Cautare documente
Au fost gasite 7368 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 793.131 acte
...închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19, art. 23 alin. (3) şi art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 şi 1.357 din Codul civil, s-a admis acţiunea civilă exercitată de S.C. G. I. 2010 - S.R.L. şi inculpatul a fost...
Publicat la data de: luni, 28 noiembrie 2022 in M.Of. 1141 din 28-noi-2022
...articolul 30). O astfel de acţiune poate fi introdusă fără a fi nevoie să se recurgă la articolul 709 din Codul civil (63) sau la dreptul răspunderii civile (64). În special, aceasta înseamnă că persoana nu trebuie să dovedească existenţa unui prejudiciu.(63)- Articolul 709 din Codul civil reprezintă principalul fundament pentru soluţionarea litigiilor în materie civilă. În conformitate cu această dispoziţie, "o persoană care a încălcat...
Publicat la data de: marți, 19 martie 2019 in Jurnalul Oficial 76L
...având înţelesul comun tuturor ramurilor de drept. Este unanim acceptat că atât consimţământul, cât şi folosinţa sunt instituţii de drept civil. Codul civil reglementează la art. 1.182-1.224 consimţământul, ca o condiţie a încheierii contractelor, arătând care sunt condiţiile ce trebuie...
Publicat la data de: vineri, 17 decembrie 2021 in M.Of. 1196 din 17-dec-2021
...la data de 1 octombrie 2011, instituţia încredinţării minorului către unul dintre părinţi, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Codul familiei din 1954, nu se mai regăseşte în dreptul civil român, iar regula generală în actualul Cod civil este aceea că autoritatea părintească va reveni în comun ambilor părinţi, iar în cazul în care părinţii sunt separaţi...
Publicat la data de: luni, 29 iulie 2024 in M.Of. 736 din 29-iul-2024
...titlul de proprietate intră în averea debitorului, iar vânzătorul beneficiază de o cauză de preferinţă, potrivit art. 2.347 din Codul civil." Dispoziţiile alin. (1) la care fac referire prevederile criticate au următorul cuprins: "(1) Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare...
Publicat la data de: joi, 7 august 2025 in M.Of. 740 din 07-aug-2025
...înţelesul comun tuturor ramurilor de drept.13. Este unanim acceptat că atât consimţământul, cât şi folosinţa sunt instituţii de drept civil. Codul civil reglementează la art. 1.182-1.224 "Consimţământul", ca o condiţie a încheierii contractelor, arătând care sunt condiţiile ce trebuie...
Publicat la data de: miercuri, 13 ianuarie 2021 in M.Of. 39 din 13-ian-2021
...discriminaţi, fiind în situaţia de a nu-şi putea valorifica un drept câştigat şi care, potrivit art. 2.567 din Codul civil, sunt respectate în România, cu excepţia cazului când sunt contrare ordinii publice.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă......ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit art. 2.561 din Codul civil, legislaţia română nu impune condiţia reciprocităţii în privinţa normelor conflictuale şi nici a normelor materiale; legea străină aplicabilă într-...
Publicat la data de: joi, 11 august 2016 in M.Of. 616 din 11-aug-2016
...bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale este definit de art. 860 alin. (3) din Codul civil, astfel: "Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice......exclusiv al proprietăţii publice.7. Procedura la care face trimitere teza a doua a alin. (3) al art. 860 din Codul civil se referă la bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice şi care pot fi transferate din proprietatea...
Publicat la data de: luni, 12 octombrie 2020 in M.Of. 934 din 12-oct-2020
...priveşte transferul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, dispoziţiile art. 860 alin. (3) din Codul civil reglementează trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers şi conţin......cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Judeţean Vrancea, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, procedură la care face trimitere art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil.16. Astfel, prin nesocotirea...
Publicat la data de: luni, 12 octombrie 2020 in M.Of. 934 din 12-oct-2020
...practicate de către producătorii şi importatorii autorizaţi ai pieselor noi, iar completarea normei legale speciale cu dispoziţiile generale prevăzute de Codul civil se impune pentru a preveni abuzurile din domeniul asigurărilor.16. Din perspectiva art. 1.534 din Codul civil, se consideră că persoana prejudiciată a contribuit la majorarea prejudiciului prin acceptarea costului excesiv al reparaţiei, fără intenţia de...
Publicat la data de: vineri, 7 iunie 2024 in M.Of. 530 din 07-iun-2024