Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 19503 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 793.103 acte

Legea 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 9 decembrie 2020 in M.Of. 1199 din 09-dec-2020

Decretul 888/2020 privind promulgarea Legii pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare la Reţeaua europeană de prevenire a criminalităţii - EUCPN de către Poliţia Română, precum şi pentru completarea anexei nr. 2.2 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 20 noiembrie 2020 in M.Of. 1112 din 20-noi-2020

Hotarirea 90/2020 referitoare la propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Fondului pentru o tranziţie justă - COM (2020) 460 final

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 27 iulie 2020 in M.Of. 664 din 27-iul-2020

Hotarirea 89/2020 referitoare la propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a programului-cadru pentru cercetare şi inovare Orizont Europa şi de stabilire a normelor sale de participare şi de diseminare, de Decizie a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a programului specific de punere în aplicare a programului-cadru pentru cercetare şi inovare Orizont Europa, de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) şi finanţate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1.305/2013 şi (UE) nr. 1.307/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului - COM (2020) 459 final

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 27 iulie 2020 in M.Of. 664 din 27-iul-2020

Ordinul 1.200/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis VIITOR PENTRU TINERII NEETs I, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 1 ''Iniţiativa Locuri de muncă pentru tineri'', obiectivul specific 1.1 ''Creşterea ocupării tinerilor NEETs şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidenţa în regiunile eligibile'' şi obiectivul specific 1.2 ''Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite în sistem non-formal şi informal al tinerilor NEETs şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidenţa în regiunile eligibile''

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 11 noiembrie 2020 in M.Of. 1058 din 11-noi-2020

Ordonanta urgenta 187/2020 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfăşurării în condiţiile de prevenţie a activităţilor didactice aferente anului şcolar/universitar 2020/2021 în contextul riscului de infecţie cu coronavirus SARS-CoV-2

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 29 octombrie 2020 in M.Of. 1005 din 29-oct-2020

Hotarirea 15/2021 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind modificarea Regulamentului (CE) nr. 1.367/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituţiile şi organismele comunitare, a dispoziţiilor Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie în domeniul mediului - COM (2020) 642 final

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 24 martie 2021 in M.Of. 296 din 24-mar-2021

Hotarirea 28/2021 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia UE pentru combaterea mai eficace a abuzului sexual asupra copiilor - COM(2020) 607

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 10 martie 2021 in M.Of. 244 din 10-mar-2021

Hotarirea 19/2021 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Agenda pentru competenţe în Europa în vederea obţinerii unei competitivităţi durabile, a echităţii sociale şi a rezilienţei - COM (2020) 274

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 17 februarie 2021 in M.Of. 163 din 17-feb-2021

Hotarirea 27/2021 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Stabilirea unui obiectiv mai ambiţios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 - Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetăţenilor - COM(2020) 562

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 10 martie 2021 in M.Of. 244 din 10-mar-2021