Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 1745 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 793.103 acte

Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

...profiluri pe baza unor categorii speciale de date cu caracter personal ar trebui permise numai în condiţii specifice.(44)Actele juridice adoptate în temeiul tratatelor sau normele interne adoptate de instituţiile şi organele Uniunii în chestiuni referitoare la funcţionarea lor pot impune restricţii în privinţa unor principii specifice, în privinţa dreptului de informare, a dreptului de acces la date cu caracter personal şi de rectificare sau ştergere a acestora, în privinţa dreptului la......Uniunii sau al dreptului statului membru care i se aplică; în acest caz, persoana împuternicită de operator notifică această obligaţie juridică operatorului înainte de prelucrare, cu excepţia cazului în care legislaţia respectivă interzice această informare din motive importante legate de interesul...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: miercuri, 21 noiembrie 2018 in Jurnalul Oficial 295L

Hotarirea 402/2023 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 884/2021 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2021-2024, a Planului de acţiune pe perioada 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2021-2024, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naţionale privind imigraţia

...ieşire din România
Direcţii de acţiune
Acţiuni desfăşurate
Rezultate
Indicator de monitorizare
Termen, responsabil, surse de finanţare
A.1.1) Informarea străinilor, angajatorilor, autorităţilor şi a altor categorii relevante de persoane fizice sau juridice din România cu privire la legislaţia română în materie de imigrare
- Organizarea unor campanii de informare în beneficiul străinilor/angajatorilor şi al autorităţilor cu atribuţii în domeniul de referinţă
- Limitarea migraţiei ilegale
- Nr. campanii de informare
...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 11 mai 2023 in M.Of. 404 din 11-mai-2023

Hotarirea 10/2018 privind raportul final al Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial

...politic, fără a fi asimilată unei anchete sau proceduri penale. Rezultatele sale nu produc niciun fel de efecte pentru ordinea juridică. Raportul prin care se încheie nu este decât o incitare la dezbatere parlamentară. Scopul final al anchetei comisiei îl reprezintă transparenţa, informarea publicului cu privire la chestiuni care afectează res publica (binele public)" (Decizia CCR nr. 611/2017, pct. 119).Ancheta parlamentară......poate fi exercitată în paralel cu o anchetă judiciară. Curtea, analizând natura juridică a celor două categorii de anchete, judiciară şi parlamentară, a constatat că aceasta este diferită, astfel că acestea nu sunt...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 13 februarie 2018 in M.Of. 138 din 13-feb-2018

Regulamentul 40/19-dec-2024 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, de modificare a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi a Directivei (UE) 2019/904 şi de abrogare a Directivei 94/62/CE

...65."evaluare a conformităţii" înseamnă procesul prin care se verifică dacă un ambalaj îndeplineşte cerinţele de sustenabilitate, siguranţă, etichetare şi informare din prezentul regulament;66."organizaţie care implementează răspunderea extinsă a producătorilor" înseamnă o entitate juridică ce organizează, din punct de vedere financiar sau financiar şi operaţional, îndeplinirea obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorilor în numele......sau juridice care dispune proiectarea sau fabricarea ambalajelor sub numele sau marca proprie este situată în Uniune, persoana fizică sau juridică care furnizează ambalajele este considerată fabricant în sensul prezentului articol.Art. 16:Obligaţiile de informare ale furnizorilor de ambalaje sau...

Act din Legislatia Europeana Publicat la data de: miercuri, 22 ianuarie 2025 in Jurnalul Oficial seria L din 22-ian-2025

Hotarirea 146/2019 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 282/2016 privind aprobarea Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020

...profesii conexe aflate în coordonarea MJ
Bugetul de stat
POCA
2020
Grup de lucru cu reprezentanţi ai MJ şi profesiilor juridice organizate în mod autonom constituit
Analiza cadrului legislativ şi a informărilor primite de la profesiile juridice şi de la profesiile conexe aflate în coordonarea MJ
Propuneri de modificare a cadrului legal (dacă reiese din analiză)
B
...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 25 martie 2019 in M.Of. 225 din 25-mar-2019

Hotarirea 28/2018 referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Evaluare la jumătatea perioadei a cadrului UE pentru strategiile naţionale de integrare a romilor - COM (2017) 458 final

...european şi naţional, de combatere a oricărei forme de discriminare cu privire la minorităţi;b)că antigypsysmul/antiroma depăşeşte conceptul juridic de discriminare, prin urmare acesta poate fi abordat ca un domeniu tematic separat cu măsuri specifice, cum ar fi sensibilizarea, informarea cu privire la avantajele reciproce ale incluziunii romilor şi ale construirii de comunităţi interetnice;c)ca fiind oportună, de lege......ferenda, reglementarea juridică a conceptului de "antigypsysmul/antiroma".Art. 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.-****-Această hotărâre...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 7 martie 2018 in M.Of. 207 din 07-mar-2018

Hotarirea 92/2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România - nivel grupă de bază, conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - ISCO 08

...şi reţele neclasificaţi în grupele de bază anterioare
26
Specialişti în domeniul juridic, social şi cultural
261
Specialişti în domeniul juridic
2611
Avocaţi
2612
Magistraţi
2619
Specialişti în domeniul juridic neclasificaţi în grupele de bază anterioare
262
Bibliotecari, arhivari şi curatori
2621
Arhivari şi curatori
2622
Bibliotecari şi specialişti în alte servicii de informare
263
Specialişti în domeniul social şi religios
2631
Economişti
2632
Sociologi, antropologi şi asimilaţi
2633
Filozofi, istorici şi specialişti în
...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 16 martie 2018 in M.Of. 235 din 16-mar-2018

Regulament din 1994 al Camerei Deputaţilor - Republicare*)

...dizabilităţi; probleme demografice.11.Comisia pentru învăţământ- învăţământul de toate formele şi gradele.12.Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă- instituţii de artă şi cultură; protecţia patrimoniului cultural naţional; activitatea presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.13.Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi- reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 12 august 2021 in M.Of. 778 din 12-aug-2021

Regulament din 1994 al Camerei Deputaţilor - Republicare

...dizabilităţi; probleme demografice.11.Comisia pentru învăţământ- învăţământul de toate formele şi gradele.12.Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă- instituţii de artă şi cultură; protecţia patrimoniului cultural naţional; activitatea presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.13.Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi- reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 12 martie 2021 in M.Of. 249 din 12-mar-2021

Decizia 423/2023 privind obligaţiile ce le revin anumitor furnizori de servicii de găzduire electronică cu resurse IP şi pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. 336/2013 privind mijloacele şi modalitatea de transmitere de către furnizori a unor documente, date sau informaţii către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

...2)Termenele prevăzute la art. 4 şi 5 sunt stabilite înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) şi nu afectează efectele juridice produse de nerespectarea obligaţiei de transmitere a informării la împlinirea termenului maxim de 60 de zile.Art. 7(1)Furnizorul va anexa la informarea prevăzută la art. 6 alin. (1) următoarele documente, care fac parte integrantă din aceasta:a)documente emise de autorităţile şi...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 13 iunie 2023 in M.Of. 524 din 13-iun-2023