DECIZIE nr. 11 din 26 septembrie 2015 privind aprobarea calendarului electoral pentru alegerea organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România la nivel local şi naţional pentru mandatul 2015-2019
În temeiul art. 526 alin. (1), art. 534 şi 556 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, precum şi al art. 33, 75 şi 126 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat prin Decizia Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă următoarea decizie:
Art. 1
Se aprobă calendarul electoral pentru alegerea organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentişti din România la nivel local şi naţional pentru mandatul 2015-2019 după cum urmează:
A)Prima şedinţă a comisiilor electorale ale colegiilor teritoriale şi comunicarea componenţei acestora către Comisia Electorală Centrală: 12-16 noiembrie 2015.
B)La nivel local:
1.depunerea candidaturilor pentru funcţiile eligibile din cadrul consiliului colegiului teritorial, al Adunării generale naţionale şi, acolo unde este cazul, al comisiei de cenzori: 22-23 noiembrie 2015;
2.termen final comunicare admitere sau respingere candidatură: 23 noiembrie 2015, respectiv 24 noiembrie 2015;
3.publicarea listelor finale cu candidaturile depuse: 28 noiembrie 2015;
4.desfăşurarea turului I de alegeri: 2 decembrie 2015;
5.desfăşurarea, acolo unde este cazul, a turului II de alegeri: 5 decembrie 2015;
6.depunerea candidaturilor pentru funcţiile din biroul consiliului: 9 decembrie 2015;
7.desfăşurarea alegerilor pentru funcţiile din biroul consiliului şi desemnarea reprezentantului în Consiliul naţional: 9 decembrie 2015.
C)La nivel naţional:
1.depunerea candidaturilor pentru funcţiile din Biroul executiv naţional la Comisia Electorală Centrală: 3-4 decembrie 2015;
2.termen final comunicare admitere sau respingere candidatură: 4 decembrie 2015, respectiv 5 decembrie 2015;
3.publicarea listelor finale cu candidaturile depuse: 8 decembrie 2015;
4.desfăşurarea turului I de alegeri la nivel naţional: 12 decembrie 2015;
5.desfăşurarea, dacă este cazul, a turului II de alegeri la nivel naţional: 19 decembrie 2015.
Art. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România,

Ecaterina Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 791 din data de 23 octombrie 2015