei materiale a instanţei, întrucât norma legală criticată se aplică în mod uniform tuturor destinatarilor acesteia, inclusiv autorului prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Consideră că nu sunt nesocotite nici prevederile din Legea fundamentală invocate în motivarea criticii de neconstituţionalitate, fiind asigurată apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, indiferent de izvorul acestora, precizând că autorul excepţiei nu a fost împiedicat să îşi exercite drepturile procesuale. În opinia sa, nu se poate reţine pretinsa lipsă de imparţialitate a instanţelor şi, în plus, textul de lege criticat nu aduce atingere independenţei judecătorilor. Depune la dosar concluzii scrise în sprijinul celor susţinute.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale la care autorul acesteia îşi raportează critica.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Decizia civilă nr. 3.863 din 3 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 23.888/3/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Balint într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de aceasta împotriva sentinţei pronunţate cu privire la legalitatea unor acte administrative, contestate pe calea contenciosului administrativ.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza prevederilor de lege criticate, se ajunge la un conflict de competenţă materială, întrucât aceeaşi instanţă - în speţă Curtea de Apel Bucureşti - ajunge să judece de două ori acelaşi dosar, fond şi recurs, contrar competenţelor acordate de dreptul comun.
7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că stabilirea normelor privind desfăşurarea procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi reglementarea competenţei şi a căilor de atac sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului. Acesta poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite, iar în speţă nu se poate aprecia că i se încalcă recurentei dreptul de acces liber la justiţie prin soluţionarea căii de atac de către aceeaşi instanţă care a judecat şi fondul, din moment ce completul de judecată care soluţionează recursul are compunerea prevăzută de lege pentru această cale de atac, respectiv 3 judecători, printre care nu se numără cel care a judecat cauza pe fond.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Avocatul Poporului apreciază că critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, textele de lege criticate fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul conţinut: "(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. (...)
(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece."
13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele prevederi din Constituţie: art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textele de lege ce formează obiectul acesteia stabilesc că recursurile aflate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care, potrivit acestei legi, intră în competenţa de soluţionare a curţilor de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanţe devenite competente să le judece. Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât aceeaşi instanţă ajunge să judece de două ori acelaşi dosar, atât în fond, cât şi în recurs, "derogând de la normele de competenţă de drept comun".
15. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat dispoziţii legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziţii care vizau acelaşi tip de măsuri ca şi cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii menţionate şi care, potrivit acesteia, erau de competenţa curţilor de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanţele menţionate, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei.
16. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
17. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, acesta nu constituie un fine de neconstituţionalitate, întrucât judecata va fi se realizează în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.
18. Curtea a mai reţinut, totodată, că dispoziţiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului, remarcând, în acelaşi timp, că cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.
19. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea prin mai multe alte decizii, având acelaşi obiect, dintre acestea putând fi menţionate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, Decizia nr. 447 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.
20. Textele de lege criticate în cauza de faţă au un conţinut normativ similar şi sunt deduse controlului de constituţionalitate prin prisma aceloraşi critici ca cele prin raportare la care Curtea a pronunţat decizia menţionată. Pentru identitate de raţiune, în cauza de faţă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
21. De altfel, Curtea observă că din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013 rezultă că raţiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti. Măsurile reglementate prin acestea au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanţelor civile, cu finalitatea aplicării în condiţii optime a dispoziţiilor noii reglementări procesual civile.
22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Balint în Dosarul nr. 23.888/3/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Pentru magistrat-asistent

Valentina Bărbăţeanu

semnează,

în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 601 din data de 12 august 2014