RAPORT nr. 19098 din 24 noiembrie 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Naţională pentru Progresul României - Organizaţia Judeţeană Galaţi
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 28 septembrie - 2 octombrie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Uniunii Naţionale pentru Progresul României - Organizaţia Judeţeană Galaţi pentru anul 2014,
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Uniunii Naţionale pentru Progresul României - Organizaţia Judeţeană Galaţi au totalizat 56.985,00 lei şi au fost obţinute exclusiv din cotizaţiile membrilor de partid.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 916 din data de 10 decembrie 2015