Rasfoire documente

Regulamentul 153/23-oct-2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/86 de stabilire a unui plan privind aruncarea capturilor înapoi în mare pentru anumite activităţi de pescuit de specii demersale în Marea Mediterană

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Regulamentul 155/31-ian-2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 de alocare către statele membre, în sensul procedurii de reînnoire, a evaluării substanţelor active

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Decizia 156/22-ian-2018 privind poziţia care trebuie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere înfiinţat prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce priveşte completarea anexei I-A la capitolul I din titlul IV din acord, şi în cadrul Comitetului de asociere reunit în configuraţia comerţ, în ceea ce priveşte recalcularea programului de eliminare a taxelor la export prevăzut în anexele I-C şi I-D la capitolul I din titlul IV din acord

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Decizia 157/29-ian-2018 de numire a unui membru, propus de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Decizia 158/29-ian-2018 de numire a unui membru, propus de Republica Finlanda, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Decizia (UE, Euratom) 2018/159/29-ian-2018 de numire a doi membri în cadrul Curţii de Conturi

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Decizia 160/30-iun-2017 privind ajutorul de stat SA.44351 (2016/C) (ex 2016/NN) pus în aplicare de Polonia pentru impozitul aplicat în sectorul comerţului cu amănuntul

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018

Regulamentul 154/30-ian-2018 de deschidere a unei proceduri de licitaţie pentru achiziţionarea de lapte praf degresat în perioada de intervenţie publică 1 martie-30 septembrie 2018

publicat in Jurnalul Oficial 29L din 2018