Cautare documente
Au fost gasite 1111 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 791.728 acte
...şi cei cu normă întreagă şi dintre lucrătorii prin agent de muncă temporară şi angajaţii întreprinderii utilizatoare care efectuează o muncă similară. Respectivele principii includ interzicerea oricăror măsuri care, în mod direct sau indirect, generează discriminări pe motive de naţionalitate. În aplicarea acestor principii, urmează ca jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să fie luată în considerare.(7)Autorităţile şi organismele competente, în conformitate...
Publicat la data de: luni, 9 iulie 2018 in Jurnalul Oficial 173L
...iar societatea achizitoare desfăşoară o activitate substanţial diferită, obligaţia de rambursare va rămâne în sarcina beneficiarului iniţial al ajutorului. Potrivit jurisprudenţei, pentru a evalua existenţa continuităţii economice, pot fi luate în considerare următoarele elemente: obiectul transferului (activele şi pasivele, menţinerea forţei de muncă, activele grupate), preţul transferului, identitatea proprietarilor întreprinderii dobânditoare şi ai primei întreprinderi, momentul în care a avut loc transferul (după...
Publicat la data de: joi, 24 martie 2022 in Jurnalul Oficial 97L
...gradul de utilizare a capacităţii de producţie, investiţiile, randamentul investiţiilor, ocuparea forţei de muncă, productivitatea, stocurile şi costurile forţei de muncă. În ceea ce priveşte aceşti factori, Comisia poate doar să efectueze o evaluare pertinentă prin raportare la întreaga activitate a industriei din Uniune. Această analiză este în conformitate cu jurisprudenţa instanţelor Uniunii şi a OMC (9).(9)CJUE, Cauza C-315/90, Gimelec/Comisia, ECLI:EU:C:1991:447, punctele...
Publicat la data de: luni, 7 aprilie 2025 in Jurnalul Oficial seria L din 07-apr-2025
...dezvoltare a traficului aerian, încredinţată CCI-aeroport de către CCI, "poate fi considerată o obligaţie de serviciu public în sensul jurisprudenţei Altmark." Potrivit Franţei, această atribuţie este legată de "dezvoltarea economică şi turistică a teritoriului", care ar necesita, în opinia Franţei, "(i) creşterea fluxurilor de călători, generând venituri şi locuri de muncă pentru economia regională […] şi (ii) dezvoltarea zonei de întreprinderi situate lângă aeroport." În ceea ce priveşte această zonă de întreprinderi...
Publicat la data de: luni, 4 septembrie 2023 in Jurnalul Oficial 217L
...sprijinul deciziilor guvernului valon justifică interesul acestor investiţii prin impactul pozitiv al dezvoltării aeroportului asupra economiei şi ocupării forţei de muncă la Charleroi şi în regiunea sa (147). Cu toate acestea, Comisia reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă constantă, consideraţiile privind dezvoltarea regională nu pot fi luate în considerare pentru aplicarea testului operatorului în economia de piaţă (148...
Publicat la data de: miercuri, 30 noiembrie 2016 in Jurnalul Oficial 325L
...de dezvoltare a traficului aerian, încredinţată VTAN prin intermediul CDSP, "poate fi considerată o obligaţie de serviciu public în sensul jurisprudenţei Altmark." Potrivit Franţei, această misiune este legată de "dezvoltarea economică şi turistică a teritoriului", care ar necesita, în opinia Franţei, "(i) creşterea fluxurilor de călători, generator de venituri şi de locuri de muncă pentru economia regională [...]; şi (ii) dezvoltarea domeniului de activitate situate în dreptul aeroportului." În ceea ce priveşte acest domeniu de...
Publicat la data de: miercuri, 27 aprilie 2016 in Jurnalul Oficial 113L
...similare rabaturilor comerciale privind ratele de impozitare efective menite să atragă o activitate şi o ocupare sporită a forţei de muncă nu se încadrează în logica sistemului fiscal.(282)Cauza C-6/12 P Oy, EU:C:2013:525, punctele 25-28 şi jurisprudenţa citată.(283)A se vedea considerentul 65.(284)A se vedea observaţiile din partea Apple privind decizia de iniţiere a...
Publicat la data de: miercuri, 19 iulie 2017 in Jurnalul Oficial 187L
...ar fi turismul, comerţul cu amănuntul, restaurante etc., cu efecte pozitive asupra dezvoltării economice regionale şi asupra ocupării forţei de muncă. Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudenţa constantă (111), astfel de "beneficii de politică publică" nu ar fi luate în considerare de un operator economic privat în...
Publicat la data de: miercuri, 18 octombrie 2017 in Jurnalul Oficial 268L
...gradul de utilizare a capacităţii de producţie, investiţiile, randamentul investiţiilor, ocuparea forţei de muncă, productivitatea, stocurile şi costurile forţei de muncă. În ceea ce priveşte aceşti factori, Comisia poate doar să efectueze o evaluare pertinentă prin raportare la întreaga activitate a industriei din Uniune. Această analiză este în conformitate cu jurisprudenţa instanţelor Uniunii şi OMC (1).(1)CJUE, Cauza C-315/90 Gimelec/Comisia, EU:C:1991:447, punctele 16-29...
Publicat la data de: vineri, 6 octombrie 2017 in Jurnalul Oficial 258L
...sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;f)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;2.în caz de deces:a)cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu...
Publicat la data de: marți, 6 decembrie 2011 in M.Of. 858 din 06-dec-2011