Cautare documente
Au fost gasite 722 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 793.197 acte
...România este parte", legiuitorul român a adoptat în mod expres o definiţie a noţiunii de "soţi", începând cu 1 octombrie 2011, dată la care a intrat în vigoare noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, astfel cum a fost pusă în aplicare prin Legea nr. 71/2011. Astfel, la...
Publicat la data de: miercuri, 25 noiembrie 2015 in M.Of. 883 din 25-noi-2015
...Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, nefiind aplicabil." De asemenea, prevederile antereferite, cuprinse în art. 1.417 din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, au următorul cuprins: "(1) Debitorul decade din beneficiul termenului dacă se află în stare de insolvabilitate sau, după caz, de...
Publicat la data de: miercuri, 16 iulie 2025 in M.Of. 669 din 16-iul-2025
...activele fiecărui fond de pensii ocupaţionale;20.ş) Fond de garantare - fondul înfiinţat în conformitate cu prevederile Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private;21.t) fond de pensii ocupaţionale - entitatea constituită prin contract de societate potrivit dispoziţiilor Codului civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale prezentei legi, având cel puţin 100 de participanţi, denumit în continuare fond;22.ţ...
Publicat la data de: miercuri, 8 ianuarie 2020 in M.Of. 10 din 08-ian-2020
...că, la stabilirea cuantumului penalităţilor, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, şi art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi...
Publicat la data de: luni, 3 august 2015 in M.Of. 579 din 03-aug-2015
...statuat că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi 970. Având în vedere că...
Publicat la data de: vineri, 8 august 2025 in M.Of. 745 din 08-aug-2025
...privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;e)Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;f)Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;g)Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;h)Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi...
Publicat la data de: vineri, 15 aprilie 2022 in M.Of. 375 bis din 15-apr-2022
...2016, că "Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere...
Publicat la data de: vineri, 13 aprilie 2018 in M.Of. 325 din 13-apr-2018
...în ultimul rând, legea dării în plată nu se referă în niciun fel la "coroborarea" cu dispoziţiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Ultima ratio, legea dării în plată lasă o largă marjă de interpretare aspectelor tranzitorii, deoarece nu face nicio referire la...
Publicat la data de: miercuri, 4 aprilie 2018 in M.Of. 305 din 04-apr-2018
...2016, că "Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere...
Publicat la data de: marți, 3 aprilie 2018 in M.Of. 297 din 03-apr-2018
...reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere...
Publicat la data de: luni, 21 mai 2018 in M.Of. 430 din 21-mai-2018