Cautare documente
Reseteaza formular
Au fost gasite 1968 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 787.110 acte

Regulamentul 11/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

...sau de către consiliul de administraţie/directoratul căruia i-a fost delegat exerciţiul atribuţiilor, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;c) hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau ale consiliului de administraţie/ale unui...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 7 octombrie 2015 in M.Of. 747 din 07-oct-2015

Decizia 262/2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia

...scrisoarea către conducere, auditorul statutar a formulat observaţii cu privire la faptul că Societatea nu respectă prevederile art. 15324 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:"Dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 17 martie 2023 in M.Of. 223 din 17-mar-2023

Decizia 385/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale

...anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Astfel, autorul excepţiei susţine că sintagma "specifice societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 22 august 2017 in M.Of. 682 din 22-aug-2017

Ordinul 2856/2017 privind stabilirea criteriilor pentru evaluarea riscului fiscal în cazul înregistrării şi anulării înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, pentru aprobarea Procedurii privind evaluarea riscului fiscal pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a persoanelor impozabile care prezintă risc fiscal ridicat potrivit art. 316 alin. (11) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

...TVA, pentru aprobarea Procedurii privind înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a persoanelor impozabile, societăţi, cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, supuse înmatriculării la registrul comerţului şi pentru aprobarea Procedurii de anulare, din oficiu, a înregistrării în...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: marți, 3 octombrie 2017 in M.Of. 780 din 03-oct-2017

Decizia 205/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital

...liberul acces al unei persoane la o activitate economică.14. În continuare, se consideră că prevederile art. 235 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (1) raportat la art. 73, deoarece, deşi Legea nr. 31/1990 este legea generală şi conţine norme-cadru în materia societăţilor, prin Legea nr. 297/2004, care este...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 4 octombrie 2017 in M.Of. 785 din 04-oct-2017

Hotarirea 612/2018 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome ''Editura Didactică şi Pedagogică'' prin transformare

...lit. f) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1, 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii regiilor autonome, cu modificările ulterioare, ale Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: miercuri, 8 august 2018 in M.Of. 692 din 08-aug-2018

Legea 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar

...prin derogare de la dispoziţiile privind desemnarea şi revocarea administratorilor, cuprinse în titlul III cap. IV secţiunea a III-a din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Desemnarea potrivit art. 153-161 nu aduce atingere altor drepturi ale acţionarilor prevăzute...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 11 decembrie 2015 in M.Of. 920 din 11-dec-2015

Ordonanta urgenta 62/2020 pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăţilor, în vederea desfăşurării reuniunilor organelor statutare

...prezentate constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.Art. 1(1)Pe durata stării de urgenţă, adunările generale ale acţionarilor/asociaţilor societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi convocate fie prin modalităţile prevăzute la art. 117 alin. (3) din...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: vineri, 8 mai 2020 in M.Of. 372 din 08-mai-2020

Decizia 531/2018 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. şi pentru modificarea unor acte normative

...Potrivit dispoziţiilor criticate, "actul constitutiv al F.S.D.I. este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege". Art. 10 alin. (3) din lege prevede că "După înmatricularea F.S.D.I. la Oficiul Registrului Comerţului, actul constitutiv va putea fi modificat în...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: joi, 2 august 2018 in M.Of. 674 din 02-aug-2018

Ordinul 1966/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) ''Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA''

...de formularul 098 "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", la organele fiscale competente de către societăţile care sunt înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului şi care solicită înregistrarea în scopuri...

Act din Legislatia Romaniei Publicat la data de: luni, 3 august 2015 in M.Of. 580 din 03-aug-2015