Cautare documente
Au fost gasite 7918 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 782.074 acte
...sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi consilierilor de conturi. În acest context, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, prin care a analizat dacă personalul Curţii de Conturi urmează să beneficieze......situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). Atât prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011...
Publicat la data de: luni, 24 februarie 2020 in M.Of. 143 din 24-feb-2020
...pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2019 (paragraful 89).VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României69. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 28 alin. (1)-(3) şi ale...
Publicat la data de: joi, 11 aprilie 2024 in M.Of. 336 din 11-apr-2024
...române nr. 21/1991, care sunt obligaţi să depună personal cererile de transcriere, sunt trataţi diferit în raport cu cetăţenii români care au dobândit cetăţenia română în temeiul art. 5 şi 8 din Legea nr. 21/1991. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii...
Publicat la data de: joi, 25 aprilie 2024 in M.Of. 390 din 25-apr-2024
...actum (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19).36. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală......4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020. În legătură cu această susţinere, Curtea...
Publicat la data de: marți, 7 noiembrie 2023 in M.Of. 1012 din 07-noi-2023
...165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 (...), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluţia legislativă este, în esenţă, aceeaşi cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reţine, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenţei sale anterioare, pronunţate în legătură cu acest text de lege.21. Astfel, în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 165......sporită. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată, însă, statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor...
Publicat la data de: miercuri, 13 septembrie 2023 in M.Of. 826 din 13-sep-2023
...2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, şi anume Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).14. Or, în speţă......cel supus judecăţii în prezenta cauză să nu fie soluţionat nici la sfârşitul anului 2019. Aceasta în condiţiile în care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea din 13 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Faimblat împotriva României) a arătat...
Publicat la data de: joi, 5 octombrie 2023 in M.Of. 900 din 05-oct-2023
...către Guvern a unei hotărâri în acest sens, cu 75 de zile înainte, care se publică în Monitorul Oficial al României, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţie.16. Legea criticată nu modifică tipul de scrutin reglementat de normele electorale în vigoare, este fundamentată pe jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi nu contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie cu raportare la Codul bunelor practici în......natura unei intervenţii legislative reformatoare, ci conţine remedii juridice aduse în raport cu realităţile sociale şi politica legislativă a statului român, pe care legiuitorul primar le-a apreciat ca fiind în concordanţă cu dezideratele electorale prezente şi viitoare ale societăţii.17...
Publicat la data de: marți, 30 aprilie 2024 in M.Of. 408 din 30-apr-2024
...cât şi ulterior adoptării acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat conformitatea acestui act normativ cu principiile instituite în jurisprudenţa sa, observând că sunt reglementate termene precise pentru fiecare etapă administrativă (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119).10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens......jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
...
Publicat la data de: marți, 1 august 2017 in M.Of. 623 din 01-aug-2017
...nr. 779 din 28 noiembrie 2017. Mai arată Că textul de lege criticat este unul previzibil, având în vedere interpretarea jurisprudenţială anterioară Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016. În acest sens, face referire la comunicatele de presă date de Parchetul General, prin care se menţiona sprijinul tehnic acordat de Serviciul Român de Informaţii la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de instanţe, practică ce era confirmată de......jurisprudenţă, inclusiv de cea a instanţei supreme. Astfel, invocă deciziile nr. 469/A/2016 şi nr. 97/A/2017, pronunţate de...
Publicat la data de: luni, 23 aprilie 2018 in M.Of. 353 din 23-apr-2018
...lucru, nu poate să prevadă că organele judiciare vor reţine că acea faptă a fost săvârşită în timpul nopţii. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, sau Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. În continuare, susţine că dispoziţiile criticate încalcă şi prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece legiuitorul a lăsat o marjă de...
Publicat la data de: luni, 10 martie 2025 in M.Of. 207 din 10-mar-2025