Rasfoire documente

Decizia 535/2022 privind detaşarea domnului Dumitru-Viorel Pârvu din funcţia publică de consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în funcţia publică vacantă de director al Direcţiei juridice şi resurse umane din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decizia 534/2022 privind încetarea, la cerere, a exercitării cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Ion-Tudor Coman a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decretul 1.317/2022 privind promulgarea Legii pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova la 22 octombrie 1963, şi a protocoalelor sale de modificare şi completare

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Legea 321/2022 pentru denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova la 22 octombrie 1963, şi a protocoalelor sale de modificare şi completare

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decretul 1.316/2022 privind promulgarea Legii pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a protocolului său de modificare şi completare

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Legea 320/2022 pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a protocolului său de modificare şi completare

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decretul 1.315/2022 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Legea 319/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decretul 1.314/2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Legea 318/2022 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Ordinul 2.837/2022 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice ''Normativ pentru proiectarea sistemelor de iluminat rutier şi pietonal, indicativ NP 062/2002'', aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 938/2002*)

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Ordinul 2.325/2022 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi infrastructurii, nr. 548/2022 pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decizia 6/2022 privind încetarea concesionării acordate prin Licenţa de exploatare nr. 22.376/2019 pentru exploatarea resurselor de apă minerală naturală (necarbogazoasă) în perimetrul Lunca Bradului-Pârâul Neamţului, judeţul Mureş, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Fitoprest - S.R.L.

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decizia 537/2022 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Samir-Adrian Cîmpean a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Instituţiei Prefectului - Judeţul Sălaj

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022

Decizia 536/2022 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Ionela-Daniela Balaş a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

publicat in M.Of. 1125 din 22-noi-2022