Cautare documente
Au fost gasite 969 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 770.420 acte
...la sediile centrale ale instituţiilor sau la birourile externe) (experţii sunt rambursaţi pe baza deciziilor adoptate de Comisie).Studii şi consultări:- cheltuieli aferente studiilor şi consultanţei de specialitate încredinţate prin contract unor experţi de înaltă calificare (persoane fizice sau juridice), în măsura în care personalul de care dispune Comisia nu permite realizarea directă a acestora;- achiziţionarea de studii deja efectuate......evoluţiile acestor contracte, generată, în special, de globalizarea pieţelor şi acordurile internaţionale existente sau viitoare;- ameliorarea, prin intermediul Grupului de consultare a întreprinderilor europene (European business test panel - EBPT), a cadrului juridic al cetăţenilor şi al întreprinderilor; activităţi de promovare, sensibilizare...
Publicat la data de: vineri, 13 martie 2015 in Jurnalul Oficial 69L
...organizaţiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, în ceea ce priveşte protecţia socială a salariaţilor.(2)În cazul absenţei consultării scrise a părţii sindicale, organul ierarhic superior celui care angajează este obligat să asigure continuarea raporturilor juridice de muncă prin redistribuire în aceeaşi localitate sau judeţ, cu acordarea drepturilor salariale, potrivit legii.(3)În situaţia în care......personalului preluat.b)în situaţia prevăzută mai sus, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va sprijini rezolvarea cazurilor ivite prin consultarea reprezentanţilor organizaţiilor sindicale afiliate organizaţiilor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă.(2)Schimbarea persoanei juridice care angajează nu dă...
Publicat la data de: vineri, 20 iulie 2012 in M.Of. 2 cc din 20-iul-2012
...îmbunătăţirea sistemelor statistice agricole din Uniune;
-
subvenţii, cheltuieli contractuale şi cheltuieli care implică plăţi pentru servicii legate de achiziţionarea şi consultarea de baze de date.
Temei juridicRegulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei reţele de colectare de date......origine, sumele estimate şi articolul sau postul corespunzător din situaţia veniturilor).
AELS-SEE
819 500
6 6 0 0
Temei juridicStatutul funcţionarilor Uniunii Europene.Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene.20 02 06 04 Studii şi consultăriCifre (Credite
...
Publicat la data de: joi, 23 februarie 2023 in Jurnalul Oficial 58L
...îmbunătăţirea sistemelor statistice agricole din Uniune;- subvenţii, cheltuieli contractuale şi cheltuieli care implică plăţi pentru servicii legate de achiziţionarea şi consultarea de baze de date.Temei juridicRegulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind crearea Reţelei de date privind durabilitatea agricolă (JO......origine, sumele estimate şi articolul sau postul corespunzător din situaţia veniturilor).
AELS-SEE
103 000
6 6 0 0
Temei juridicStatutul funcţionarilor Uniunii Europene.Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene.20 02 06 04Studii şi consultăriCifre (Credite nediferenţiate
...
Publicat la data de: joi, 22 februarie 2024 in Jurnalul Oficial seria L din 22-feb-2024
...familiarizeze actorii reprezentaţi la nivel de întreprindere cu acordurile întreprinderilor transnaţionale şi să consolideze cooperarea acestora în cadrul comunitar.Temei juridicDirectiva 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare şi consultare a lucrătorilor în întreprinderile şi grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (JO L 254, 30.9.1994, p. 64), în......extinderea lor în afara Comunităţii.Toate propunerile vor face obiectul unei evaluări de impact asupra mediului înconjurător şi al unei consultări locale.Temei juridicDecizia nr. 1364/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 septembrie 2006 de stabilire...
Publicat la data de: vineri, 13 martie 2009 in Jurnalul Oficial 69L
...îmbunătăţirea sistemelor statistice agricole din Uniune;
-
subvenţii, cheltuieli contractuale şi cheltuieli care implică plăţi pentru servicii legate de achiziţionarea şi consultarea de baze de date.
Temei juridicRegulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei reţele de colectare de date......origine, sumele estimate şi articolul sau postul corespunzător din situaţia veniturilor).
AELS-SEE
854 000
6 6 0 0
Temei juridicStatutul funcţionarilor Uniunii Europene.Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene.20 02 06 04 Studii şi consultăriCifre (Credite
...
Publicat la data de: joi, 24 februarie 2022 in Jurnalul Oficial 45L
...îmbunătăţirea sistemelor statistice agricole din Uniune;
-
subvenţii, cheltuieli contractuale şi cheltuieli care implică plăţi pentru servicii legate de achiziţionarea şi consultarea de baze de date.
Temei juridicRegulamentul (CE) nr. 1217/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de creare a unei reţele de colectare de date......origine, sumele estimate şi articolul sau postul corespunzător din situaţia veniturilor).
AELS-SEE
122 000
6 6 0 0
Temei juridicStatutul funcţionarilor Uniunii Europene.Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii Europene.20 02 06 04 Studii şi consultăriCifre (Credite
...
Publicat la data de: miercuri, 17 martie 2021 in Jurnalul Oficial 93L
...cu privire la modul de redactare a expunerii de motive, anume impactul financiar asupra bugetului general consolidat, impactul asupra sistemului juridic, precum şi consultările derulate, şi invocă, în acest sens, prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Arată că din expunerea......de motive nu rezultă efectuarea unui studiu privind impactul financiar asupra bugetului de stat şi nici realizarea de consultări cu autorităţile publice ori cu asociaţiile sindicale sau patronale şi nici esenţa recomandărilor primite. De asemenea, nu este specificat impactul...
Publicat la data de: vineri, 18 decembrie 2020 in M.Of. 1253 din 18-dec-2020
...personalul centrului sau o persoană desemnată de şeful unităţii sau, după caz, de către personal medico-sanitar.(9)Cererile de consultare sau fotocopiere, precum şi acordul scris al persoanei private de libertate se ataşează la dosarul individual.Secţiunea 5:Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridicăArt. 110(1)Persoana privată de libertate poate fi vizitată de avocaţi, aleşi sau din oficiu, în baza cererii, a......producerea schimbării.
b) DREPTURI (Legea 254/2013):
- Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase;
- Dreptul la informaţie;
- Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal;
- Dreptul la asistenţă juridică;
- Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă;
- Dreptul la convorbiri telefonice şi
...
Publicat la data de: joi, 8 martie 2018 in M.Of. 212 bis din 08-mar-2018
...în scopul de a se ajunge la o soluţie convenită de comun acord.(2)O parte poate cere să iniţieze consultări prin intermediul unei cereri scrise către o altă parte, cu o copie transmisă Comitetului pentru comerţ, în care se identifică orice măsură pusă în discuţie şi temeiul juridic al reclamaţiei.(3)Partea căreia îi este adresată solicitarea răspunde la cererea de......consultări, cu o copie transmisă Comitetului pentru comerţ în termen de 10 zile de la primirea acestei solicitări. În cazuri de...
Publicat la data de: vineri, 21 decembrie 2012 in Jurnalul Oficial 354L