Rasfoire documente

Acord-Cadru din 11-iul-2012 de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia 2414/25-sep-2017 privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2415/21-dec-2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 356/2010 de impunere a anumitor măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva unor persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme, având în vedere situaţia din Somalia

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia (PESC) 2017/2426/21-dec-2017 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia (PESC) 2017/2427/21-dec-2017 de modificare a Deciziei 2010/231/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Rectificare din 22-dec-2017 la Decizia (PESC) 2015/1926 a Consiliului din 26 octombrie 2015 de modificare a Deciziei (PESC) 2015/778 privind o operaţie militară a Uniunii Europene în zona central-sudică a Mării Mediterane (EUNAVFOR MED)

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2416/20-oct-2017 de modificare şi de rectificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/2195 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul social european, în ceea ce priveşte definirea baremelor standard pentru costuri unitare şi a sumelor forfetare pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre de către Comisie

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2418/19-dec-2017 de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [''Nurnberger Bratwurste''/''Nurnberger Rostbratwurste'' (IGP)]

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2419/21-dec-2017 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităţilor care fac obiectul cererilor de licenţe de import depuse în perioada 1-7 decembrie 2017 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078 pentru carnea de pasăre originară din Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2420/21-dec-2017 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităţilor care fac obiectul cererilor de licenţe de import depuse de la 1 până la 7 decembrie 2017 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 891/2009 în sectorul zahărului şi de suspendare a depunerii de cereri pentru astfel de licenţe

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2421/21-dec-2017 de stabilire a cantităţilor care urmează să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada 1 aprilie-30 iunie 2018 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2077 pentru ouăle, produsele din ouă şi albuminele originare din Ucraina

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia 2422/06-nov-2017 privind poziţia care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte, cu privire la adoptarea Programului de asociere UE-Georgia

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia 2423/11-dec-2017 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de asociere UE-Turcia în ceea ce priveşte modificarea Protocolului 2 la Decizia nr. 1/98 a Consiliului de asociere CE-Turcia privind regimul comercial pentru produsele agricole

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia 2424/18-dec-2017 de autorizare a României să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Chile, a Islandei şi a Bahamas la Convenţia de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Decizia 2425/18-dec-2017 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului de asociere reunit în configuraţia comerţ instituit prin Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, în legătură cu foaia de parcurs completă prezentată de Republica Moldova în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordului în domeniul achiziţiilor publice

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017

Regulamentul 2417/17-nov-2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind pieţele instrumentelor financiare în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare referitoare la obligaţia de tranzacţionare pentru anumite instrumente financiare derivate

publicat in Jurnalul Oficial 343L din 2017