Rasfoire documente

Decizia 1792/29-mai-2017 privind semnarea, în numele Uniunii, şi aplicarea provizorie a Acordului bilateral dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind măsuri prudenţiale referitoare la asigurare şi reasigurare

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Decizia 1793/15-sep-2017 de modificare a Deciziei (UE) 2017/1792 privind semnarea, în numele Uniunii, şi aplicarea provizorie a Acordului bilateral dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind măsuri prudenţiale referitoare la asigurare şi reasigurare

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Regulamentul 1794/05-oct-2017 de fixare, pentru anul fiscal 2018 al FEGA, a ratelor dobânzii care urmează să fie aplicate pentru calcularea cheltuielilor de finanţare a măsurilor de intervenţie constând în achiziţionarea, depozitarea şi comercializarea stocurilor

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Regulamentul 1796/05-oct-2017 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cererilor de licenţe de export pentru brânzeturile destinate exportului către Statele Unite ale Americii în 2018 în cadrul contingentelor menţionate în Regulamentul (CE) nr. 1187/2009

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Decizia 1797/23-mai-2017 privind schemele de ajutor SA.42393 (2016/C) (ex 2015/N) pusă în aplicare de Germania pentru anumiţi utilizatori finali (reducerea suprataxei de cogenerare) şi SA.47887 (2017/N) pe care Germania intenţionează să o pună în aplicare în vederea extinderii schemei de sprijin pentru cogenerare în ceea ce priveşte instalaţiile de cogenerare utilizate în reţele închise

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Regulamentul 1795/05-oct-2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oţel nealiat sau din alte oţeluri aliate, originare din Brazilia, Iran, Rusia şi Ucraina şi de închidere a anchetei privind importurile de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oţel nealiat sau din alte oţeluri aliate, originare din Serbia

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017

Acord din 22-sep-2017 BILATERAL între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii privind măsuri prudenţiale referitoare la asigurare şi reasigurare

publicat in Jurnalul Oficial 258L din 2017