ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a cantităţii de 2.000 tone motorină pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Întrucât Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. desfăşoară activităţi de interes naţional, în scopul realizării transportului feroviar public de călători şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării,
având în vedere faptul că transportul feroviar public de călători are caracter de serviciu public social,
ţinând seama de faptul că transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes naţional, reprezentând un serviciu public esenţial pentru societate, care contribuie la libera circulaţie, la rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor, mărfurilor şi a altor bunuri, în interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un grad înalt de siguranţă, în condiţii ecologice, eficiente, îndeplinind sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării, potrivit legii,
faţă de faptul că, prin încheierea contractului de servicii publice pentru perioada 2012-2015, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, care stabileşte obligaţiile reciproce ale C.F.R. Călători şi ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, C.F.R. Călători este obligată să presteze, să pregătească şi să pună în circulaţie numărul şi categoriile de trenuri necesare pentru asigurarea caracterului de serviciu public social pentru transportul feroviar public de călători, prestarea serviciului public social de transport feroviar de călători, neputând fi întrerupt şi nici suspendat de C.F.R. Călători din niciun motiv, excepţie făcând evenimentele excepţionale neimputabile societăţii şi de neevitat, în cazurile în care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu a asigurat sumele compensatorii cuvenite Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. mai mult de două luni consecutiv ori în cazurile de forţă majoră,
ţinând cont de faptul că asigurarea transportului feroviar public de călători pentru perioada de iarnă constituie o situaţie extraordinară şi vizează interesul general şi imediat,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
(1)Prin derogare de la prevederile art. 54 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2013, a cantităţii de 2.000 tone motorină din stocul rezervă de stat, care va fi acordată Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
(2)Cheltuielile de transport a cantităţii de 2.000 tone motorină atât la livrare, cât şi la restituire vor fi suportate de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Art. 2
(1)În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1 alin. (1), Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. va suporta, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la preţurile pieţei.
(2)Până la dezdăunarea integrală a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. va suporta, după expirarea termenului prevăzut la alin. (1), penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, percepute pe toată perioada derulării împrumutului.
(3)Restituirea cantităţii de 2.000 tone motorină ce va fi împrumutată se va face în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 928/2012, fără conţinut de EMAG.
Art. 3
(1)Pentru cantitatea de motorină ce va fi împrumutată potrivit art. 1, precum şi, după caz, în situaţia aplicării prevederilor art. 2 alin. (1) se va utiliza o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţionala a României, la care se adăugă 4 puncte procentuale.
(2)Dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României va fi percepută la valoarea de piaţă a produsului la data încheierii contractului de împrumut şi este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
Art. 4
(1)În situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 1342 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată ia naştere la încasarea parţială sau totală a facturii.
(2)Prin derogare de la prevederile art. 20651 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, termenul de plată al accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a încasat parţial sau total contravaloarea facturii.
(3)Pentru livrările de motorină prevăzute la art. 1 alin. (1) nu se aplică prevederile art. 20651 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

p. Ministrul delegat pentru administraţie,

Constantin Cătălin Chiper,

secretar de stat

Preşedintele Administraţiei Naţionale ale Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,

Cătălin Zisu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 799 din data de 28 noiembrie 2012