ORDIN nr. 2108 din 12 august 2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
1.451/2015
privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.
520/2013
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.
1.451/2015
privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienilor în insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 3 iulie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.
La articolul 7, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) În situaţia în care există fapte înscrise în cazier, pot fi depuse documente justificative din care să rezulte motivele care au stat la baza înscrierii în cazier a menţiunilor şi comisia va analiza, iar în cazul în care faptele respective nu sunt imputabile practicianului în insolvenţă, oferta nu va fi respinsă pentru acest motiv.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi pentru situaţia prevăzută la art. 16 alin. (3) lit. g)."
2.
La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Comisia de agreare şi selecţie declară respinse ofertele care nu au întrunit un punctaj minim de 30 de puncte."
3.
În anexa nr. 2, la punctul II, subpunctul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"5. o declaraţie pe propria răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal calificat şi de specialitate afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili: la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte, de la pagina ..... la pagina .....;"
4.
În anexa nr. 5, la rândul al doilea, prima coloană din tabel se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Declaraţia pe proprie răspundere în ceea ce priveşte numărul de personal calificat şi de specialitate afectat procedurii, inclusiv practicieni în insolvenţă compatibili: la această declaraţie va fi ataşată câte o prezentare a fiecărei persoane şi dovada că are încheiat un contract de muncă, de colaborare sau că există un raport juridic cu ofertantul, pentru fiecare persoană în parte:
- mai mult de 10 persoane:
- mai puţin de 10 persoane:"
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Gelu-Ştefan Diaconu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 635 din data de 20 august 2015