Rasfoire documente

Decizia 1224/18-iul-2016 privind încheierea unui protocol la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Libaneză, pe de altă parte, pentru a ţine seama de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Ungariei, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace la Uniunea Europeană

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1225/18-iul-2016 privind încheierea Protocolului la Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Libaneză, pe de altă parte, referitor la un Acord-cadru între Uniunea Europeană şi Republica Libaneză privind principiile generale de participare a Republicii Libaneze la programele Uniunii

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Regulamentul 1226/04-mai-2016 de modificare a anexei IX la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte menţiunile rezervate facultative pentru uleiul de măsline

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Regulamentul 1227/27-iul-2016 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2568/91 privind caracteristicile uleiurilor de măsline şi ale uleiurilor din resturi de măsline, precum şi metodele de analiză a acestora

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Regulamentul 1228/27-iul-2016 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea preţului de intrare pentru anumite fructe şi legume

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Regulamentul 1229/27-iul-2016 privind eliberarea licenţelor de import de orez în cadrul contingentelor tarifare deschise pentru subperioada iulie 2016 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1273/2011

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1230/12-iul-2016 de stabilire a faptului că Portugalia nu a luat măsuri eficace ca răspuns la Recomandarea Consiliului din 21 iunie 2013

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1231/18-iul-2016 privind poziţia care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul comitetului mixt instituit prin Convenţia regională cu privire la regulile de origine preferenţiale pan-euro-mediteraneene în ceea ce priveşte cererea Georgiei de a deveni parte contractantă la convenţie

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1232/18-iul-2016 de stabilire a poziţiei care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de stabilizare şi de asociere instituit prin Acordul de stabilizare şi de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Kosovo *, pe de altă parte, cu privire la Decizia Consiliului de stabilizare şi de asociere de adoptare a regulamentului său de procedură

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1233/26-iul-2016 de numire a unui membru şi a unui supleant, propuşi de Republica Cipru, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1234/26-iul-2016 de numire a doi supleanţi, propuşi de Republica Italiană, în cadrul Comitetului Regiunilor

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1235/26-iul-2016 de autorizare a unui laborator din Republica Coreea să efectueze teste serologice de control al eficacităţii vaccinurilor antirabice la câini, pisici şi dihori domestici

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Decizia 1236/27-iul-2016 de modificare a anexei la Decizia de punere în aplicare 2014/709/UE privind măsurile zoosanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite state membre, în ceea ce priveşte rubricile pentru Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Rectificare din 28-iul-2016 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/973 al Comisiei din 17 iunie 2016 privind autorizarea bislizinatului de zinc ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016

Rectificare din 28-iul-2016 la Regulamentul delegat (UE) 2015/2205 al Comisiei din 6 august 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare pentru obligaţia de compensare

publicat in Jurnalul Oficial 202L din 2016