ORDIN nr. 5397 din 5 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011
În baza prevederilor art. 242 şi 243 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
Art. I
Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământului preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Formarea continuă se realizează în principal prin:
a) programe şi activităţi de perfecţionare a pregătirii ştiinţifice, psihopedagogice şi didactice;
b) programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării şi evaluării învăţământului;
c) cursuri de pregătire şi susţinerea examenelor de obţinere a gradelor didactice II şi I; gradele didactice pot fi obţinute la una dintre specializările înscrise pe diploma/diplomele pe care candidatul o/le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, denumit în continuare Centralizator;
d) programe de conversie profesională;
e) studii corespunzătoare unei specializări din alt domeniu de licenţă."
2.La articolul 7 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) perioada de suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, conform prevederilor legale în vigoare, nu se consideră vechime la catedră, ci doar vechime în învăţământ; în această perioadă nu se efectuează inspecţii curente/speciale şi nu se susţin probe de examen;"
3.La articolul 9, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Specializările absolvenţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, care se înscriu la examenul pentru obţinerea gradelor didactice II şi I, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată, trebuie să se regăsească atât în Centralizator, în vigoare în anul şcolar respectiv, cât şi în hotărârile Guvernului privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior, emise după data de 17 decembrie 1993, care cuprind specializările autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, precum şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate. Fiecare absolvent cu studii universitare care a început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, republicată, trebuie tratat individual raportat la conţinutul hotărârii Guvernului valabile la momentul înscrierii la facultate.
(5) Lista cuprinzând hotărârile Guvernului privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior poate fi consultată pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale www.edu.ro"
4.Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10
(1) Inspecţiile şcolare curente, conform art. 242 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi programate după cum urmează:
a) prima dintre cele două inspecţii curente se va programa, la solicitarea cadrelor didactice, în anul şcolar premergător înscrierii pentru susţinerea gradului didactic II, pe baza unei cereri;
b) a doua inspecţie curentă se va programa în intervalul de la înscriere până la susţinerea inspecţiei speciale.
(2) Pentru profesorii documentarişti încadraţi în centrele de documentare şi informare procedura de desfăşurare a inspecţiilor curente şi speciale pentru acordarea gradului didactic II este prevăzută în anexa 1 la prezenta metodologie.
(3) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecţiile curente se efectuează de inspectorii şcolari de specialitate de la inspectoratele şcolare sau de către cadre didactice din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, prin delegare de atribuţii.
(4) Cadrele didactice care efectuează inspecţiile curente trebuie să aibă cel puţin gradul didactic II şi specializarea identică cu cea în care candidatul îşi susţine inspecţia curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, conform legislaţiei în vigoare.
(5) Pentru personalul didactic din palate şi cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Naţional al Copiilor, inspecţiile curente se efectuează de către inspectori şcolari de specialitate/inspectorul şcolar responsabil cu activitatea extraşcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, prin delegare de atribuţii.
(6) Inspecţiile curente constau în asistenţa şi evaluarea a 4 activităţi didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislaţiei în vigoare. În situaţia în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislaţiei în vigoare, inspecţia curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul şcolar respectiv.
(7) Fişa de evaluare a activităţii didactice în cadrul inspecţiilor curente este prevăzută în anexa 2 la prezenta metodologie.
(8) La inspecţiile curente se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 3 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ, în aceeaşi zi în care se desfăşoară inspecţia.
(9) Pentru profesorii documentarişti, după efectuarea inspecţiilor curente şi speciale, se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 4 la prezenta metodologie.
(10) Calificativul minim de promovare la inspecţia curentă este «bine». Calificativul acordat la inspecţiile curente nu poate fi contestat.
(11) Inspecţiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani şcolari de activitate didactică împliniţi la data finalizării examenului de acordare a gradului didactic II.
(12) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea şi evidenţa efectuării inspecţiilor şcolare curente revine inspectoratelor şcolare, prin inspectorii şcolari pentru dezvoltarea resurselor umane şi prin inspectorii de specialitate."
5.La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Înscrierea pentru acordarea gradului didactic II se face în perioada 1-31 octombrie. Candidatul depune la conducerea unităţii de învăţământ dosarul de înscriere, care conţine următoarele documente:
a) fişa de înscriere completată, confirmată de conducerea şcolii, conform anexei 5 la prezenta metodologie;
b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui - după caz;
c) copii legalizate ale diplomelor de studii, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;
d) copia de pe certificatul de acordare a definitivării în învăţământ, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea şcolii; în cazul schimbării specialităţii faţă de examenul de definitivare în învăţământ, se vor depune în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea şcolii, diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru noua specializare;
e) dovada privind calificativele acordate la evaluările anuale din ultimii 2 ani şcolari;
f) dovada privind calificativele acordate la inspecţiile şcolare din ultimii 2 ani şcolari;
g) recomandare scrisă asupra activităţii candidatului din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ unde este încadrat;
h) copia de pe autorizaţia de funcţionare provizorie/acreditarea şcolii, pentru cadrele didactice care funcţionează în unităţile de învăţământ particular."
6.Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17
(1) Componenţa comisiei de examinare la testul din metodica specialităţii şi la proba orală din cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic II este următoarea:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, proveniţi din catedra de metodica specialităţii sau pedagogie;
b) membri examinatori:
- profesori universitari, conferenţiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea la care candidaţii susţin testul din metodica specialităţii;
- profesori universitari, conferenţiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea pedagogie.
(2) Prin excepţie, pentru educatori/educatoare, învăţători/învăţătoare, institutori, profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar, maiştri-instructori, antrenori şi alte categorii de cadre didactice cu studii medii din învăţământul de masă şi învăţământul special, în comisia pentru obţinerea gradului didactic II pot fi numite şi cadre didactice având specialitatea în care candidaţii susţin examenul sau, după caz, limba română, matematică, pedagogie, psihopedagogie, psihologie, psihopedagogie specială şi care au gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor.
(3) Pentru testul din metodica specialităţii vor fi 2 examinatori. Preşedintele poate fi şi examinator la specialitatea sa.
(4) Pentru învăţători, educatoare, institutori, profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar, numărul profesorilor examinatori la testul din metodica specialităţii se stabileşte în funcţie de numărul disciplinelor aferente testului (4 sau 6 membri).
(5) Componenţa comisiilor de examinare se propune de centrele de perfecţionare şi se înaintează spre aprobare Ministerului Educaţiei Naţionale până la data de 1 iunie a fiecărui an, conform anexei 51 la prezenta metodologie."
7.Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) Subiectele pentru probele de examen pentru obţinerea gradelor didactice, inclusiv pentru colocviul de admitere, se stabilesc în plenul comisiei de examinare, pe baza unei tematici şi bibliografii din programele în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(2) Pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul primar şi preşcolar, probele prevăzute la art. 242 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constau în:
a) pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar din învăţământul de masă, din unităţile şcolare cu limba de predare română:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române, metodica predării matematicii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
b) pentru educatoare/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar din învăţământul de masă, din unităţile preşcolare cu predare în limba română:
1. proba scrisă: metodica predării limbii române şi literaturii pentru copii, metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
c) pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar din învăţământul de masă, din unităţile şcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române şi universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum şi metodica predării matematicii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
d) pentru educatoare/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar din învăţământul de masă, din unităţile preşcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române şi universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum şi metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
e) pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul special - nivel primar din unităţile şcolare cu limba de predare română:
1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
sau:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române şi metodica predării matematicii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
f) pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul special - nivel preşcolar din unităţile preşcolare cu limba de predare română:
1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
sau:
1. proba scrisă: metodica predării limbii române şi literaturii pentru copii, metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
g) pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul special - nivel primar din unităţile şcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor:
1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
sau:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române la clasele cu predare în limbile minorităţilor, metodica predării limbii materne, precum şi metodica predării matematicii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
h) pentru cadrele didactice încadrate în învăţământul special - nivel preşcolar din unităţile preşcolare cu limba de predare în una dintre limbile minorităţilor:
1. proba scrisă: metodica predării psihopedagogiei speciale;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională;
sau:
1. proba scrisă: metodica predării limbii şi literaturii române şi universale pentru copii, metodica predării limbii materne, precum şi metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii;
2. proba orală: pedagogie şi elemente de psihologie şi de sociologie educaţională.
(3) Perioada de susţinere a probelor scrise şi orale pentru toate categoriile de cadre didactice este ultima săptămână din luna august. Unităţile de învăţământ - centre de perfecţionare vor stabili şi vor afişa anual în această perioadă graficul desfăşurării probelor de examen.
(4) Membrii comisiei de examinare se întrunesc cu cel puţin o oră înaintea desfăşurării testului din metodica specialităţii şi propun minimum 3 variante de subiecte.
(5) Preşedintele comisiei de examinare extrage o variantă de subiecte dintre cele 3 propuse, care va constitui subiectul de examen pentru toţi candidaţii de aceeaşi specializare şi din aceeaşi categorie de personal didactic. Celelalte două variante rămase sunt considerate variante de rezervă.
(6) Varianta extrasă este multiplicată într-un număr de exemplare egal cu numărul candidaţilor la examen. Acestea sunt închise în plicuri pe care se aplică ştampila facultăţii/departamentului/unităţii de învăţământ şi pe care se scrie ora la care vor fi desfăcute. Plicurile sunt preluate de către profesorii asistenţi responsabili de sală şi transmise în fiecare sală de examen.
(7) Baremul de evaluare va fi afişat imediat după încheierea probei."
8.Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 23
(1) Pentru promovarea examenului de acordare a gradului didactic II, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 8 (opt) la testul din metodica specialităţii şi, respectiv, la proba orală de pedagogie. Candidaţii care nu obţin nota minimă la o probă nu se pot prezenta la probele următoare.
(2) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este media aritmetică a notei de la proba scrisă şi a notei de la proba orală.
(3) Media generală de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este de cel puţin 8 (opt).
(4) Candidaţii declaraţi respinşi la examenul de acordare a gradului didactic II se pot reînscrie pentru susţinerea examenului prin depunerea unui nou dosar de înscriere şi cu parcurgerea tuturor etapelor precizate în prezenta metodologie.
(5) Candidaţii înscrişi la examenul pentru acordarea gradului didactic II, care nu au putut susţine testul din metodica specialităţii şi/sau proba orală de examen datorită unor motive obiective, susţinute cu documente, şi au fost declaraţi neprezentaţi, pot solicita aprobarea pentru susţinerea acestor probe în sesiunea următoare, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Aprobarea se poate acorda în condiţiile refacerii inspecţiei speciale.
(6) Inspectoratele şcolare, prin inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane, vor informa instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare cu privire la aprobarea/neaprobarea amânării susţinerii probelor."
9.La articolul 24, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic II, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în termen de 15 zile de la încheierea examenului, tabelele nominale cu candidaţii admişi, întocmite după situaţia extrasă din cataloagele de examen, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 7 la prezenta metodologie, cât şi în format electronic (Excel). Acestea vor fi însoţite de:
a) subiectele de la testul din metodica specialităţii şi baremul de corectare, cu specificarea programelor de examen din care au fost elaborate subiectele;
b) o informare sintetică privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului, precum şi situaţia privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic II, respectiv admişi, respinşi, neprezentaţi (centralizator pe specializări), conform anexei 71 la prezenta metodologie;
c) propuneri pentru optimizarea activităţii de perfecţionare prin acordarea gradului didactic II.
(2) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic II se face de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin ordin al ministrului, pe baza documentelor primite de la centrele de perfecţionare."
10.La articolul 28, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru aprobarea înscrierii la examenul de obţinere a gradului didactic I, candidatul trebuie să se remarce prin prestaţii didactice de calitate, prin competenţă didactică de înalt nivel, dovedită prin rezultatele obţinute în procesul de învăţământ, prin preocupări şi realizări de cercetare şi inovare a procesului de învăţământ, prin iniţiativă şi responsabilitate în dezvoltarea culturii calităţii în organizaţia şcolară, prin conduită etică şi deontologică ireproşabilă."
11.Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 29
(1) Inspecţiile şcolare curente, conform art. 242 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi programate după cum urmează:
a) prima dintre cele două inspecţii curente se va programa, la solicitarea cadrelor didactice, în anul şcolar premergător înscrierii pentru susţinerea gradului didactic I;
b) a doua inspecţie curentă se va programa în intervalul de la înscriere până la susţinerea inspecţiei speciale;
c) candidaţii care au obţinut media 10,00 la examenul de acordare a gradului didactic II au dreptul de a susţine inspecţia curentă I în perioada de înscriere la gradul didactic I.
(2) Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale şi doresc să se înscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic I vor depune la conducerea unităţii de învăţământ o cerere în perioada octombrie-noiembrie a anului premergător depunerii dosarului de înscriere.
(3) Conducerile unităţilor de învăţământ vor înainta cererile către inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, unde vor fi supuse validării consiliului de administraţie.
(4) Pentru toate categoriile de personal didactic, inspecţiile curente se efectuează de inspectorii şcolari de specialitate de la inspectoratele şcolare sau, prin delegare, de către cadre didactice din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar. Cadrele didactice care efectuează inspecţiile curente trebuie să aibă gradul didactic I şi aceeaşi specializare cu aceea în care candidatul îşi susţine inspecţia curentă sau să poată preda specializarea celui inspectat, potrivit legislaţiei în vigoare.
(5) Pentru personalul didactic din palate şi cluburi ale copiilor, inclusiv pentru Palatul Naţional al Copiilor, inspecţiile curente se efectuează de către inspectori şcolari de specialitate/inspectorul şcolar responsabil cu activitatea extraşcolară sau de către cadre didactice din corpul de metodişti ai inspectoratului şcolar, prin delegare de atribuţii.
(6) Inspecţiile curente constau în asistenţa şi evaluarea a 4 activităţi didactice la una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau la specializarea/specializările pe care cadrul didactic o/le poate preda conform legislaţiei în vigoare. În situaţia în care candidatul este încadrat pe una dintre specializările de pe diplomă/diplome sau pe una dintre specializările pe care o poate preda conform legislaţiei în vigoare, inspecţia curentă se efectuează la specializarea pe care cadrul didactic este încadrat în anul şcolar respectiv.
(7) Fişa de evaluare a activităţii didactice în cadrul inspecţiilor curente este prevăzută în anexa 8 la prezenta metodologie.
(8) Pentru profesorii documentarişti, fişa de evaluare a activităţii didactice în cadrul inspecţiilor curente este prevăzută în anexa 9 la prezenta metodologie.
(9) La inspecţiile curente se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 10 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ.
(10) Calificativul de promovare la inspecţia curentă este «foarte bine». Inspecţiile curente promovate sunt valabile în ultimii 4 ani şcolari de activitate didactică calculaţi la data finalizării examenului. Calificativul acordat la inspecţiile curente nu poate fi contestat.
(11) Răspunderea pentru planificarea, monitorizarea şi evidenţa efectuării inspecţiilor şcolare curente revine inspectoratelor şcolare, prin inspectorii şcolari pentru dezvoltarea resurselor umane şi prin inspectorii de specialitate."
12.La articolul 30 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui - după caz;"
13.La articolul 30 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins:
"b1) copii legalizate ale diplomelor de studii, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;"
14.La articolul 31 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) directorii unităţilor de învăţământ vor transmite inspectoratelor şcolare, până la data de 7 iunie a fiecărui an, rapoartele scrise de inspecţii curente, în copie autentificată prin ştampila şi semnătura conducătorului unităţii şcolare în care s-a efectuat inspecţia; fiecare raport scris va fi însoţit de documente din care să rezulte vechimea la catedră a cadrului didactic şi calificativele anuale pentru ultimii 3 ani şcolari."
15.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 34
(1) Colocviul de admitere se susţine pe baza unei tematici şi a unei bibliografii, aprobate anual de fiecare centru de perfecţionare abilitat de Ministerul Educaţiei Naţionale, din programele în vigoare - aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale pentru fiecare specialitate în parte. Tematica va fi alcătuită, în mod echilibrat, din două arii tematice, respectiv:
a) teme privind metodologia cercetării pedagogice şi tehnica elaborării unei lucrări metodico-ştiinţifice;
b) teme privind domeniul de specialitate şi didactica acestuia.
(2) Evaluarea la colocviul de admitere la gradul didactic I se face prin calificative, respectiv admis/respins. Rezultatele colocviului de admitere nu pot fi contestate.
(3) Candidaţii declaraţi respinşi la colocviul de admitere se pot reînscrie pentru susţinerea examenului în anul şcolar următor. Reînscrierea se face prin depunerea unui nou dosar şi parcurgerea tuturor etapelor precizate în prezenta metodologie.
(4) Candidaţii care nu s-au prezentat la colocviul de admitere datorită unor motive obiective, susţinute cu documente, şi au fost declaraţi neprezentaţi se pot prezenta pentru susţinerea acestei probe a examenului în sesiunea imediat următoare, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti.
(5) Componenţa comisiilor pentru colocviul de admitere la gradul didactic I, pe funcţii didactice, este următoarea:
a) pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare:
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidaţii susţin examenul, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială sau de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare ori a finalizat studii de doctorat în ştiinţele educaţiei;
b) pentru profesorii cu specialitatea pedagogie:
- 2 profesori universitari, conferenţiari universitari sau lectori universitari doctori, având specialitatea pedagogie;
c) pentru educatoare/învăţători/institutori şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar:
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor ori un profesor cu gradul didactic I, având specializarea care corespunde disciplinelor din planul de învăţământ al specializării de licenţă pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială sau continuă a personalului didactic din învăţământul primar şi preşcolar;
d) pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare-institutor în învăţământul special:
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
- un profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea psihopedagogie specială sau un profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă a predat discipline ştiinţifice sau metodice din domeniul învăţământului special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
e) pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre medicale cu studii medii:
- un cadru didactic universitar având specialitatea în care candidatul susţine examenul, respectiv profesor, conferenţiar, lector doctor, sau un inspector de la inspectoratul şcolar, cu gradul didactic I, având specialitatea în domeniul de specializare în care candidaţii susţin examenul ori pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
- un cadru didactic metodist cu gradul didactic I în specialitatea candidatului.
(6) Componenţa comisiilor pentru colocviul de admitere la gradul didactic I se stabileşte de către instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare şi se aprobă de către conducerile acestora."
16.La articolul 35, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Lucrarea metodico-ştiinţifică se elaborează sub îndrumarea unui conducător ştiinţific desemnat de instituţia de învăţământ - centru de perfecţionare care organizează examenul. Conducătorul ştiinţific poate fi:
a) pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau având specialitatea în care candidaţii susţin examenul, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice în domeniul respectiv de specializare sau a finalizat studii de doctorat în ştiinţele educaţiei;
b) pentru educatoare/învăţători şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, profesor din învăţământul liceal cu gradul didactic I, având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie sau având specialitatea corespunzătoare disciplinelor din planul de învăţământ al specializării de licenţă pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul primar sau preşcolar;
c) pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare/institutori din învăţământul special: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, ori un profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, care predă în învăţământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
d) pentru maiştri-instructori, antrenori şi didactice medicale cu studii medii: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidaţii susţin examenul ori o specializare din acelaşi domeniu, sau un profesor din învăţământul liceal cu gradul didactic I, cu studii superioare în domeniul de specializare în care candidaţii susţin examenul ori pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie."
17.La articolul 36, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice se desfăşoară în aceeaşi zi, în prezenţa unei comisii de examinare alcătuite din preşedinte şi 2 membri, potrivit precizărilor menţionate în prezenta metodologie. Componenţa comisiilor pentru efectuarea inspecţiei speciale şi pentru susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice se propune de către conducerea instituţiei de învăţământ - centru de perfecţionare care organizează examenul şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru aprobare, propunerile de comisii vor fi înaintate Ministerului Educaţiei Naţionale până la data de 20 septembrie a anului şcolar în care se efectuează inspecţia specială, conform anexei 111 la prezenta metodologie."
18.Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 37
Componenţa comisiei de examinare pentru inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, pe categorii de personal didactic, este următoarea:
1. pentru profesori din învăţământul de masă şi învăţământul special, antrenori şi cadre medicale cu studii superioare:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie;
b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist, cu delegaţie, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială şi lucrarea metodico-ştiinţifică, precum şi gradul didactic I în învăţământul preuniversitar sau funcţia didactică de cel puţin lector universitar doctor în domeniul respectiv de specializare;
2. pentru educatoare/învăţători şi profesori pentru învăţământul preşcolar/primar:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor ori profesor din învăţământul preuniversitar, având gradul didactic I, având specialitatea în care candidatul susţine lucrarea metodico-ştiinţifică sau având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie, dacă a desfăşurat activităţi de formare iniţială ori de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar;
b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar;
3. pentru învăţători-educatori, învăţători, învăţători itineranţi, institutori şi educatoare/institutori în învăţământul special:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea pedagogie sau psihopedagogie specială, ori profesor cu gradul didactic I, având specializarea pedagogie sau psihopedagogie specială, dacă predă în învăţământul special ori a participat ca formator în cadrul programelor de perfecţionare/formare continuă a personalului didactic din învăţământul special;
b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar;
4. pentru maiştri-instructori, antrenori şi cadre didactice medicale cu studii medii:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială ori având specialitatea pedagogie, psihopedagogie, psihopedagogie specială, psihologie, sau profesor cu gradul didactic I, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială;
b) conducătorul ştiinţific al lucrării metodico-ştiinţifice;
c) un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau un cadru didactic metodist de specialitate, cu delegaţie, având gradul didactic I în învăţământul preuniversitar."
19.La articolul 40, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În caz de nepromovare, examenul pentru obţinerea gradului didactic I poate fi reluat după un interval de cel puţin 2 ani şcolari, prin depunerea unui dosar de înscriere şi parcurgerea tuturor etapelor."
20.La articolul 41, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1) Pentru validarea rezultatelor examenului de acordare a gradului didactic I, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, până la data de 1 iulie a anului şcolar în care s-au desfăşurat inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice, tabelele nominale cu candidaţii admişi, în două exemplare, atât pe suport hârtie, potrivit modelului prevăzut în anexa 17 la prezenta metodologie, cât şi în format electronic (EXCEL). Acestea vor fi însoţite de o informare sintetică privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului, de situaţia privind rezultatele examenului pentru acordarea gradului didactic I, respectiv admişi, respinşi, neprezentaţi (centralizator pe specializări), conform anexei 71 la prezenta metodologie, precum şi de propuneri pentru optimizarea activităţii de perfecţionare prin acordarea gradului didactic I.
(2) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I se face de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin ordin al ministrului, pe baza documentelor transmise de centrele de perfecţionare."
21.Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 42
(1) Personalul didactic încadrat în învăţământul preuniversitar care a obţinut titlul ştiinţific de doctor şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, poate solicita acordarea gradului didactic I în următoarele condiţii:
a) a obţinut definitivarea în învăţământ;
b) a obţinut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii;
c) a susţinut o inspecţie curentă la care a obţinut calificativul «foarte bine».
(2) În acest scop, candidatul va depune la inspectoratul şcolar un dosar cuprinzând următoarele documente:
a) cerere adresată conducerii inspectoratului şcolar;
b) copie conformă cu originalul a certificatului de naştere şi, după caz, copii conforme cu originalul ale documentelor care atestă schimbarea numelui;
c) copie legalizată a diplomei de doctor;
d) copie legalizată a diplomei de studii, însoţită de foaia matricolă/suplimentul la diplomă;
e) document legalizat din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile legale privind pregătirea psihopedagogică şi metodică;
f) copie legalizată a certificatului/adeverinţei privind obţinerea definitivării în învăţământ;
g) document/decizie de repartizare emisă de inspectoratul şcolar din care să rezulte încadrarea în învăţământul preuniversitar, în original sau copie conformă cu originalul, după caz;
h) adeverinţe conforme cu originalul privind calificativul anual pentru fiecare din ultimii 2 ani de activitate la catedră;
i) copie conformă cu originalul a procesului-verbal încheiat în urma efectuării inspecţiei curente, din registrul de procese-verbale al unităţii şcolare.
(3) Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane supune spre aprobare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar dosarele candidaţilor.
(4) Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane transmite instituţiilor de învăţământ superior - centre de perfecţionare dosarele candidaţilor aprobate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar."
22.Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 43
(1) Instituţiile de învăţământ superior - centre de perfecţionare înregistrează dosarele candidaţilor în propriile documente de evidenţă şi transmit spre aprobare Ministerului Educaţiei Naţionale propunerile de comisii pentru efectuarea inspecţiei speciale.
(2) Propunerile de comisii vor fi trimise spre aprobare separat, pentru fiecare candidat, însoţite de documentele menţionate la art. 42 alin. (2) lit. b)-i).
(3) Instituţiile de învăţământ superior - centre de perfecţionare păstrează dosarul pentru fiecare candidat în copie conformă cu originalul.
(4) Comisiile au următoarea componenţă:
a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau cu specialitatea pedagogie;
b) membru: un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau din Ministerul Educaţiei Naţionale ori un cadru didactic metodist cu delegaţie, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială, precum şi gradul didactic I în învăţământul preuniversitar, sau un cadru didactic cu titlul ştiinţific de doctor în domeniul corespunzător specializării candidatului.
(5) Modificarea componenţei comisiei se poate realiza în cazuri bine justificate, numai cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale."
23.Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 44
(1) Inspecţia specială de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se efectuează în perioada 1 octombrie - 5 iunie a anului şcolar, în unitatea de învăţământ în care candidatul este încadrat sau, cu avizul inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane şi al directorului unităţii şcolare respective, într-o altă unitate.
(2) Inspecţia specială se desfăşoară la 4 activităţi didactice în prezenţa comisiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
(3) La inspecţia specială se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 14 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ unde se desfăşoară inspecţia.
(4) Inspecţia specială nu poate fi efectuată în perioada concediului de creştere a copilului şi a concediului fără plată.
(5) La inspecţia specială poate asista directorul unităţii de învăţământ. Acesta poate să facă observaţii şi aprecieri privind activităţile didactice asistate, dar nu acordă notă.
(6) Activitatea cadrului didactic se evaluează de fiecare membru al comisiei. Media aritmetică a notelor acordate de către aceştia reprezintă nota la inspecţie.
(7) Nota minimă de promovare a inspecţiei speciale este 9 (nouă).
(8) Candidaţii care nu au primit nota minimă se consideră respinşi şi pot relua examenul de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în anul şcolar următor.
(9) Nota acordată la inspecţia specială nu poate fi contestată.
(10) Validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se face de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin ordin al ministrului, după transmiterea de către centrele de perfecţionare a raportului de inspecţie specială consemnat în registrul de procese-verbale al unităţii şcolare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de directorul unităţii de învăţământ în care s-a desfăşurat inspecţia.
(11) Ordinul ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se eliberează individual şi reprezintă documentul în baza căruia titularul beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I.
(12) Ordinul ministrului educaţiei naţionale se transmite titularului de către centrele de perfecţionare în exemplar original.
(13) Drepturile salariale se acordă de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I.
(14) În cazul cadrelor didactice cu o vechime în învăţământ mai mică de 6 ani, salarizarea se face la nivelul corespunzător tranşei de vechime 6-10 ani.
(15) Cadrelor didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor li se consideră îndeplinită condiţia de participare periodică la programe de formare continuă."
24.Anexa 5 "Fişă de înscriere" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
25.După anexa 5 se introduce o nouă anexă, anexa 51 "Propuneri privind componenţa nominală a comisiilor pentru susţinerea examenelor în vederea acordării gradului didactic II", prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
26.Anexa 7 "Tabel nominal cuprinzând personalul didactic care a promovat examenele pentru obţinerea gradului didactic II" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
27.După anexa 7 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 71 "Centralizator cuprinzând situaţia rezultatelor candidaţilor la examenele de acordare a gradelor didactice II şi I", prevăzută în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.
28.Anexa 11 "Fişă de înscriere" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin.
29.După anexa 11 se introduce o nouă anexă, anexa 111 "Propuneri privind componenţa nominală a comisiilor pentru efectuarea inspecţiilor speciale şi susţinerea lucrărilor metodico-ştiinţifice în vederea acordării gradului didactic I", prevăzută în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin.
30.Anexa 17 "Tabel nominal cuprinzând personalul didactic care a promovat probele pentru obţinerea gradului didactic I" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, casele corpului didactic şi instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul educaţiei naţionale,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

ANEXA nr. 1:
(- Anexa 5 la metodologie)

Unitatea de învăţământ ..................

Judeţul ...................

Nr. ....../......................

Inspectoratul Şcolar al Judeţului ..................

La 31 august* ......... candidatul(a) are o vechime efectivă în activitatea de predare de ........ ani, ........ luni, ......... zile de la acordarea definitivării în învăţământ.

Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane

Numele şi prenumele ...................

Semnătura ..................

Data .....................

(Se completează de inspector.)

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
la probele pentru obţinerea gradului didactic II în anul (sesiunea) ...............,
în funcţia didactică** ................., specialitatea ...................
Numele şi prenumele ............................ (numele de pe diploma de studii, iniţiala tatălui, prenumele, numele după căsătorie - cu majuscule)***
*Se indică anul finalizării examenului de definitivare în învăţământ.
**Conform art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
***Pentru persoanele care şi-au schimbat numele se trece numele de pe diploma de absolvire (exemplu: POPESCU V. MARIA căs. DUMITRIU).
Instituţia de învăţământ absolvită ............................ cu durata de .......... ani
Specializările obţinute prin studii .............................
Anul obţinerii examenului de definitivat ............, în sesiunea ........, cu media ..................
Seriile în care s-a mai prezentat la probele pentru obţinerea gradului didactic II: .........................

Optez pentru centrul de perfecţionare de la Universitatea .................... din ..............

Mă oblig ca până la data de 06.06........... (anul finalizării examenului) să completez dosarul cu raportul scris de inspecţie curentă 2, raportul scris de inspecţie specială şi adeverinţa din care rezultă vechimea la catedră de la acordarea definitivării în învăţământ şi până la 31 august .............. (anul finalizării examenului).
Îmi asum răspunderea exactităţii datelor înscrise în prezenta fişă.

Data ............

Semnătura candidatului ......................

Se certifică datele din prezenta fişă de înscriere, se adevereşte că, potrivit înscrisurilor din cartea de muncă/REVISAL, dl/(dna) ................... a funcţionat în învăţământ de la data obţinerii examenului de definitivare în învăţământ până în prezent şi va funcţiona în continuare până la finalizarea examenului, după cum urmează:

Nr. crt.

Unitatea de învăţământ

Funcţia didactică

Perioada:

de la .............. până la 31 august .........

Vechimea efectivă la catedră*

Observaţii

ani

luni

zile

               
               
               
               
               
               
               
               
               

TOTAL:

       
În anul şcolar** ............ este încadrat la unitatea noastră în funcţia de*** .................. cu activitatea de bază (norma întreagă)**** ............., având ....... ore/săptămână.

Director,

............................

(semnătura şi ştampila în original)

Data .................

Observaţie: Directorul unităţii şcolare îşi asumă răspunderea exactităţii datelor înscrise în prezenta fişă şi are obligaţia de a urmări îndeplinirea condiţiilor de vechime efectivă la catedră pe care o va acumula candidatul de la data înscrierii până la data finalizării examenului.
*Se trece vechimea efectivă la catedră de la data acordării definitivării în învăţământ.
**Se indică anul curent.
***Conform art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
****În învăţământ sau cadru didactic asociat cu ........... ore/săptămână.
ANEXA nr. 2:
(- Anexa 51 la metodologie)
UNIVERSITATEA .......................
Departamentul de pregătire a personalului didactic
Nr. ......./...............
Categoria de personal didactic:
Sesiunea:
PROPUNERI

Nr. crt.

Categoria de personal didactic/specializarea personalului didactic

Probă scris/oral disciplina de examen

Numele şi prenumele preşedintelui şi ale membrilor comisiei

Specializarea înscrisă pe diploma de studii/licenţă a preşedintelui şi a fiecărui membru din comisie

Gradul didactic/titlul ştiinţific

1

Profesor/specialitatea

Metodica predării specialităţii/scris

 

Pedagogie/oral

Preşedinte:

Membru: Membru:

Membru:

 

 

 

- pedagogie

-

-

-

-

2

         

3

         

Rector,

......................

Director,

........................

Secretar-şef,

......................

 
ANEXA nr. 3:
(- Anexa 7 la metodologie)
TABEL NOMINAL cuprinzând personalul didactic care a promovat examenele pentru obţinerea gradului didactic II

...........................

(unitatea de învăţământ/centru de perfecţionare)

Anul şcolar ...............

Sesiunea ...................

Categoria de personal didactic ....................

Specializarea ........................

Nr. crt.

Numele, iniţiala prenumelui tatălui şi prenumele

Unitatea de învăţământ la care funcţionează şi localitatea, judeţul

Definitivarea în învăţământ obţinută

Vechimea la catedră (ani, luni) de la obţinerea definitivării în învăţământ

Inspecţia specială

Note obţinute la examen

Media generală de promovare

Observaţii/menţiuni

Data efectuării

Metodica predării specialităţii - scris

Pedagogie - oral

În anul

Cu media

 

Anul

Luna

Ziua

Nota

                           
                           
                           
Tabelul nominal este alcătuit în conformitate cu datele din rapoartele de inspecţie specială, cu fişele de înscriere şi cu catalogul candidaţilor care au promovat probele pentru obţinerea gradului didactic II şi se înaintează Ministerului Educaţiei Naţionale în două exemplare, însoţit de adresă de înaintare, informare sintetică, centralizator privind rezultatele, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic (Excel).

Rector,

....................

Director,

....................

Secretar,

....................

ANEXA nr. 4:
(- Anexa 71 la metodologie)
UNIVERSITATEA .....................
Anul şcolar ....................
Seria/Sesiunea ...............
CENTRALIZATOR cuprinzând situaţia rezultatelor candidaţilor la examenele de acordare a gradelor didactice II şi I

Nr. crt.

Categoria de personal didactic

Specializarea

Nr. cadre didactice înscrise

Nr. cadre didactice prezentate

Nr. cadre didactice neprezentate

Nr. total cadre didactice admise

             
             
             
             
             
             
             
 

TOTAL:

         

Rector,

......................

Director,

........................

ANEXA nr. 5:
(- Anexa 11 la metodologie)

Unitatea de învăţământ ..................

Judeţul ...................

Nr. ....../......................

Inspectoratul Şcolar al Judeţului ..................

La 31 august* ......... candidatul(a) are o vechime efectivă în activitatea de predare de ........ ani, ........ luni, ......... zile de la obţinerea gradului didactic II.

Inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resurselor umane

Numele şi prenumele ...................

Semnătura ..................

Data .....................

(Se completează de inspector.)

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
la probele pentru obţinerea gradului didactic I în anul (sesiunea) .............,
în funcţia didactică** ................., specialitatea .................
Numele şi prenumele ................. (numele de pe diploma de studii, iniţiala tatălui, prenumele, numele după căsătorie - cu majuscule)***
Instituţia de învăţământ absolvită ....................... cu durata de .......... ani
Specializările obţinute prin studii ......................
Anul obţinerii gradului didactic II ............., în sesiunea ..........., cu media ...........
Seriile în care s-a mai prezentat la probele pentru obţinerea gradului didactic I: .....................
*Se indică anul finalizării examenului.
**Conform art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
***Pentru persoanele care şi-au schimbat numele se trece numele de pe diploma de absolvire (exemplu: POPESCU V. MARIA căs. DUMITRIU).

Optez pentru centrul de perfecţionare de la Universitatea .................... din ..............

Mă oblig ca până pe data de 06.06............. (anul finalizării examenului) să completez dosarul cu raportul scris de inspecţie curentă 2, raportul scris de inspecţie specială şi adeverinţa din care rezultă vechimea la catedră de la acordarea gradului didactic II şi până la 31 august ............. (anul finalizării examenului)
Îmi asum răspunderea exactităţii datelor înscrise în prezenta fişă.

Data ..................

Semnătura candidatului .....................

Se certifică datele din prezenta fişă de înscriere, se adevereşte că, potrivit înscrisurilor din cartea de muncă/REVISAL, dl (dna) ............... a funcţionat în învăţământ de la data obţinerii gradului didactic II până în prezent şi va funcţiona în continuare până la finalizarea examenului, după cum urmează:

Nr. crt.

Unitatea de învăţământ

Funcţia didactică

Perioada:

de la .............. până la 31 august .........

Vechimea efectivă la catedră*

Observaţii

ani

luni

zile

               
               
               
               
               
               
               
               
               

TOTAL:

       
În anul şcolar** ............. este încadrat la unitatea noastră în funcţia de*** ................ cu activitatea de bază (normă întreagă)**** ..............., având ....... ore/săptămână.

Director,

...............

(semnătura şi ştampila în original)

Data ......................

Observaţie: Directorul unităţii şcolare îşi asumă răspunderea exactităţii datelor înscrise în prezenta fişă şi are obligaţia de a urmări îndeplinirea condiţiilor de vechime efectivă la catedră pe care o va acumula candidatul de la data înscrierii până la data finalizării examenului.
*Se trece vechimea efectivă la catedră de la data acordării gradului didactic II.
**Se indică anul curent.
***Conform art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
****În învăţământ sau cadru didactic asociat cu ........... ore/săptămână.
ANEXA nr. 6:
(- Anexa 111 la metodologie)
PROPUNERI privind componenta nominală a comisiilor pentru efectuarea inspecţiilor speciale şi susţinerea lucrărilor metodico-ştiinţifice în vederea acordării gradului didactic I

Nr. crt.

Numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului

Unitatea la care funcţionează, localitatea/judeţul

Specializarea/Specializările înscrisă/înscrise pe diploma de studii a candidatului

Numele şi prenumele preşedintelui şi ale membrilor comisiei Unitatea şcolară sau instituţia în care funcţionează

Specialitatea înscrisă pe diploma de studii a preşedintelui şi a fiecărui membru al comisiei

Gradul didactic sau titlul ştiinţific pentru preşedinte şi fiecare membru al comisiei

0

1

2

3

4

5

6

1.

           

2.

           

3.

           

Director,

.........................

Departamentul pentru pregătirea personalului didactic/Centru de perfecţionare

Secretar,

........................

ANEXA nr. 7:
(- Anexa 17 la metodologie)
TABEL NOMINAL cuprinzând personalul didactic care a promovat probele pentru obţinerea gradului didactic I

...........................

(unitatea de învăţământ/centru de perfecţionare)

Nr. ......./...............

Anul şcolar ...............

Sesiunea (seria) ...................

Categoria de personal ....................

Specializarea ........................

Nr. crt.

Numele, iniţiala prenumelui tatălui şi prenumele

Unitatea de învăţământ la care funcţionează şi localitatea

Gradul didactic II obţinut

Vechimea la catedră (ani, luni) de la obţinerea gradului didactic II

Inspecţia specială

Recenzia lucrării metodico-ştiinţifice

Susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice

Nota de promovare a examenului

Observaţii, menţiuni

Data efectuării

Media obţinută

Nota acordată

Data

Nota acordată

În anul

Cu media

 

Ziua

Luna

Anul

Ziua

Luna

Anul

1)

2)

3)

Nota medie

                                       
                                       
                                       
1)Preşedinte.
2)Conducător ştiinţific.
3)Inspector de specialitate/metodist.
Tabelul nominal este alcătuit în conformitate cu datele din rapoartele de inspecţie specială, cu fişele de înscriere şi cu catalogul candidaţilor care au promovat probele pentru obţinerea gradului didactic I şi se înaintează Ministerului Educaţiei Naţionale în două exemplare, însoţit de adresă de înaintare, informare sintetică, centralizator privind rezultatele, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic (Excel).

Rector,

....................

Director,

....................

Secretar,

....................

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 700 din data de 14 noiembrie 2013