Rasfoire documente

Decizia 744/16-mai-2018 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2008 privind măsurile zoosanitare de combatere a dermatozei nodulare contagioase în anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 735/17-mai-2018 privind preţul maxim de achiziţie pentru laptele praf degresat pentru a treia invitaţie separată de participare la licitaţie în cadrul procedurii de licitaţie deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/154

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 728/24-ian-2018 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru procedurile de excludere a tranzacţiilor cu contrapărţi nefinanciare stabilite într-o ţară terţă de la cerinţa de fonduri proprii pentru riscul de ajustare a evaluării creditului

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 729/26-feb-2018 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 111/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte includerea anumitor precursori ai drogurilor în lista substanţelor clasificate

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 730/04-mai-2018 de stabilire a informaţiilor tehnice pentru calcularea rezervelor tehnice şi a fondurilor proprii de bază în vederea efectuării raportării ce vizează datele de referinţă cuprinse între 31 martie 2018 şi 29 iunie 2018 în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 731/15-mai-2018 de interzicere a pescuitului de pisică de mare marmorată în apele Uniunii din zona 7e de către navele care arborează pavilionul Belgiei

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 733/17-mai-2018 de modificare pentru a 284-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane şi entităţi asociate cu organizaţiile ISIL (Da'esh) şi Al-Qaida

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 734/17-mai-2018 privind preţul minim de vânzare pentru laptele praf degresat pentru a douăzecea invitaţie parţială de participare la licitaţie în cadrul procedurii de licitaţie deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Decizia 743/16-mai-2018 privind un proiect-pilot de punere în aplicare a dispoziţiilor în materie de cooperare administrativă stabilite prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 736/27-feb-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru anumite componente electrice şi electronice care conţin plumb în sticlă sau ceramică

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 741/01-mar-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumb ca element de aliere în cupru

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 737/27-feb-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumbul din aliajele de sudură pentru condensatoarele ceramice multistrat de formă discoidală sau plană, prelucrate prin străpungere

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 738/27-feb-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumbul din elementele potenţiometrelor ajustabile metalo-ceramice

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 739/01-mar-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumb ca element de aliere în oţel

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 740/01-mar-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumb ca element de aliere în aluminiu

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Directiva 742/01-mar-2018 de modificare, în scopul adaptării la progresul ştiinţific şi tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte o derogare pentru plumbul din aliajele de lipit cu temperatură de topire înaltă

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Decizia 745/16-mai-2018 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018

Regulamentul 732/17-mai-2018 privind o metodologie comună pentru compararea preţului pe unitate al combustibililor alternativi în conformitate cu Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European şi a Consiliului

publicat in Jurnalul Oficial 123L din 2018