Cautare documente
Au fost gasite 228764 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 787.483 acte
...Uniune, ingerinţe pe care entităţi de stat din această ţară ar fi autorizate să le practice atunci când urmăresc obiective legitime precum securitatea naţională şi oferă o protecţie juridică eficientă împotriva ingerinţelor de această natură (8). Criteriile de referinţă privind caracterul......privind accesul şi utilizarea de către autorităţile publice americane a unor date transferate din Uniune către Statele Unite în scopuri legate de securitatea naţională nu sunt circumscrise astfel încât să îndeplinească cerinţe în esenţă echivalente cu cele prevăzute în dreptul Uniunii......certificare în temeiul CCD UE-SUA, o organizaţie trebuie să facă obiectul competenţelor de investigare şi de asigurare a respectării legii ale Comisiei Federale pentru Comerţ (FTC) (Federal Trade Commission) sau ale Departamentului Transporturilor al SUA (DoT) (Department of Transportation) (17...
Publicat la data de: miercuri, 20 septembrie 2023 in Jurnalul Oficial 231L
...LEGE nr. 45 din 19 ianuarie 2018 privind abrogarea art. 35 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997Parlamentul României adoptă prezenta lege.Articol unic- Articolul 35...
Publicat la data de: marți, 23 ianuarie 2018 in M.Of. 69 din 23-ian-2018
...din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, ale Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea......Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în...
Publicat la data de: marți, 20 iunie 2017 in M.Of. 462 din 20-iun-2017
...LEGE nr. 15 din 8 martie 2021 bugetului de stat pe anul 2021Parlamentul României adoptă prezenta lege.CAPITOLUL I:Dispoziţii generaleSECŢIUNEA 1:Dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2021Art. 1Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2021 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali...
Publicat la data de: marți, 9 martie 2021 in M.Of. 236 din 09-mar-2021
...LEGE nr. 153 din 24 iulie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţiParlamentul României adoptă prezenta lege.Art. ILegea nr. 227/2015 privind...
Publicat la data de: vineri, 24 iulie 2020 in M.Of. 659 din 24-iul-2020
...DECIZIE nr. 681 din 6 noiembrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind Codul administrativ al României
Valer Dorneanu
- preşedinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ştefan Minea
- judecător
Daniel Marius
......şef
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Valentina Bărbăţeanu
- magistrat-asistent
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind Codul administrativ al României, obiecţie formulată de 44 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi......Populară şi de 6 deputaţi neafiliaţi, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Prin Adresa nr. 2/6960 din 11 iulie 2018, secretarul...
Publicat la data de: luni, 11 martie 2019 in M.Of. 190 din 11-mar-2019
...LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie......şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a ContestaţiilorParlamentul României adoptă prezenta lege.CAPITOLUL I:Dispoziţii generaleArt. 1(1)Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de...
Publicat la data de: luni, 23 mai 2016 in M.Of. 393 din 23-mai-2016
...LEGE nr. 290 din 2 noiembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992Parlamentul României adoptă prezenta lege.Art. ILegea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile...
Publicat la data de: joi, 3 noiembrie 2022 in M.Of. 1067 din 03-noi-2022
...LEGE nr. 431 din 29 decembrie 2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuniParlamentul României adoptă prezenta lege.CAPITOLUL I:Dispoziţii generaleArt. 1:Scopul şi sfera de aplicare(1)Prezenta lege stabileşte măsuri pentru impozitarea minimă efectivă a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni sub forma...
Publicat la data de: vineri, 5 ianuarie 2024 in M.Of. 8 din 05-ian-2024
...urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ale art. 10, ale art. 13 şi ale art. 48 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor
......cu referire la introducerea art. 102 în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor......50 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. 2/2003 din 7 martie 2022, secretarul...
Publicat la data de: vineri, 10 iunie 2022 in M.Of. 568 din 10-iun-2022