Cautare documente
Au fost gasite 11262 rezultate pentru cautarea specificata. am cautat in 782.676 acte
...dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "dacă regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, şi în cazul în care suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile"ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIECOMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR...
Publicat la data de: joi, 13 iunie 2019 in M.Of. 481 din 13-iun-2019
...prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, dacă, "în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin...
Publicat la data de: joi, 17 noiembrie 2016 in M.Of. 927 din 17-noi-2016
...DECIZIE nr. 215 din 17 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal raportate la dispoziţiile art. 295 din Codul penal şi la cele ale art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu referire la art. 2 alin. (2) şi...
Publicat la data de: miercuri, 8 august 2018 in M.Of. 689 din 08-aug-2018
...de drept, respectiv: "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi în aplicarea art. 5 din Codul penal, în cazul unei operaţiuni de contopire a unei pedepse aplicate în temeiul noului Cod penal, pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969, aflată în curs de judecată, cu o pedeapsă aplicată...
Publicat la data de: joi, 21 iulie 2016 in M.Of. 550 din 21-iul-2016
...şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din...
Publicat la data de: marți, 9 iunie 2015 in M.Of. 406 din 09-iun-2015
...hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art. 41...
Publicat la data de: miercuri, 10 iunie 2015 in M.Of. 410 din 10-iun-2015
...martie 2016 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal, pentru infracţiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracţiuni comise după...
Publicat la data de: marți, 5 aprilie 2016 in M.Of. 251 din 05-apr-2016
...12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Valer Dorneanu
- preşedinte
Marian Enache
- judecător
Petre
......art. II alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, obiecţie formulată de Înalta...
Publicat la data de: joi, 29 noiembrie 2018 in M.Of. 1020 din 29-noi-2018
...217 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) şi art. 298 din Codul penal, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010...
Publicat la data de: marți, 10 septembrie 2019 in M.Of. 739 din 10-sep-2019
...pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată prin hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 86...
Publicat la data de: miercuri, 31 mai 2017 in M.Of. 412 din 31-mai-2017