Cautare documente
Au fost gasite 8215 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 792.942 acte
...reglementată în Franţa, însă, din definiţia infracţiunii, se constată că aceasta nu se identifică cu infracţiunea reglementată de legea penală română privind conflictul de interese. Se arată, de asemenea, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a......bicameralismului (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008).33. Prin aceeaşi decizie, paragraful 27, Curtea, făcând trimitere la propria jurisprudenţă...
Publicat la data de: marți, 25 iulie 2017 in M.Of. 597 din 25-iul-2017
...Constituţie privind înfiinţarea prin lege organică a autorităţilor administrative autonome, nereferindu-se, aşadar, la organizarea şi funcţionarea sa.30. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut distincţia între noţiuni precum "organizare", "funcţionare", "statut. Astfel, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, la paragraful 228, Curtea a reţinut......sunt asemănătoare celor deja examinate cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 568 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015, şi Deciziei nr. 835 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial...
Publicat la data de: marți, 20 iunie 2017 in M.Of. 462 din 20-iun-2017
...nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează...
Publicat la data de: joi, 13 aprilie 2017 in M.Of. 258 din 13-apr-2017
...legii, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4.156/2010, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi aspecte din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.17. Distinct, autorii arată că, deşi art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-...
Publicat la data de: miercuri, 29 ianuarie 2020 in M.Of. 58 din 29-ian-2020
...just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu împotriva României, Cauza Străin şi alţii împotriva României etc.).25. Instanţa de trimitere a apreciat ca legală măsura pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârilor comisiei judeţene, invocând dispoziţiile...
Publicat la data de: joi, 21 noiembrie 2019 in M.Of. 936 din 21-noi-2019
...locuinţei nr. 839/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991).36. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu dreptul de proprietate, astfel încât prevederile art. 37 alin. (5) din Legea......judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale39. Prin Decizia nr. 846 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr...
Publicat la data de: miercuri, 11 septembrie 2019 in M.Of. 742 din 11-sep-2019
...neconstituţională în integralitatea sa, deoarece încalcă dispoziţiile art. 76 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României.(2) Susţinerile privind nerespectarea art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la principiul bicameralismului şi principiul legalităţii5. Se face referire, mai întâi, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra principiului bicameralismului. Se arată că în cazul legii criticate analiza comparativă evidenţiază......Constituţie, se apreciază că nu poate fi reţinută, legea criticată respectând criteriile fixate sub acest aspect de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor şi contestate de autorii sesizării constituie exclusiv rezultatul admiterii, în parte, a cererii de...
Publicat la data de: vineri, 7 august 2020 in M.Of. 711 din 07-aug-2020
...credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).26. Curtea constată că prin Decizia nr. 95 din 28......februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că...
Publicat la data de: miercuri, 6 mai 2020 in M.Of. 363 din 06-mai-2020
...credit şi de data încheierii acestuia, aplicând în mod corespunzător dispoziţiile legale specifice fiecărei faze procesuale în parte, împreună cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale asociată acestora (a se vedea Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).37. Curtea constată că prin Decizia nr. 95 din 28......februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că...
Publicat la data de: miercuri, 11 martie 2020 in M.Of. 196 din 11-mar-2020
...nr. 623 din 25 octombrie 2016.61. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, or în cazul deciziilor interpretative......nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România. în concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I...
Publicat la data de: marți, 2 iulie 2019 in M.Of. 543 din 02-iul-2019